Pe linia de plutire

Publicat în Dilema Veche nr. 578 din 12-18 martie 2015
Pe linia de plutire jpeg

Dacă cineva mi-ar fi spus, în primii 30 de ani de viaţă, că eu voi ajunge la psiholog, aş fi rîs ca la o glumă bună şi nouă. M-am bucurat de o copilărie fericită şi plină, de părinţi care au avut grijă să-mi ofere tot sprijinul lor afectiv şi material, am călătorit unde am dorit, fac meseria pe care am visat-o întotdeauna. Acum vreo şase-şapte ani însă, într-o dimineaţă rece de ianuarie, nu m-am mai ridicat din pat ca să mă duc la serviciu. Nu-mi mai simţeam picioarele. Eram cumva copleşită, cred că acesta este cuvîntul. Şi fără nici cea mai mică urmă de speranţă de mai bine. Atunci, psihoterapia a devenit brusc, pentru mine, singura soluţie posibil cîştigătoare. 

Doamna psihoterapeut la care m-am programat era de vîrsta mea. Avea o voce joasă şi liniştită, era înaltă şi subţire, cu o privire pătrunzătoare. Se spune că trebuie să existe o oarecare compatibilitate psiholog – pacient pentru ca terapia să dea roade. Fie noi n-am avut-o, fie eu am trişat un pic. Cert este că mă simţeam cumva ca la şcoală. Ca şi cînd ceva n-aş fi făcut bine, dacă mă aflam acolo. Eram încurcată şi jenată. Mă întrebam cîtă lume merge la psiholog şi dacă problema mea e una reală. Dacă nu cumva ar trebui să mă adun şi să mă descurc, ca o femeie de aproape 30 de ani ce eram. Dar apoi mi-am amintit de dimineaţa în care nu mi-am mai simţit picioarele şi mi-am adunat curajul să îi spun, într-o frază, care era problema mea. 

Aşa-zisul meu prieten, stabilit în altă ţară, dispăruse după Crăciun. Azi ne-am urat una-alta, iar mîine nu a mai fost. N-a mai răspuns la nimic, telefon, mesaje, e-mail. Orice adult sănătos la minte ar fi înţeles cum stă treaba şi l-ar fi lăsat în plata Domnului, doar că eu, se pare, nu făceam parte din această categorie. Şi voiam ca psihologul, de la nivelul competenţelor lui, să-mi spună de ce povestea mea s-a petrecut aşa. Unde am greşit. Cum să fac ca să fie totul ca înainte. 

Discuţiile nu mergeau deloc cum voiam, ba chiar se îndepărtau vertiginos de subiect şi o coteau spre copilărie şi relaţia mea cu părinţii. Spre momentele în care m-am simţit valorizată şi împlinită, spre altele în care mi-a fost ruşine, spre diverse conflicte cu mama şi supărări mocnite. Spre situaţiile profesionale în care nu am fost în stare să zic nu. 

Însă, pe mine, nimic altceva decît ceea ce numeam eu „problema mea“ nu reuşea să mă capteze. După nişte ani, am constatat că mi-a folosit enorm cercetarea unor răni din copilărie sau antrenamentul în a nu depinde de părerea altora. Dar atunci simţeam că mă învîrt într-un cerc. Doamna psiholog mi-a dat exemplele unor oameni care veneau la ea avînd probleme grave de sănătate sau la serviciu (tocmai începuse criza economică). Asta m-a făcut, din nou, să cred că poate nu aveam cu adevărat o problemă, poate era un răsfăţ, poate nu eram obişnuită cu respingerea. La un moment dat, a sugerat să continui terapia cu un psiholog bărbat, ceea ce eu am respins vehement. Mi se părea că o femeie poate înţelege suferinţa din amor, e mai sensibilă, are inimă, pe cînd un bărbat, în mintea mea, era personajul negativ. Călăul, de-a dreptul. 

A trecut aşa o jumătate de an. În iunie, de ziua mea, am plecat la Londra singură, lucru pe care nu-l mai făcusem vreodată. M-am ocupat de biletul de avion, de rezervări, de traseu, toate în premieră pentru mine. În mod normal, rămăsese că mă întorc la terapie după vacanţă, ba chiar aveam şi o temă dată. N-am mai făcut-o. I-am trimis doar un fel de autoevaluare, pe mail, aşa cum îmi ceruse. Legat de personajul masculin, a avut dreptate, pînă la urmă. A „înviat“ exact cînd n-a mai contat deloc. 

De atunci, am mai avut cîteva relaţii care nu au mers nici pe departe cum voiam, dar n-am mai simţit nevoia să fac terapie. Mă tratez cu excursii, funcţionează acceptabil. După ce lucrurile s-au mai sedimentat, mi-am dat seama că am învăţat multe, în acele şedinţe, despre ce poţi controla şi ce nu, în viaţă. Despre respectul pentru deciziile celuilalt. Despre încrederea în mine şi convingerea fermă că părinţii procedează aşa cum pot mai bine. Nu cred că voi mai merge la psiholog vreodată. Dar ştiu din proprie experienţă că, atunci cînd nu te poţi ridica din pat pentru că nu-ţi mai simţi picioarele, cînd eşti copleşit şi n-ai nici o speranţă, ai accepta orice ca să ajungi pe linia de plutire. O mînă întinsă, sau măcar un deget, ba chiar şi un fir de păr de care să te agăţi ar fi de ajuns. 

Anda Docea este jurnalistă la TVR. 

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.