Obiecte și feminități

Publicat în Dilema Veche nr. 958 din 18 august – 24 august 2022
Zizi și neantul jpeg

Pe vremuri, în anii ’70, în copilăria mea, mă trezeam pe recamierul din camera mea de pe Șoseaua Giurgiului. Cum am mai scris, recamierul era roșu și umplut cu burete. Pe alocuri, cu timpul, devenise cîrpit, dar asta nu mă deranja în vreun fel. Pe atunci îmbătrîneam împreună cu obiectele, erau tovarășii noștri de drum, nimic nu se arunca, totul se repara. 

Nu mai știu dacă și recamierul era chinezesc, așa cum erau cele trei covoare, înguste, cu modele maro și bej, de pe jos, precum și păturile din păr de cămilă în culori idilice cu care mă înveleam. „Chinezesc”, pe vremea aceea, alături de „bulgăresc” și, în cel mai bun caz, „sîrbesc”, însemna „din străinătate”, cosmopolit. Urșii cu care dormeam, mai toți numiți Blăniță (dacă erau galbeni) și Nounours (dacă erau maronii), erau și ei chinezești. Doar plapuma, de lînă și grea, mirosind a demult și altădată, era neaoșă, comandată de bunicii mei. Plăpumile astea se transmiteau din tată-n fiu, erau ca un fel de posibilă zestre. Aveau un rol de pavăză: nu te apărau doar de frig, ci și de intemperii. De țînțari, de pildă: te băgai sub ea ca sub un cort afectiv și păreai la adăpost de bîzîitul amenințător.

După ce te dădeai jos din pat, un alt obiect al vemurilor erau papucii. Papucii de pînză sau blană. În nici un caz de plastic. Plasticul nu era materialul vremurilor de atunci, în orice caz nu în România comunistă și nu pe scară largă. Pînă și șlapii pe care îi purtam la mare erau din lemn. Era o epocă a materialelor mai nobile, în ciuda celor mai multe gesturi și gusturi ale ei, lipsite de noblețe. 

Dar și una a pudorii. A unei feminități pe de o parte mult mai implicite, pitite, și pe de alta, în mod paradoxal, a uneia să zicem amenințate. Pe de o parte, un exces de pudoare în imaginarul feminin, de la modă la filme și muzici, și, pe de alta, o mult mai explicită abordare a femininului de către masculin, vorbind în termeni pompoși. (Dar despre asta, altă dată.) Pudoarea de care vorbeam se manifesta în filmele românești, în care nu existau scene de sex (care erau tăiate, de altfel, și în filmele străine de la cinematorgraf). În cele mai pătimașe momente, cei doi protagoniști, întotdeauna de sexe diferite, se sărutau. Asta, de obicei, după ce se alergau puțin, eventual pe muzică (o muzică decentă, simfonică în general), în jurul vreunui copac ori măcar a unui stîlp. 

Asta, împreună cu lipsa crasă a oricărei forme de educație sexuală, ducea la speculații aberante. Ajungeai să te întrebi dacă nu rămîi gravidă în urma unui sărut. Noroc cu reversul medaliei, cu paradoxul despre care pomeneam: inocența asta era cumva contrabalansată de comportamentul străzii. Nu se auzise de hărțuire sexuală pe vremea aceea: bărbații din jur, dacă îndrăzneai să te îmbraci cu o fustă mai scurtă, de pildă, îți aruncau nu doar priviri, ci și vorbe pofticioase. Evident, nu toți și nu întotdeauna. Dar era o tendință: îi simțeai ca pe niște prădători cu ochii pe tine.

Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții. Despre femei se spunea, și așa și era, că au două slujbe: una, cea oficială, la stat (căci numai la stat se putea), și alta, la cratiță, ad litteram. Adică acasă, unde făceau treburile domestice pentru întreaga familie. 

Împărțeala treburilor în familie cam asta era: femeia spăla, călca, gătea și făcea curat. Bărbatul repara, pe ici, pe colo, bătea covoare, ducea gunoiul și mergea la cumpărături. Era o diviziune a muncii nedreaptă și nescrisă care, din nefericire, îți intra în sînge din copilărie. (Din fericire, mama și tata au fost printre rarele excepții, dar bunicii mei se încadrau perfect în tipar.) Și toate astea le duceau la bun sfîrșit fără cine știe ce ustensile. Existau aspiratore, dar rare și ca vai de ele. La fel, mașini de spălat, românești, mai mult împinse decît motorizate. Și cîte un mixer prăpădit. Dar mai totul se făcea manual. Femeile erau cele care „prestau” muncile astea casnice, de fapt, fizice și grele. Și, din păcate, nu erau Samanthe, ca-n serialul care ne-a bucurat copilăria. Nu puteau da din nas și schimba realitatea, și nici să se suie pe mătură și să dea o raită pînă la Paris și-napoi. 

Iar căsniciile, în general, erau pe viață. Dacă divorțai erai rău privit, puteai chiar să-ți pierzi funcția, să nu fii promovat, ba chiar să fii dat afară. Era o societate de fapt burgheză, deși condamna burghezia. Și puritană. 

De asta gospodinele, cum le numeam eu pe atunci pe femeile trecute de o anumită vîrstă, arătau nu cine știe cît de feminine: se purtau permanentul scurt și rochiile mulate pe niște corpuri împlinite înainte de vreme. Dar asta e o altă discuție. Ca și aceea despre obiectele la îndemînă, care se va continua în numărul viitor.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

63260936 403 jpg
Merkel, o lideră din altă lume
Angela Merkel nu mai apare aproape de loc în public. Cei 16 ani de domnie ai ei par să se fi încheiat de o eternitate. Şi asta mai ales din cauza lucrurilor pe care nu le-a făcut, consideră Jens Thurau.
Nicolae Ciuca FOTO Facebook Nicolae Ciuca
Ciucă: Mărirea pensiilor, cu maximum 11% / Cum s-a ajuns la acest calcul
Premierul României a precizat că Guvernul poate crește cu maxim 11% pensiile, de la 1 ianuarie 2023, astfel încât bugetul de stat să nu fie foarte afectat.
Prospecţiuni Niş Petrol la Cenad FOTO Ştefan Both
Percheziții DIICOT la Gazprom România. Adresele la care au descins mascații, în Timișoara și în București
Mai multe birouri ale NIS Petrol, filiala din România a Gazprom, sunt vizate de percheziții DIICOT. Anchetatorii au descins luni, 3 octombrie, la cinci adrese din Timișoara și la trei din București.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia