Pînă unde ţine bunătatea?

Publicat în Dilema Veche nr. 412 din 5-11 ianuarie 2011
Prostănaci de fiecare zi jpeg

Două plase imense, din acelea de la MegaImage, burduşite pînă la refuz, cu mînerele răscrăcărate legate cu sfoară ca să ai de unde ridica greutatea. Cu ele în mînă, o bătrînă cobora într-un balans precar, aducînd greu şi cu infinită grijă ambele picioare pe cîte o treaptă a scărilor de la metrou. Eu urcam. Primul impuls a fost să-i vin în ajutor. Nu am făcut-o şi am continuat să urc spre bătrîna şovăitoare privind-o pe sub cozorocul şepcii. Ajunsă aproape de ea, m-a rugat să-i dau o mînă de ajutor. Aproape că am răsuflat uşurată şi am pus repede mîna pe istovitoarea încărcătură. Mai că mi-a venit să-i mulţumesc că mi-a adresat asemenea rugăminte. Mulţumirile ar fi fost pentru că m-a scăpat de propriile remuşcări. De ce n-am ajutat-o din prima?

Asta-i altă poveste. Mă mai fripsesem de vreo două ori în situaţii asemănătoare şi am rămas cu o oarecare timiditate în a mai face pe bunul samaritean. În ambele cazuri am sărit cu entuziasm să ajut nişte oameni să-şi care sarsanalele. În ambele cazuri, persoanele respective s-au smucit şi m-au privit cu toată neîncrederea din lume. Cred că în capul lor se iscase brusc ideea că aş vrea să le fur chestiile – ce-or fi fost – pe care şi le îngrămădiseră în sacoşe. Sau... habar n-am ce era în mintea lor. O să spun din capul locului, pentru liniştirea tuturor eventualelor neîncrederi, şi că nu arăt mai dubios decît oricare alt cetăţean de pe stradă. Asta este. De aia n-am mai sărit s-o ajut pe femeie. De aia m-am bucurat că ea a venit în întîmpinarea tuturor mustrărilor mele de conştiinţă. La urma urmei, binele nu i l-am făcut ei, mi l-am făcut mie.

Tot aici vă voi mai mărturisi şi alte păcate comise, care-mi chinuie amintirile. Am fost complicele mut al unui vecin care a dat afară un om fără de adăpost – un homeless cum ar veni – din scara clădirii în care locuiam. Vecinul a fost vehement: „Ieşi, dom’le, afară! Că veniţi toţi beţivii să vă pişaţi şi să vă căcaţi aicia! Hai, valea! Uite-l, mă, cum miroase! Ăsta nu s-a mai spălat de cînd l-a făcut mă-sa!“. Acuma, se întîmplase de nenumărate ori să găsesc pe scară cîte un caca urît mirositoriu şi se întîmplase de la fel de multe ori să mă apuce toţi nervii, dezgustul, furia şi uimirea din lume. Dar de unde ştia vecinul şi de unde ştiam eu, coautor mut al izgonirii bietului om, că tocmai el făcuse în trecut isprăvile alea abominabile? Poate că voia pur şi simplu să doarmă într-un loc cît de cît ferit de gerul de afară. Dacă mă gîndeam un pic, poate mă întrebam şi care fiinţă ar porcăi fix locul pe care şi-l alesese să doarmă? Tot ce am făcut pentru omul izgonit a fost să intru repede în casă şi să-i dau o pereche de bocanci vechi şi o haină groasă pe care oricum voiam să le dau/arunc.

Şi asta nu e tot. Recunosc de asemenea că am trecut de mai multe ori pe lîngă persoane care păreau că dorm în mijlocul trotuarului. Am trecut pe lîngă ele, m-am întrebat dacă într-adevăr or dormi sau le-o fi rău, dar nu m-am oprit. De ce nu m-am oprit? Habar n-am. Ca mine, asemenea, zeci de trecători indiferenţi. Dar nu despre ei vreau să vorbesc. Vreau să vorbesc de resorturile mele personale. Alea pentru care mă simt extrem de vinovată. Nu m-am oprit, oare, pentru că am presupus că omul care părea a dormi în stradă e un beţiv? Ţi se face rău şi dacă bei peste măsură. Ăla nu merită ajutat? Nu m-am oprit, oare, pentru că respectivul era sărăcăcios îmbrăcat şi am presupus că oricum locuieşte în stradă şi că aşa doarme el de obicei? Dar dacă era pur şi simplu un bătrîn căruia i s-a făcut rău? Dacă era un om al străzii căruia i s-a făcut rău? Poate am trecut pe lîngă bunicul sau tatăl cuiva. Dacă într-o zi, propriul meu tată se duce – ca de obicei – la piaţă îmbrăcat cu geaca aia veche la care nu vrea să renunţe şi pe care eu şi mama o numim „giampilica aia oribilă“, dacă se duce, zic, la piaţă, i se face rău şi se lungeşte lîngă un perete, cîtă lume s-ar uita la el? Dacă se va uita cum m-am uitat eu, e clară treaba.

Pînă unde ţine bunătatea? Păi, pînă la uşa casei mele. Pînă la confortul personal. Atîta ţine.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Prințul William îl etichetează pe Regele Charles drept „incompetent” și prevede o revoluție regală când va urca pe tron
Se pare că Prințul William admiră felul cum bunica sa conducea regatul, dar crede că modul în care tatăl său o face nu se ridică la aceleași standarde.
image
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3 ani: „Dacă ai o proprietate, ai grijă de ea!”
Românii care dețin case sau terenuri cu situație juridică neclară le pot pierde dacă nu se interesează de ele mai mult de trei ani. Acest lucru este posibil prin legea care permite notarea posesiei în cartea funciară și împroprietărirea după trei ani.
image
Fotografiile cu Cherecheș prins în Germania, subiect de glume: „Deci au dreptate vecinii mei care au zis că în Germania nu este ca în România”
Fotografiile apărute în presă și pe rețelele de socializare cu primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, prins în Germania, au declanșat discuții aprinse printre internauți.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.