Patruzeci
Răsfoiam deunăzi nişte reviste. Am citit şi ceva poveşti aidoma cu cele din cărţile de self-help (Cum să..., Seninătatea interioară în zece paşi şi prostii de genul), despre frumoasa maturitate împlinită a femeilor şi a bărbaţilor care se apropie sau trec de patruzeci de ani. Un mănunchi de platitudini – echilibru, împlinire profesională, copii, înţelepciune, blabla. 40 e noul 30, 30 e noul 20 şi alte asemenea tîmpenii. Doamne subţirele în taioare elegante, care zîmbesc de parcă n-ar fi avut o carie în viaţa lor, şi domni neapărat uşor grizonanţi pe la perciuni, cu un aer distras, de parcă n-au rîgîit niciodată în viaţa lor după o bere.
Căci, ştiţi bine, în cazul majorităţii, în jurul vîrstei de 40 se întîmplă destule chestii nasoale. Începe să-şi facă loc în suflet teama de bătrîneţe. Femeilor începe să li se fleşcăiască linia maxilarului – ovalul pînă deunăzi neîntrerupt şi lin pare că începe a fi desenat de o mînă parkinsoniană –, unii bărbaţi chelesc, şi toată lumea începe să aibă ceva burtă. Nimeni nu se mai scoală dimineaţa cu ochii limpezi şi cu faţa netedă a unei tinereţi odihnite. Încep să mursece mărunţel dureri de spate, iar scrisul mic nu mai poate fi văzut fără ochelari decît de la distanţa braţului întins. Soseşte vremea infarctului. A celor loviţi de şlog.
În cuplurile vechi se aşază lehamitea. Chestii – care altădată păreau cel puţin simpatice – devin de neîndurat. Aruncatul ciorapilor peste tot, perii pline de păr prin baie, bîţîitul din picior la masă de vălureşte ciorba în farfuriile tuturor, alte gesturi oarecare, trăite, împărtăşite, acceptate cu anii încep să taie uşor prin pînzele convenţiei. „Fornăie din nas, are un ruj oribil, chiar nu-şi dă seama? Cum naiba iese pe stradă cu pantalonii ăia strîmţi peste care îi atîrnă şuncile? Mănîncă ca un porc, e un porc, e o caraghioasă!“ Zbang! Relaţia e ţăndări. Uneori, fiecare munceşte s-o refacă pe tăcutelea. Deseori, după refacere, se conturează un mozaic, ca ieşit din mintea unui Picasso clasic. Gurile la ureche, şoldurile la umeri, mîini ieşind dintre omoplaţi, nasul în locul buricului. Şi atunci, mozaicul pus pe dos începe să dea rateuri.
Unii se gîndesc să se detoxifice de toate cărnurile grase, de şuncile uleioase, de piftii şi de generaţii lungi de sarmale, bînd zile la rînd zemuri amestecate de legume şi fructe. Alţii se apucă înverşunat de sport. Ceva ce ar trebui să-ţi elibereze mintea şi să-ţi echilibreze trupul devine obsesie, oboseală extremă, stres. Declinul unui trup amărît trebuie cu orice preţ oprit. Burţile grase, pielea fîlfîitoare de pe braţe, celulitele, urmele naşterilor, ale unei vieţi, ale unor lungi deprinderi, ale statului pe scaun, ale băuturilor băute şi ale ţigărilor fumate – trebuie să dispară. Vegetarieni, vegani, eco, bio cu orice preţ. Se fac excursii colective în sate, după roşii care cresc din balegă şi după găini muncite, cu muşchii copanelor tari. După salate nestropite, fructe chircite şi după cartofi inegali. Ţărăncile de 40, care vînd toată mîncarea asta sănătoasă, arată de 60.
Alţii renunţă definitiv la freza cu care au rămas din liceu, îşi schimbă culoarea părului şi hainele. Cealaltă lume, a mai tînără, devine interesantă. Se duc în cluburi, dansează caraghios, obosesc. Se cumpără creme antirid, femeile se împachetează în orice – de la noroi la ciocolată cu lapte. Alea care îşi permit. Alea care nu, nu.
Şi iac-aşa, cu un picior încă în tinereţea tîrzie şi cu unul bine afundat în maturitatea răscoaptă, răscrucea celor 40 de ani pare de departe cea mai nasoală. Mai nasoală ca o adolescenţă neterminată. Căci miroase a frică. Frică de moarte, de bătrîneţe, de cancer, de singurătate, de ratare. Iar ăia, dintre cei care nu sînt ştiu eu ce genii, se mai pot uita în spate şi număra: nişte mii de ore state la serviciu, cîteva zeci de vacanţe oarecare, două-trei-patru iubiri, cărţi citite, apusuri şi răsărituri văzute copii aproape adolescenţi, lucruri pierdute şi lucruri cîştigate, casă, maşină de spălat, storcător. Mai nimic.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
