Obiectivitatea, o dictatură a bunului-gust

Publicat în Dilema Veche nr. 456 din 8-14 noiembrie 2012
Cîte ceva despre jemenfichismul dureros jpeg

„Despre lucrurile despre care nu poţi vorbi, este mai bine să taci.“ Nu am spus-o eu, ci, cu foarte mult timp în urmă, Ludwig Wittgenstein. Dincolo de metodă în sine, de concept sau aspecte ale unei limbi de lemn care fac, din fericire, parte din fundamentele deontologiei jurnalistului, obiectivitatea pare a fi astăzi un termen extrem de greu de definit. Nu numai în presa românească, ci şi în cea franceză sau anglo-saxonă. Unii o numesc post-obiectivitate, alţii au înlocuit-o cu transparenţa sau cu aparenţa (cineastul Michael Moore afirma că în „şcolile americane de jurnalism nici nu se mai predă astăzi obiectivitatea, ci aparenţa ei“), francezii o numesc „subiectivitate dezinteresată“ (Hubert Beuve-Méry, fondatorul cotidianului Le Monde) sau chiar clamează nonexistenţa sa. Sociologul jurnalismului francez, Pierre Bourdieu, o numeşte „neutralitate eclectică faţă de toate părţile aflate în discuţie“.

Definiţii şi interpretări

Cum se poate defini deci, incrimina, un concept şi un sine qua non al jurnalismului care străluceşte prin... invizibilitate, şi care pare astăzi mai degrabă o Fata Morgana decît un punct vital în formarea profesională a unui jurnalist? Recunosc, am ezitat mult înainte de a începe această expunere, nu pentru că subiectul ar fi greu de dezbătut, ci dimpotrivă. S-au spus atîtea, de secole încoace, de la o întreagă şcoală a obiectivităţii şi obiectivismului care îi datorează multe lui Auguste Comte... Mi-aduc aminte, de exemplu, de spusele unui confrate din Belarus, la un recent eveniment francez, pe malul Atlanticului. M-am întors de curînd de la „Tribunele Presei“, de la Arcachon (eveniment care are loc în fiecare an şi reuneşte crema presei internaţionale, în cadrul unor dezbateri şi ateliere consacrate meseriei de jurnalist). Andrei Aleksandrau, jurnalist care se ocupă de Belarus în cadrul „Index for Censorship“, a afirmat: „Alegerile electorale din Belarus au fost atît de transparente, încît aproape că nu au existat“. Sînt tentată să spun că „se discută atît de mult despre existenţa obiectivităţii, încît ea aproape că nu mai există“.

Lipsa de obiectivitate ca brand de ţară

Extrapolînd, am putea spune că s-au spus atîtea despre obiectivitate, încît aceasta nici măcar nu mai există. Şi este, în parte, adevărat. Observaţi doar... Au trecut mai mult de 20 de ani de la Revoluţia din 1989, care ne-a adus, printre altele, mai ales posibilitatea de a exersa în cadrul unei prese libere, adevărate (să nu uităm că simbolul acestei revoluţii media a fost chiar faptul că revoluţionarii, atunci, au ocupat iniţial, primordial, nu sediul prezidenţial, ci Televiziunea Română, mijlocul de informaţie prin excelenţă; un simbol puternic şi un mesaj puternic: deţinem informaţia, puterea, deci existăm). La început, s-au afirmat ziarişti foarte buni, care scriau articole capabile să desfiinţeze sau să creeze cariere. Universuri. Din stiloul lor ieşeau articole excelente, tinerii ziarişti erau formaţi de ziarişti străini (de la Le Monde, BBC, The Guardian...), individual sau redacţii întregi, în materie de tehnici ale scrisului, de creaţie, de distingere şi individualizare a genurilor jurnalistice. Astăzi, la 20 de ani după, acele nume de ziarişti celebri – Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Petre Mihai Băcanu – au apus. Sau, în cel mai bun caz, mai scriu editoriale, sînt invitaţi sau moderează emisiuni televizate. Iar presa românească a devenit un fel de epavă eşuată, lestată cu nemulţumirile noastre, cu insultele pe care cîndva doar le gîndeam, cu nervii şi nerăbdarea noastră. „În presa românească nu poţi să ai încredere“ – mi se spune adeseori la Paris, în redacţiile ziarelor pentru care lucrez. Că este vorba de Courrier International, Presseurop, sau L’Express... „Ziariştii români sînt prea pătimaşi, prea narativi, amestecă totul, comparaţii şi simboluri peste tot, nu pot scrie normal?“ Aproape zilnic aud asta. Sistematic, cînd propun o ştire exclusivă, mi se cere să verific cu agenţiile de ştiri sau cu alte cotidiene, străine. Este frustrant, este umilitor, pentru mine, ca reprezentant, pe de o parte, al presei române la Paris (o mare parte a muncii mele cotidiene constă în citirea presei române, de aici şi de dincolo de Prut, şi în semnalarea celor mai interesante şi mai bune articole), şi ca reprezentant al unei media române din Paris. Să recunoaştem atunci că obiectivitatea s-a transformat – pe tăcute, pe nesimţite, viclean, dar mortal – în lipsă de obiectivitate. Asemeni unei tumori.

