Prietenii de aproape și de departe

Publicat în Dilema Veche nr. 920 din 25 noiembrie – 1 decembrie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Mama are o prietenă în Canada, se cunosc de o jumătate de secol (acum, cînd scriu, îmi dau seama cum sună asta!), de pe vremea cînd mama, proaspăt absolventă de Politehnică, primise repartiția la București, iar prima figură prietenoasă care o întîmpinase în biroul întreprinderii dintr-un oraș mare și străin fusese ea, doamna aceasta din Canada. Nu știu prea multe despre ele două, uneori prietena apare în plan secund în pozele de la cununia civilă a părinților mei sau în cele de la botezul meu, în fotografii de prin excursii în Munții Bucegi – două tinere cu rucsacuri în spate din acelea tip raniță militară, zîmbind aparatului Smena, în drum spre cabana Diham sau spre Poiana Izvoarelor. De fapt, nu știu nimic despre ce le lega pe ele două, dacă gîndeau la fel sau aveau pasiuni comune, dacă se ajutau reciproc, dacă aveau secretele lor și își făceau confidențe, dacă țineau sincer una la cealaltă. N-am întrebat-o niciodată pe mama, nu m-a interesat. Am cunoscut-o și eu pe prietena ei, mama era căsătorită deja de zece ani, prietena rămăsese single, o vizitam într-o casă mare, interbelică, din centru, o casă întunecoasă în care te puteai rătăci și care mă înspăimînta, știam de la ai mei că valora o avere, pentru mine însă avea o singură atracție „exotică” – o nucă de cocos primită de prin străinătate, prima nucă de cocos pe care o vedeam în realitate, în secret îmi doream la fiecare vizită ca prietena mamei să o spargă special pentru mine, eram foarte curioasă ce ascundea înăuntrul ei. Nu s-a întîmplat niciodată asta – neavînd copii, prietena nu știa ce-și doresc cu ardoare copiii. A plecat în Canada imediat după 1989 și de atunci mama nu a mai revăzut-o niciodată și probabil că nici nu se vor mai reîntîlni vreodată în carne și oase, nu în viața asta, prietena n-a mai revenit în România. O vreme și-au scris scrisori, prietena s-a căsătorit în sfîrșit cu un canadian, îi trimitea mamei poze cu ea în costum de baie de la ocean ca să-i demonstreze că încă se ține bine. Apoi au pierdut legătura. S-au regăsit de cînd cu Internetul, iar acum vorbesc și se „văd” săptămînal pe Skype. Vorbesc cu orele și mă tot întreb ce tot or fi avînd să-și spună după atîta amar de vreme, despărțite de mii și mii de kilometri. Și ce se întîmplă, de fapt, cu prietena asta a lor, mai există? Sau a devenit pur și simplu o convenție, sînt doi oameni străini, două pensionare trecute de 70 de ani care se conversează ca să mai treacă timpul? Uneori trag cu urechea din aceeași încăpere în care mama, în fața computerului, „își vizitează” prietena din tinerețe. Îmi dau seama că cele două trăiesc vieți paralele, una în România, cealaltă în Canada: mama îi povestește pe un ton egal prietenei ce se mai întîmplă în viața ei, apoi tace și așteaptă ca prietena să-i spună la rîndul ei ce mai e nou, nu există întrebări și răspunsuri, nici curiozitate sau empatie. Nu vorbesc niciodată despre trecut. Îmbătrînesc separat și în același timp împreună, stînd la taclale despre tot soiul de nimicuri, în fața unui ecran de computer, la un moment dat imaginea uneia dintre ele o să dispară. Și abia cînd mă gîndesc la asta, prietenia lor începe să mă înduioșeze, căci o prietenie e ca o nucă de cocos, n-o să știi niciodată ce conține.

