O plimbare (partea întîi)

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Invizibilii jpeg

E duminică în București. O iau încet pe Polonă, în sus. Mă gîndesc că ce ritual bun ne-am găsit de niște ani încoace; am luat orașul la pas, i-am scotocit măruntaiele pornind de la buric și apoi în cercuri concentrice din Cotroceni, și apoi sus, pînă dincolo de lacul Herăstrău, adînc spre sud, în Berceni prin toți foștii Cărămidari, și apoi spre sere, prin terase de cartier puse fix între blocuri unde patroni care rezistă din anii ʼ90 au amploaiat bieți nevolnici ai cartierului: „Lasă, mai dă și el cu mătura, mai cîștigă de-o bere”. Omul stă sprijinit în mătură, mă uit insistent la fața lui de pe care a dispărut orice urmă de înțelegere a lumii ăsteia, mușchii lungi care ne îmbracă tuturor fălcile și ni le țin compuse, la el sînt complet relaxați, s-au transformat într-un soi de piure cu sos, iar buza de jos atîrnă și ea acolo, ochii sînt morți, iar unica licărire de interes apare atunci cînd aruncă cu pet-uri goale fix în șosea să vadă cum le strivesc cu zgomot mașinile. Am mers prin Vatră și puțin prin Colentina-Tei care trebuie studiată mai temeinic. Abia acolo vezi ce precar e totul într-un amalgam de blocuri, case modeste de croitori și muncitori cu grădiniță de pătrunjel în față, vile roz cu balustrade de inox și multă-multă gresie, măcelării halal, rotiserii în fața cărora cineva a pus un pui uriaș dintr-un soi de pluș galben, înnegrit de gazele din țevile de eșapament și de praf. Cel mai trist pui pe care l-am văzut vreodată.

Azi am luat-o pe Polonă în sus și am un scop anume: micii de pe terasa improbabilă care rezistă din anii ʼ90 la confluența dintre Floreasca și Dorobanți. În ceea ce noi, prin provincia asta a Europei, numim bogăție, terasa de care vă zic sare în ochi ca un deget bandajat (doar asta mi-a putut veni acum în cap ca traducere la englezescul „like a sore thumb”). Aici niște doamne-gospodine gătesc și servesc supă cu găluști, ardei copți cu salată de vinete, urzici cu mămăligă la vremea lor și – discutabil, desigur – cei mai buni mici.

Nu despre terasă voiam să povestesc acum (va veni, poate, și rîndul ei), cît despre drumul pînă la ea. Am luat-o pe Polonă în sus, spre prelungirea ei, Calea Floreasca de acum. De regulă nu mă abat nici de-a stînga, nici de-a dreapta, pentru că gîndul acelor mici pentru care unii dintre noi ne-am născut cu o anume mutație genetică mă trage drept, ca undița peștele. Ajungi acolo ori pe Floreasca, ori pe Dorobanți. De data asta sînt pe Floreasca, am trecut de Spitalul de Urgență cu ambulanțele la intrare și cu medicii ieșiți afară în costumele astea stranii, de cosmonaut. Bate de cîteva zile în București un soi de mistral înnebunitor, un vînt fierbinte care nu-ți dă pace, îți roiește hainele, părul și gîndurile în cap de-ți vine cu amoc. Orașul e copt ca un zid care a prins odinioară apă, iar acum se roade încet, coajă după coajă, se despielițează de praf, clădirile din București dau jos pieile astea din ipsos ca salamandrele. Case, blocuri, iar case – odinioară cu oareșce pretenții – cu scoicile de deasupra intrărilor sprijinite în coloane înalte. Sticla din copertina care ferea treptele de la intrare e spartă de mult și înlocuită cu tablă ieftină, totul e precar și derizoriu, dar poate sînt eu într-o zi proastă. Faimosul București interbelic e o taxidermie prost făcută din care ies paiele, iar un ochi de sticlă lipsește. Merg pe partea dreaptă a Floreascăi, sus, spre nord, și privirea îmi fuge tot la dreapta, spre străzile care curg din ea, ferite cumva de zgomotul bulevardului, le ghicesc adîncite în verdeață după primul șir de restaurante acum închise – tapas calientes zice pe tăblia unuia și iar mă apucă o tristețe. Pe străzile astea e posibil să fie o vară cumsecade bucureșteană, îmi zic. De pe asfaltul încins mă pot uita insistent în curțile oamenilor, pot simți mirosul intim, ca al unui trup cald, al unei case prin geamurile deschise, pot să știu ce gătește o oarecare gospodină, pot să aud, în liniștea care se așază din ce în ce mai temeinic pe măsură ce mă îndepărtez de mașini, chemările guguștiucilor.

Și fac la dreapta pe străduțe și intru într-o istorie fabuloasă construită pe la o mie nouă sute și puțin de Societatea de Locuințe Ieftine. O să vedeți.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.