Petrecerea
Pare genul slujbaşului din straturile ierarhice de mijloc. Slujbaş la stat, cu ceva putere de decizie (sau cel puţin aşa dă a se înţelege) şi cu acces la îngerii de categoria întîi, ăia de lîngă stăpîn. Au întins o masă lungă, mare, pe o latură a încăperii care mai adăposteşte cîteva mese mai mici, de patru persoane, ocupate, de asemenea, de altă lume. Încăperea e destinată nefumătorilor; restaurantul respectiv mai are o cameră mult mai încăpătoare şi bine aerisită pentru fumători. Numai că pentru aceşti petrecăreţi s-a făcut o derogare. În camera pentru nefumători se fumează. Cei care au ales să mănînce acolo... ghinionul lor. Un cuplu de tineri, tăcuţi ca nişte şoricuţi, îndrăgostiţi în faza de tatonare cu nodul în gît, mai au puţin şi clachează în norii de fum. Emoţia primei întîlniri, urletele de la masa vecină, fumul gros; domnişoara cuminte din faţa băiatului cuminte pare pe punctul de a leşina jane austenian. Trandafirul alb pe care l-a primit stă lîngă o supă.
Funcţionarul respectiv e masculul alfa al lungii mese. E ziua nevestei unui amic, iar acest domn, să-i zicem domnul Ionescu, îşi bate des amicul pe spate şi o complimentează şi mai des pe doamna în cinstea căreia închină pahare strigînd de fiecare dată amuzat (ca prima oară) formula de noroc chinezească românizată: „Cam beeeei!!! Hahaha! Cam bei, cam bei, domnul meu. Şi dumneavoastră, frumoasă doamnă, sărut mînuşiţele, să vă trăiască englezoaica!“. Englezoaica e fiica sărbătoritei şi a amicului bătut pe spate. E şi ea la masă, face în Marea Britanie un fel de SNSPA. Are părul lung şi pare a fi prins de pe acolo un soi de înţelegere diferită a chestiunii multiculturalismului, altfel decît părinţii săi. Restul doamnelor de la masă, să fie trecute de 50 – la fel ca soţii lor –, rotofeie, bine aşezate în viaţă şi admiratoare ale domnului Ionescu, MC-ul aniversării.
Pe măsură ce petrecerea înaintează în miez, domnul Ionescu are idei. Vrea să iniţieze un comesean în arta mîncatului de creveţi nedecorticaţi. Căci domnul Ionescu ştie, pare a fi umblat prin lume, a făcut o Grecie, o Franţă, a mai mîncat prin localuri cu specific. „Hai, mă, mai ia nişte creveţi“, zice, „lasă că şi slana e bună, da’ mai încearcă şi tu altceva. Uite, prinzi capul aşa şi tragi“. „Lasă-mă, măi, cu gîndacii tăi“, îi spune amicul. Domnul Ionescu se întoarce cu scaun cu tot spre masa la care stau alţi clienţi din local. „Să ne scuzaţi că ne-am întins aşa, dar ce să-i faci, e ziua doamnei şi aşa e românul, petrecăreţ...“ Are buzele lucioase de la creveţi. Străinii de la masă îl privesc impasibil.
Dă să mai zică ceva, dar vede că n-are cu cine. Se întoarce la comesenii lui şi-i dă înainte. Comandă feluri de mîncare. Din ce în ce mai roşu în obraji, e grizat pe punctul de a fi beat. Ia chelneriţele de talie. Strînge farfuriile şi tacîmurile folosite ca să facă loc pe masă, goleşte scrumiere una în alta, vrea să conducă doamne la toaletă. Face glume la care lumea de la masă hăuleşte a rîs. „Clientul nostru, plătitorul nostru“, zice, şi iar se rîde. La un moment dat pare că dă un telefon important. Se scoală de la masă după primele fraze pe care le serveşte totuşi publicului; ceva cu controale, nu se înţelege exact, pentru că după teaser-ul ăsta în cursul căruia masa petrecăreţilor tace respectuos, iese din încăpere. Se întoarce important şi la fel de agitat. „Păi, ce faceţi măi, asta e petrecere, hai noroc, cam beeeei!“ Ciocneşte paharul cu toată lumea, se întinde spre cel din capătul celălalt al mesei şi bagă burta în aperitive.
La un moment dat, se face beznă. Toată lumea încremeneşte cu furculiţele în gură. Vine tortul sărbătoritei. Se cîntă la mulţi ani-mulţi ani trăiască-cine să trăiască. Cei de la alte mese stau şi ei în întuneric şi se uită la faţa domnului Ionescu luminată de jos în sus de lumînărelele de pe prăjitură. Sigur că el e cel care ţine cel mai mult o notă baritonală la ultimul „La mulţi aaaaaaani“! Sărbătorita se emoţionează şi suflă firav. Se rîde. Se aprinde lumina.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
