Piețe și ardei grași
O să calc pe o gheață subțire aici. O să merg pe ouă și o să sparg cîteva, mă aștept la asta, pot fi deseori elefantul perfect în magazinul cu porțelanuri. În fine.
***
„Ia uitați ce am eu pentru dumneavoastă!“ Eu merg cu gîndurile împrăștiate într-o mie de locuri, mă mișc ca de obicei într-un soi de înveliș semitransparent, moale, sînt un embrion gînditor care și-a luat oul la plimbare, nu sînt atentă, cu alte cuvinte. „Hei, domnișoară!“ Vocea femeii mă scoate abrupt din albuș, deschid niște ochi încleiați spre ea. Îmi flutură un buchet de flori în față. „Am ceva pentru dumneavoastră.“ În mîna ei se clatină un fel de construcție elaborată cu iederă și ceva flori mari. „Nu, mulțumesc“, zic, și-i trag zîmbetul jenat pe care-l scot ori de cîte ori mă văd nevoită să refuz ceva. „Luați-l, e cadou“, zice femeia. Zîmbetul meu jenat se transformă într-un rînjet cu o mie de nuanțe în el: vinovăție că am putut să refuz ceva ce era cadou, solicitudine exagerată din cauza vinovăției, mulțumire surprinsă că în mijlocul zilei mi se întîmplă așa o întîmplare de povestit, un pocnet de bucurie că gesturile frumoase oarecare nu au murit.
Mă apropii de femeie și întind mîna după buchet. Buchețoi, mai degrabă. O construcție piramidală care are la bază vreo doi trandafiri rozalii, care muriseră înainte de a înflori complet; mai sus sînt prinse alte floricele pe care nu le-am identificat, la fel de fanate, lingave, ca niște domnișoare bolnave de tuberculoză. Piramida se duce sus cu un ultim trandafir cu capul plecat. Toate florile astea erau prinse cumva de un pat de iederă, singura sănătoasă și rămasă în putere.
Întind mîna după buchet. „Auziți“, zice femeia în secunda de tranziție în care sîntem amîndouă cu mîna pe el, „dați mi și mie o țigară.“ Asta era. Scot pachetul neînceput din buzunar, îl desfac și o întreb de unde știe că fumez, se vede pe față? (Am reînceput să fumez ca un turc, iar îngrijorarea că arăt ca un sac de riduri afumate, ca o hîrcă cu vocea dogită, nu a dispărut.) „Nuuu“, zice, „am avut io un filing. Da, hai, mai dați-mi una.“
I-am dat țigările și am plecat cu măgăoaia vegetală – de care nu aveam absolut nici o nevoie, dar nu se face să refuzi – după mine. Sînt în Piața Amzei, care e orice, numai piață nu. Legumele și fructele le găsești doar la două tarabe în fundul pieței, în rest ai cojoace de blană, dulcețuri și pîini, antichități ieftine, ii, fote, brîuri și o grămadă de flori scumpe. Și cîrnați cu mici. Dar aici nu mă plîng. Amzei e antiteza Oborului, care a început să fie bîntuit de hipsterime căzută în extaz în fața ardeilor grași, în fața unor bătrînele care vînd mere scofîlcite, bio, în fața pătrunjelului și a leușteanului. Mulți dintre dumneavoastră știți, dar pentru cei care nu știu, cineva se gîndise chiar să organizeze un Tour d’Obeur (a scris Adina Popescu despre asta), inițiativă hipsterească de care s-a rîs zile întregi.
Căci a început un soi de gentrificare a piețelor strămoșești din București. Matachele și Oborul. Amzei e deja făcută praf de ani buni, aici nu aveai ce să mai gentrifici; aici mai bîntuie bătrînele cochete și unele mai puțin cochete, dar care n-au ce face și trebuie să cumpere din zonă, ceva actori, ceva șefuleți de instituții care brutalizează verbal vînzătorii ocazionali de brînză, securiști bătrîni, străini rătăciți, și din ăștia picați din lună ca mine și ca tine. N-are hartă emoțională, cum ar veni.
Oborul, în schimb, cu aura lui de autenticitate (urît cuvînt), atrage ca un bec în noapte o grămadă de fluturi de oraș cu aripile tatuate, cu ochelari de soare alternativi și Converși în picioare. Mă gîndesc cît mai durează pînă îl scumpesc, de o să ajungi să dai 10 lei pe un kil de roșii în plină vară ca în sărăcia asta de Amzei. Mă gîndesc că Piața Reșița, aflată în fundul Berceniului, pe unde am copilărit, n-are nici o șansă de hipsterizare. O să ne alerge ăia cu micul nemestecat în gură dacă facem fițe pe acolo.
Hipsterimea a cucerit manelele, ceva sate transilvane refăcute, sacoșa de rafie, berea artizanală, ardeiul gras și piețele. Buchetul l-am lăsat cadou fetelor care fac pîine cu maia. Pe nimic, firește.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
