Plec pe Marte

Publicat în Dilema Veche nr. 576 din 26 februarie - 4 martie 2015
Mîrlanii cu palat jpeg

Din cei o sută de potenţiali colonişti care vor fi trimişi pe Marte, The Guardian i-a ales zilele trecute pe cei zece care au şansele cele mai mari să se îmbarce în zborul ăsta fără întoarcere. Pentru cei dintre dumneavoastră care nu au prins ştirea, e vorba despre un proiect de colonizare a planetei Marte în 2024. Drumul e fără întoarcere. Adică oamenii care aleg aventura asta, o aleg pentru totdeauna. Pleacă de pe Pămînt şi rămîn pe Marte pînă la finele vieţii lor sau pînă li se termină salatele crescute în sere, sau pînă cînd înnebuneşte unul dintre ei şi-i hăcuieşte pe toţi, înţelegeţi dumneavoastră ideea. 

Recunosc că m-a încercat şi pe mine gîndul de a pleca încă de cînd am aflat că se caută candidaţi pentru vacanţa asta eternă. M-am întrebat, în acelaşi timp, ce fel de oameni aleg cu bună ştiinţă să părăsească locurile familiare, aerul, vîntul, Mega Image-ul din colţ (deşi e posibil să găseşti un Mega Image pe Marte cînd ajungi acolo – ca să bifez şi glumiţa previzibilă), marea, plaja, ca să plece pe planeta asta înspăimîntătoare. Marte e o planetă nasoală, măturată de vînturi extraordinar de puternice şi de furtuni grozave de praf care-i schimba permanent suprafaţa, zguduită de cutremure devastatoare produse de plăci tectonice care se mişcă vertical, un loc atroce din care erup vulcani şi unde e foarte-foarte frig. Phobos şi Deimos sînt cele două Luni ale ei.

Cum sînt aşadar oamenii care vor să plece acolo? Din portretele celor zece, aşa cum sînt ele prezentate în

pare că avem toate tipologiile umane bune să populeze un SF cinstit. Savantul, bufonul, fata întreprinzătoare, misterioasa, renascentistul, aventurierul, specialistul IT şi aşa mai departe. Unul dintre ei, de pildă, e un polonez care se prezintă a fi unul dintre cei patru marţieni care au ajuns vreodată pe Pămînt. Se declară interesat de coliziunile materie-antimaterie şi de ceea ce se numeşte picotehnologie (ceva care se ocupa cu măsuri muuult mai mici ca în nanotehnologie). O japoneză de 50 de ani vrea să facă sushi pe Marte, după ce viaţa ei a fost un turbion de experienţe: femeia a făcut arheologie, IT, un maraton de şapte zile în Sahara, e specialistă în bucătăria japoneză şi, desigur, preoteasă ascetică în vîrf de munte. Cum să n-o selectezi? În fine, un britanic, cu faţă irecuperabilă de tocilar, e student la masterat în fizică la Oxford şi face nişte chestii pe care eu, una, le pricep greu. O Joanna din Canada nu se laudă cu mari aptitudini, dar se declară optimistă şi curioasă, are un zîmbet larg şi un

care spune pemarteenevoiederoşii. Un neamţ tînăr se declară fan al maşinăriilor mari şi grele pe care ştie să le mînuiască bine. Filmul e gata. 

Eu de ce aş fi vrut să plec? Păi, ca la fiecare dintre dumneavoastră, probabil, depinde de momente. În ziua în care zici că nu mai ai nevoie de nici un şef, decizi să pleci pe Marte. În ziua în care nu te poţi mişca într-un oraş care paralizează total cînd plouă, îţi vine să pleci pe Marte. Cînd eşti dezamăgit, cînd crezi că nu mai ai speranţă şi nici cine ştie ce orizonturi profesionale, pleci pe Marte. Cînd te părăseşte iubita, cînd ţi se întîmplă ceva atît de grav că nimic nu mai contează, cînd visezi cu ochii deschişi la orice altceva şi vezi cît de mic eşti, pleci pe Marte. 