Spre deosebire de mama, nu am prieteni plecați prin alte colțuri ale lumii, nu vorbesc cu nimeni pe Skype cu orele, prieteniile mele sînt mai degrabă conjuncturale și nu rezistă atît de mult în timp. De cînd am încetat să mai ies prin oraș și ies mai degrabă la cîrciumile și terasele din cartier, pentru că mi-e mai comod așa, mi-am dat seama că, în cercul nostru strîmt, mă întîlnesc cu aceiași oameni. Oameni pe care îi cunosc din diferite împrejurări, amici de prin redacțiile unor reviste la care am lucrat, cunoștințe. Ne salutăm și, pentru că ni se pare aiurea să ne bem fiecare berea într-un colț de terasă, ne „unim” mesele, treptat devenim prieteni, însă nu ne sunăm niciodată, nu ne dăm vreo întîlnire la oră fixă pentru că știm unde să ne găsim și că ne vom întîlni inevitabil. Există diferite forme de împrietenire, de prietenie, mai superficiale sau mai profunde, pentru mine uneori contează mai mult „a fi prietenos” decît prietenia în sine, uneori cînd merg în cîte un un oraș străin din Vest, iar oamenii îmi zîmbesc pe stradă, îi simt pe toți prietenii mei, căci vin dintr-o țară în care accentul se pune mai mult pe „dușmani” decît pe „prieteni”, în care ura, suspiciunea și înverșunarea sînt mai importante decît amabilitatea și disponibilitatea de a te destăinui sincer chiar și unui necunoscut. Însă în acest timp sînt conștientă că, dacă mă voi muta într-un alt cartier, acești prieteni ai mei de aici, de pe Calea Moșilor, nu vor mai exista.

Revenind la prietenii de peste mări și țări, am participat de cîteva ori din obligație la niște momente create în mod artificial și care pornesc de la „Vine cutărică din America, stă doar două zile în București și vrea să ne vadă pe toți! Hai să ne organizăm...”. Cutărică fiind un fost coleg de școală sau unul care a făcut parte din vreo fostă gașcă de rockeri, munțomani, copii de la scara doi, cu care nu am avut, de fapt, o prea mare tangență. E un fel de prietena mamei care revine după mult timp în țară, în oraș, un mic popas necesar înainte de a-și vizita în mod regulamentar toate rudele de la Fălticeni sau Tecuci sau înainte de o binemeritată vacanță prin Europa. Și e de datoria noastră, a foștilor prieteni sau colegi, să-i organizăm un mic program artistic de bun-venit. Așa că „ne organizăm”, iar partea bună în toată povestea asta este că reușesc să mă întîlnesc cu oameni care mi-au fost odinioară dragi și pe care nu i-am văzut de ani buni. Nu, nu sînt plecați în America, locuiesc în cartierul Berceni sau în cartierul Titan (următoarea dată cînd îi voi revedea va fi probabil pe la vreo înmormîntare). Partea proastă este că e musai să-i livrăm „prietenului” nostru din America niscaiva nostalgii după tinerețea pierdută, cu cît mai multe, cu atît mai bine. Papanașii care îi plăceau lui, cei mai buni papanași din oraș, trebuie să fie prezenți pe masa întinsă, pantagruelică, pentru că la noi, la români, orice întîlnire din asta nostalgică e cu multă mîncare și băutură. Cîrciuma la care chiuleam împreună nu mai e? Vai, ce păcat! Inventăm alta care să-i semene. Muzica noastră, piese de prin anii ʼ80-ʼ90, neapărat să vină și X ca să le zică ceva la chitară, poze de grup scanate și rescanate, rămășițele dezgropate ale prieteniei noastre. Întregul moment începe să semene cu un reenactment, trebuie să-l impresionăm pe om, că doar de-aia a bătut atîta drum pînă aici, nu ne lăsăm pînă nu-i stoarcem cîteva lacrimi. În toată această vrie și prefăcătorie, nu ne dăm seama că noi nu mai sîntem aceiași. Iar „prietenul” pe care îl așteptăm e, de fapt, un străin care locuiește în America. E adevărat că va participa cu entuziasm, se va lăsa sedus și își va juca propriul rol, ne va arăta la rîndul lui poze cu noua lui viață, casa, mașina, piscina etc., de obicei va încerca să ne convingă că e mai bine că am rămas aici, unde totul e atît de viu și de autentic, după care se va urca în avion și va uita tot. Prietenul din America nu e un prieten, e o reprezentare, o imagine a unei vieți diferite, posibile, de multe ori o poveste „de succes” pentru cei care încă locuim aici, în cartierul Berceni sau în cartierul Titan, pentru că cel plecat va fi mereu mai interesant decît cel care a rămas (e valabil și pentru întoarcerea fiului rătăcitor de la București, de pildă, în prăfuitul tîrg natal).

Totuși, poate rezista o prietenie în timp și la distanțe de mii de kilometri, suspendată între două lumi, între atunci și acum, între aici și dincolo? Se mai poate numi prietenie în absența fizică îndelungată a celuilalt? Sau e doar acea „exotică” nucă de cocos din copilăria mea pe care o ții în casă doar de decor, dar nu o vei sparge niciodată?

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.