O plimbare (ultima parte)

Publicat în Dilema Veche nr. 856 din 3 - 9 septembrie 2020
Invizibilii jpeg

Zona pe care am descoperit-o, vechea parcelare Cornescu construită de Societatea pentru Locuințe Ieftine, pare că se desfășoară cumva în jurul depoului Floreasca. Spun „pare” pentru că n-am cum să privesc porțiunea asta de oraș cu ochii unui specialist; nu sînt nici arhitect, nici istoric, îmi lipsește așadar o viziune care să le integreze pe amîndouă. Ca orice amator, sînt lovită de impresii, de atmosfera care respiră un calm de duminică din această acoladă a orașului. Depoul Floreasca arată acum jalnic. Fără cele cîteva autobuze care adastă în curtea largă din mijloc, ar putea fi la fel de bine o clădire părăsită. Construit după 1945 pe locul unor foste grajduri, arcadele largi, din cărămidă de sticlă, zac prăfuite și par a nu fi fost curățate niciodată. Una dintre laturile depoului se termină brusc într-o fundătură; arșita verii bucureștene ridică izurile acre ale unui WC public improvizat de toți cei care n-au găsit alt loc în care să se ușureze. Dau ocol clădirii, pe latura din față, geamurile joase sînt la fel de opace. Întrezăresc totuși încăperi semipărăsite, ceva cactuși care par pietrificați, o cutie cu pixuri, fantome de dispeceri și un aer general de dezolare. Acum doi ani, primăria anunța lemnos că vrea să dărîme depoul pentru ca în locul lui să facă o parcare: „Pentru constituirea acestei parcări, Municipiul București dorește să vină în sprijinul cetățenilor în vederea fluidizării circulației, cît și a ambuteiajelor” se arăta în limbajul chinuit al unei hotărîri de Consiliu General. E clar că de atunci nu s-a întîmplat nimic, depoul își vede încă de treaba lui.

Zona nu e construită unitar. Spre Calea Floreasca pot desluși case cu etaj retrase de la stradă, în schimb, în buzunarele secrete din spate, construcțiile sînt diferite. Doar pe strada Turbinei, de-a stînga și de-a dreapta, osatura caselor e identică. Peste ele s-au așezat, cu anii, modificările făcute de generații de locuitori. Cine au fost totuși ei? S-au construit aceste case pentru muncitorii care aveau nevoie de ele? Se pare că nu. Istoricul Răzvan Voinea, care a săpat în arhivele locului, arată că, inițial, un muncitor cu cel mult 200 de lei salariu lunar ar fi putut să-și permită să plătească în rate o casă de felul ăsta. Legea se schimbă însă în 1913, iar pragul crește la 400 de lei. Adică au acces legal la locuințe eftine funcționarii, inginerimea și restul celor care cîștigau mai bine. Împărțeala caselor nu o făcea Societatea care le construia. Aceasta încheie parteneriate cu diversele instituții ale statului – Regia Monopolurilor Statului, Ministerul de Război sau CFR. Or, aceste instituții aveau listele lor cu beneficiari; știm cu toții cum funcționează o cunoștință, o vorbă bună, o relație bine plasată. Cam așa. Din totalul de 4.000 de locuitori care și-au făcut case prin Societate, foarte puțini erau muncitori, arată arhivele. Concluzia istoricului e că proiectul social a fost ratat, în cazul ăsta. A avut însă de cîștigat arhitectura orașului; zona a scăpat de demolările masive pe care urma să le facă regimul venit după ’45.

Odată cu venirea comuniștilor, o nedreptate este înlocuită cu alta. Oamenii se trezesc ba cu casele naționalizate, ba li se impun chiriași aduși din afară. Legea acorda fiecărei persoane un spațiu de 14 metri pătrați. O familie de, să spunem, patru persoane ar fi avut dreptul la 56 de metri pătrați. Multe dintre casele din parcelare ajungeau și la 200 de metri pătrați. Țesătura socială a cartierului, atîta cît a fost, e ruptă și făcută ferfeniță. Memoria locuitorilor e lacunară și plină de goluri. Puțină lume știe cînd și în ce condiții le-au fost construite casele. De aceea istorici ca Răzvan Voinea și o mînă de arhitecți s-au gîndit să recupereze puțin din trecutul orașului și să-l redea cumva locuitorilor săi. Asociația Studio Zona a făcut broșuri cu istoria acestor locuri și le-a împărțit oamenilor. Ca să termin cu un truism, istoria nu e deloc simplă și nicidecum în alb și negru. O să descoperim cu toții că stăm peste un noian de nedreptăți peste care s-au așezat altele și altele. Corupția și interesele de clan nu s-au inventat acum, iar o perspectivă mai generoasă asupra trecutului ne poate face un pic mai înțelepți.

Cea mai bună parte din noi jpeg
„Te pot suna un minut?“
Am încercat să înțeleg de unde provine această anxietate și am descoperit cîteva posibile cauze.
Zizi și neantul jpeg
Primăvară și sărbători
În timp ce lumea de atunci își răcea gura în dezbateri intense, industria de Sf. Valentin înflorea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Pisica
A fost atît de specială încît eu, timp de trei ani, n-am știut dacă sînt om sau pisică.
E cool să postești jpeg
Normalitatea anormalității noastre
Zilnic, doar în Capitală, zeci de oameni sînt mușcați de cîini, vagabonzi sau care, chipurile, au stăpîni care îi lasă „liberi”.
p 20 WC jpg
Religia între pandemie şi război
De cîţiva ani încoace, avem de trăit două crize acute, globale.
Theodor Pallady jpeg
Rezonanța culturală a lemnului
Tot ce e cu adevărat tradițional măsoară acest eon silvestru, inaugurat după descoperirea focului, care îi este deopotrivă origine și capăt.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un cuplu a divorțat după ce au descoperit că fiecare avea o aventură online cu celălalt sub nume false. Probabil au divorțat ca să poată fi, în sfîrșit, împreună și să-și consume adulterul. (M. C.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.