O societate istovită

Publicat în Dilema Veche nr. 917 din 4 – 10 noiembrie 2021
E cool să postești jpeg

Îmi este din ce în ce mai greu să jonglez cu toate treburile din viața mea. Am tendința să dorm cît mai mult, mai ales în zilele în care am foarte mult de lucru. Mă oblig să practic un sport, dar o fac fără tragere de inimă. Cînd mi se întîmplă să am o zi liberă, nu știu cum s-o valorific mai mult – iar în disperarea de a nu-mi rata ziua de relaxare, o ratez din plin. Și nu sînt singura. În ultima vreme aud, din ce în ce mai rar în jurul meu, un răspuns voios la întrebarea „Ce mai faci?”. Din ce în ce mai rar întîlnesc oameni entuziaști, care să debordeze de viață, răspîndind în jurul lor o tonică undă de poftă de viață. În schimb, din ce în ce mai des, mi se răspunde la întrebarea de binețe cu un retoric, pierit și plin de lehamite „...ce să fac?”.

Mi se pare sau chiar am ajuns cu toții niște obosiți? Și, dacă da, cînd anume s-a instalat această stare de epuizare? Este prezenta tendință spre oboseală o consecință a celor doi ani de pandemie, a lungului drum pe un coridor în care încă bîjbîim, fără lumină, sau criza sanitară nu a făcut decît să accentueze o condiție cronică de oboseală, așternută de fapt cu mult înainte? Fără îndoială, nu poți țopăi de fericire în contextul vremurilor noastre, totuși, cît de mult ne lăsăm pradă contextului? Și este azi cel mai deprimant context socio-cultural al omenirii? Trăim azi cele mai grele vremuri ale istoriei care ne istovesc vitalitatea sau, conectați în permanență, aproape ombilical, prin tehnologie, la informații, uităm să mai punem limite între ceea ce se întîmplă în afară și viața noastră personală și, abandonîndu-ne individualitatea, ne contopim cu peisajul deprimant, lăsîndu-ne pradă mrejelor unei globale oboseli existențiale?

„Avem senzația că oboseala a fost dintotdeauna la fel. De fapt, starea de oboseală a trecut prin multe faze și schimbări” – a declarat recent, pentru France Culture, istoricul Georges Vigarello, director la École des Hautes Études en Sciences Sociales, vorbind despre ultima sa carte Histoire de la fatigue, du Moyen Âge à nos jours, apărută în septembrie 2020.

Inedita incursiune în istoria oboselii universale – de la oboseala cavalerilor teutoni la cea a muncitorilor din secolul al XIX-lea și a corporatiștilor din vremurile noastre – urmărește relația dintre percepția asupra corpului uman, din diferite etape istorice, și contextele socio-culturale.

Dacă în trecut oboseala era pusă pe seama unor munci fizice, azi ea a devenit mai degrabă o oboseală psihică, drept care, potrivit istoricului, secolul XXI oferă cel mai fertil cîmp pentru un tip de oboseală defalcată, stratificată, etichetată printr-o serie de sinonime care o duc înspre terenul unor simptomatologii – căci azi nu mai vorbim doar despre oboseală, ci despre stres, despre burn-out, despre epuizare mentală.

„Importanța oboselii psihologice a crescut foarte mult în vremurile noastre. Motivele sînt multiple și dezvăluie diferite laturi ale societății noastre: munca s-a schimbat, fiind azi centrată foarte mult pe interacțiunea cu ceilalți, cu exteriorul, pe menținerea unui întreg sistem de relații interumane, ceea ce duce la o epuizare mentală. Un alt motiv al acestui nou tip de oboseală e dat de tehnologie, de telefoanele inteligente și de computerele portabile – permanenta conexiune și asimilarea voită sau chiar nevoită a unui nivel enorm de informații pe care acestea ți le oferă. (...) Să realizezi o istorie a felurilor de oboseală înseamnă, pînă la urmă, să cunoști istoria societăților.”

Vorbind despre un prezent care ne conectează în permanență cu realitatea de la nivel macro, invadîndu-ne spațiul intim, lăsîndu-ne astfel puțin spațiu de conectare cu noi înșine, Georges Vigarello conchide: „Azi oboseala se impune atît în spațiul public, la locul de muncă, cît și în spațiul privat, în relațiile cu cei dragi, însă s-a insinuat și în relațiile omului cu sinele său”.

Ieșind din istorie, într-un studiu din 2015, The Burnout Society, Byung-Chul Han, profesor de filosofie și studii antropologice la Universitatea de Artă din Berlin (UdK), afirmă că această oboseală a societăților în care trăim s-a cronicizat, în special din cauza unui acerb sentiment de competitivitate, și, chiar dacă individul modern trăiește într-o lume a tehnologiilor, menite să-i facă viața mai ușoară, chiar dacă datorită acestor servicii avem mai mult timp, cultura confortului fizic produce totuși un disconfort psihic – care variază de la epuizare la depresie, ducînd pînă la tulburări de personalitate.