Pierre Bourdieu şi dictatura bunului-gust

Să nu ne autoflagelăm însă. Din păcate, lipsa de obiectivitate s-a generalizat, ea a luat diverse forme, dintre cele mai variate, care diferă de la o ţară la alta şi de la o media la alta: necitarea mai multor surse, insulte strecurate în text, opinii personale adăugate în texte informative, sfaturi sau luări de poziţie, partizanate. Presa românească, ca şi cea europeană, a devenit sieşi suficientă, iar acest concept bazic al meseriei – de a fi obiectiv – a devenit la fel de rar ca aurul. Fraza celebră a lui Pierre Bordieu – „on est supposé d’informer“ – a fost aruncată la gunoi. Iar obiectivitatea, ca sinonim al bunului-gust, al dictaturii bunului-gust, al orizontului larg şi al spiritelor luminate (nu al subiectivităţii, care este sinonimă cu „a purta ochelari de cal“, potrivit aceluiaşi Bourdieu), a devenit apanajul redactorilor-şefi, care cer sau nu respectarea obiectivităţii, în funcţie de varii interese: economice, politice, personale. Şi din păcate, mai ales în România acestui ultim deceniu, „cîmpul jurnalistic, asemeni cîmpului politic, economic, ştiinţific, artistic sau literar, juridic chiar, este supus în permanenţă probei verdictelor pieţei, prin sancţiunile directe ale clientelei, sau indirecte, ale audienţei. Iar jurnaliştii sînt, fără îndoială, cu atît mai dispuşi să adopte «criteriul audimat» în producţie (să facem ceva simplu, ceva scurt) sau în evaluarea produsului sau chiar a producătorilor (se vinde bine), cu cît ocupă un post mai important. Jurnaliştii mai tineri şi cu o poziţie mai fragilă în redacţie fiind cei care, dimpotrivă, au mai uşor tendinţa a opune principiile şi valorile meseriei exigenţelor, realiste şi cinice, ale «mai vechilor» colegi“.

O realitate viciată de prostituţia intelectuală. Şi viceversa

Fraza mai sus citată este la fel de pertinentă în 2008, într-o lucrare pe care Pierre Bourdieu o dedică televiziunii – Sur la television. Suivi de l’emprise du journalisme, cît şi în România redacţiilor anului 2012. Ne aflăm deci în faţa unei probleme, a unui nonsens, cu multiple faţete şi cu consecinţe greu de imaginat pentru jurnaliştii români. Să recapitulăm: dumneavoastră, studenţi în jurnalistică, veţi ajunge jurnalişti în diverse redacţii. Veţi întîlni redactori-şefi care, probabil, dacă ar fi să ne luăm după mersul lucrurilor în presă, astăzi, vă vor cere să scrieţi partizan, pătimaş, parşiv. Să „daţi în cutare“ pentru că „nu e de-al nostru“, sau să-l apăraţi, trecînd sub tăcere, diverse, pentru că „ţine cu noi“. Veţi avea, evident, de ales, timp de cîteva secunde: a scrie împotriva principiilor dvs. sau a părăsi redacţia, rămînînd fără loc de muncă? A vă prostitua intelectual sau nu? Ce veţi face? Acelaşi Wittgenstein nota în Tractatus logico-philosophicus: „Propoziţia construieşte o lume cu ajutorul unei construcţii logice şi de aceea putem vedea într-o propoziţie, cînd ea este adevărată, ceea ce este logic. Dintr-o propoziţie falsă putem genera inferenţe“.

Dar în realitate, filozofia nu are valoare etică. Ştiţi deja că orice aţi argumenta, patronul are dreptate pentru că el are banii. Sau nu îi are nici el, dar face ce i se cere. Doar că el este deja vîndut şi obiectivitatea nu mai contează. O situaţie cunoscută în Occident şi care a devenit şi mai jenantă odată cu împărţirea ziarelor româneşti în pro şi contra stîngii, sau pro şi contra preşedintelui Traian Băsescu, dacă doriţi, în timpul verii care tocmai a trecut (cazul Jurnalul Naţional a devenit deja subiect de discuţie la Bordeaux, la facultatea de jurnalism...). Şi care dă o măsură clară a calităţii presei din România, a imaginii României, dacă doriţi, în străinătate. Nimic îngrozitor însă. Pînă acum cîteva zile am crezut că problema lipsei de obiectivitate este doar a presei din România. 

(va urma) 

Iulia Badea-Guéritée este editor român la Presseurop.eu, Paris. Textul a fost prezentat la Simpozionul naţional de jurnalism din Cluj şi urmează să apară în volumul Obiectivitatea în presa românească.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

bani curs valutar dolari jpg
Un indian care a câștigat o avere la loterie se plânge că este hărțuit de oamenii care îi cer bani
Un indian care a câştigat la loterie a declarat că a fost atât de copleşit de numărul solicitărilor privind un ajutor financiar, încât a ajuns să regrete că a câştigat marele premiu al acelei extrageri, informează luni BBC.
camioana trafic foto pixabay jpg
Șofer român de TIR, amendat cu un milion de euro în Franța. „Cum să fii sigur că e vinovat?”
Un șofer român de TIR a fost condamnat, în Franța, la cinci ani de închisoare cu executare și la plata unei amenzi de aproape un milion de euro, după ce a fost prins că transporta droguri.
Georgia Meloni FOTO Profimedia
Umbra lui Putin în Italia post-Draghi: între Rousseau şi Montesquieu
Scriu aceste rânduri în Italia, martor ocular al unor alegeri foarte importante nu doar pentru Italia, dar şi pentru democraţia occidentală ca atare.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.