Nu ştiu cine ar fi atît de inconştient să mă selecteze pe mine pentru aventura asta. Cu ce naiba să-i atrag? Să le zic că sînt licenţiată în Literele româneşti şi că ştiu despre ce e vorba în minorul Peregrin Transilvan? Să le zic din Eminescu cu steaua pe care o vezi acum şi nu e? Contează că fac o ciorbă bună? Nici măcar optimistă ca fata aia din Canada nu sînt. Dar cu ceva din toată chestia asta tot am rămas. Cu o dragoste crescîndă pentru tot ce e deasupra şi dincolo de Pămîntul nostru. (Da, mă uit la Discovery, nu mustăciţi.) Cu mii de întrebări despre singularitate, despre antimaterie, despre vortex-uri primordiale. Cu mirări infinite în faţa filozofiei fizicilor cuantice. Cu propensiuni astronomice spre universul mare, dar băltind pe aici, prin cartier. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM. 

pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...

Parteneri

James Dean
30 septembrie: Lumea a rămas fără James Dean, unul dintre cei mai emblematici actori ai cinematografiei americane
La 30 septembrie 1955, James Dean murea la doar 24 de ani într-un accident rutier. În aceeași zi, în 2009, un cutremur puternic lovea insula Sumatra, iar în 2016 erau recuperate două tablouri de Vincent van Gogh furate în 2002.
nicu ștefănuță jpg
Nicu Ștefănuță critică avizele date miniștrilor propuși de Mureșan: „Brâncuși nu ar trece un test de sculptură, dar o maimuță care cioplește un bambus da”
Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și europarlamentar independent, a criticat modul în care s-au desfășurat audierile miniștrilor propuși pentru Cabinetul condus de Siegfried Mureșan.
Daniela Iliescu jpg
Daniela Iliescu a închis afacerea de suflet, deși vânzările mergeau foarte bine. „Am început să văd lucrurile altfel”
Daniela Iliescu a decis să renunțe la business-ul de haine în care a investit mult timp și energie, deși vânzările erau bune. Soția lui Culiță Sterp a luat această decizie după ce a rămas însărcinată cu al doilea copil.
Delegatia americană steve witkoff și jared kushner foto epa efe jpg
The Atlantic: Cum își folosește administrația Trump politica externă pentru avantaje politice și financiare
Un articol publicat de The Atlantic analizează schimbările profunde din politica externă americană sub administrația Donald Trump și modul în care interesele politice, ideologice și economice ajung să se intersecteze.
sex pe acoperisul unui bloc FOTO FB Bihor png
Cei doi tineri filmați făcând sex pe acoperișul unui bloc din Oradea au fost identificați. S-au ales cu dosar penal
Cei doi tineri filmați în timp ce întrețineau relații sexuale pe acoperișul unui bloc din Oradea, chiar lângă un loc de joacă, au fost identificați de polițiști și chemați la audieri.
Tavi Colen și Emma jpg
Tavi Colen și Emma au avut o cununie improvizată: „A fost o glumă până când a venit preotul”
Tavi Colen și Emma au făcut dezvăluiri neașteptate despre momentul în care au ajuns să se cunune. Cei doi au povestit, în podcastul găzduit de Cătălin Măruță, că ceremonia nu a fost planificată și totul s-a întâmplat spontan, în mijlocul unei petreceri.
Hamac la umbra palmierilor de pe insulele tropicale Fiji - plaja FOTO Shutterstock
Destinația de vis care se confruntă cu o epidemie de HIV
Fiji, cunoscută în principal ca destinație tropicală și pentru luna de miere, se confruntă în prezent cu două epidemii interconectate: HIV și dependența de metanfetamină cristalină.
cheloo asia express facebook jpeg
Cheloo și-a amintit de fiul său la Asia Express. Ce vârstă are băiatul artistului: „M-am gândit că va fi mai bine”
Cheloo vorbește din nou despre viața de familie în cadrul competiției Asia Express 2026 – Drumul Mătăsii, difuzată de Antena 1. Artistul, care face echipă cu Mihai Ban, a fost impresionat de unul dintre momentele întâlnite pe parcursul competiției și a făcut o dezvăluire rară despre fiul său.
loto png
Cine este românul care a câștigat 67.710,30 de lei la Loto 6/49. Ce vrea să facă cu banii
Marian Petruț din Săsciori, județul Alba, este unul dintre acei jucători care nu au renunțat niciodată la speranță. De două ori pe săptămână, de zeci de ani, bărbatul trece pragul agențiilor Loteriei Române, convins că într-o zi biletele completate cu răbdare îi vor aduce un câștig.