De unde acest paradox – cu cît ai mai mult timp liber, cu atît ești mai obosit? Potrivit lui Byung-Chul Han, timpul liber pe care ni-l conferă tehnologia nu este folosit pentru relaxare, ci din contra, este rapid valorificat fie printr-o muncă suplimentară, fie prin conectarea în permanență la „viața cetății”, via rețelele de socializare. Or rețelele de socializare, pe lîngă tsunami-ul informațional, format din știri reale și false deopotrivă, sînt și un ring în care intrăm de cele mai multe ori pentru a ne valida, pentru a deveni „vizibili”, pentru a cîștiga o oarecare notorietate – motorul lor de bază fiind sfîntul „like”, pentru care se investește uneori o mare cantitate de energie, nu întotdeauna recompensată pe măsură.

Byung-Chul Han susține astfel că trăim într-o societate a „realizării”, nu a „loisir-ului”, în care patologiile asociate oboselii (burn-out, depresie, epuizare) nu mai rezultă din constrîngeri exterioare, ci s-au internalizat în goana după perfecțiune, după performanță, devenind o societate a „exploatării voluntare a sinelui”.

Iar această „exploatare” a prins efectul bulgărelui de zăpadă care o ia la vale, devenind un soi de moștenire pe care o lăsăm și copiilor noștri.

„După cum vorbim despre antropomorfism, care atribuie animalelor însușiri umane, putem foarte bine vorbi azi despre megamorfism care atribuie copiilor însușiri de adult” – a declarat, pentru Le Point, Béatrice Millêtre, doctor în psihologie și autoarea cărții Burn-out des enfants. Et si on leur en demandait trop? (apărută la editura Payot, în 2017). „Astăzi, de la cele mai fragede vîrste, un copil nu mai are dreptul să se comporte ca un copil. Vrem să-l facem autonom, să-l responsabilizăm, să-l facem din leagăn, dacă s-ar putea, un literat sau un matematician de elită, să-i cerem cît mai repede să-și aleagă o carieră în viață și, dacă se poate, să aibă grijă să n-o greșească. Cîtă presiune! Unde s-a dus paranteza fermecată a copilăriei, cînd nu îți păsa de nimic altceva decît să faci niște năzbîtii și să visezi cu inocență?”

Rețelele de socializare online amplifică acest fenomen – susține, în același articol, și Aline Nativel Id Hammou, psiholog și autoarea lucrării La Charge mentale des enfants (Larousse, 2020) – pentru că promovează imagini ale familiilor „perfecte”, unde „capetele blonde se pretează cu ușurință la numeroasele activități imaginate de niște mame disponibile și hipercreative. Pe Instagram, comparațiile sînt teribile. Multe alte femei care nu au această disponibilitate încep să se simtă vinovate cînd văd copiii altora petrecînd zile întregi alcătuind ierbare, făcînd ceramică sau scriind povești, în timp ce copiii lor urlă de îndată ce le iei tabletele din mînă. Iar asta se adaugă presiunii sociale”.

O presiune socială care azi se traduce prin termenii unui perfecționism inoculat la toate nivelurile – de la profesional la personal. Promovarea imaginii exterioare a devenit cea mai importantă, în detrimentul construcției lăuntrice. Căci, într-o lume a conexiunilor rapide, contează foarte mult să avem un profil „bun”, iar în goana după clădirea acestui profil uităm să îngrijim structura de bază. Pentru că, nu-i așa, trebuie să ne ridicăm la înălțimea standardelor sociale.

Iar azi, „trebuie” a devenit verbul dominant: trebuie să ai succes, trebuie să fii informat, trebuie să fii implicat. Însă „trebuie” nu este un verb eliberator, relaxant, ci, din contra, un imperativ tradus de multe ori, înlăuntrul nostru, prin sentimente de angoasă, frustrare, anxietate – ingrediente numai bune pentru generarea unei continue stări de oboseală.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Imagini spectaculoase cu uriaşul pod de la Brăila după montarea tablierului metalic de 22.000 de tone FOTO
Marţi, 28 iunie, a fost montat ultimul dintre cele 86 de segmente de tablier metalic la podul suspendat de la Brăila, informează  CNAIR. Podul peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai mare pod suspendat din România şi al treilea din Europa.
image
Primele imagini cu racheta rusească  X-22 care loveşte centrul comercial din Kremenciuk - VIDEO
Au apărut primele imagini cu racheta care loveşte centrul comercial din Kremenciuk. Este vorba despre o rachetă rusească X-22. În urma atacului de luni, cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa.
image
Sentinţă în cazul lui Andrei, băiatul de 13 ani omorât în bătaie pentru o fată, în centrul Mangaliei
În urmă cu doi ani, Andrei (13 ani) a fost bătut pe o stradă din Mangalia de un alt tânăr. La scurt timp, victima a murit.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.