O plimbare (partea a doua)

Publicat în Dilema Veche nr. 854 din 20 - 26 august 2020
Invizibilii jpeg

Cînd ne-am despărțit ultima oară (în speranța că doi-trei oameni or fi citit prima parte și mai sînt acum cu mine), făceam dreapta pe una dintre străduțele care cad perpendicular pe Calea Floreasca și se ramifică mai încolo, în spate, într-o altfel de lume, în liniște, soare și guguștiuci apatici. Se fac destui ani de cînd am început să iau orașul ăsta la pas, atrasă neobosit de case mari și mici, bogate, sărăcăcioase, cu adăugiri diverse făcute de-a lungul anilor. M-am uitat insistent în curțile oamenilor, pe ferestrele lor deschise, am intrat în ganguri insalubre și, acolo unde s-a putut, m-am plimbat prin poduri părăsite sau a fost cît pe ce să dau buzna în sufrageriile oamenilor deschizînd doar o ușă care separa improbabil un spațiu public de intimitatea unei case. Asta s-a întîmplat acum mulți ani, undeva în Centrul Vechi. Am ajuns printr-un gang ascuns într-o curte interioară din care am intrat pe casa scării. Scara lată, cu trepte din marmură tocită, ducea în volute spre etajele superioare. În fața unui glasvand masiv, cu patru uși, am apăsat o clanță. Un hol rotund, o masă, două fotolii acoperite cu pleduri și un radio pe masa aia din care se auzea ceva muzică. Papucii oamenilor la intrare. Am închis ușurel ușa și am fugit. Ceva mă trage irezistibil în locuirea altora din casele astea vechi și întortocheate, construite, împărțite și apoi redespărțite de naționalizări, retrocedări, de procese prin tribunale și alte aranjamente imobiliare dubioase.

Am crescut în Berceni într-un bloc comunist în care eram cu toții amestecați – milițieni de circulație, muncitori, casnice și o tîrlă de copii. În decembrie ʼ89, doi vecini au venit la taică-miu – singurul profesor de pe scară – să-l întrebe ce-i aia genocid. Am crescut pe aleile dintre blocuri în cartierul meu precar unde vara mirosea a ardei copți. O fi de înțeles atunci, m-am gîndit, atracția asta pentru cartierele de case și grădinițele din jurul lor, pentru camerele umbroase cu parchet vechi care scîrțîie, cu mobile burduhănoase așezate pe picioare de leu, cu pianină în casă și cu uleiuri grele, afumate, ale unei generații de pictori români de mîna a doua (Pan Ioanid și, poate, un oarecare Dezideriu).

Zona din Floreasca în care am intrat acum pur și simplu întîmplător e mărginită de străzile cu nume de aviatori, cu un hiatus toponimic bizar precum strada Turbinei, ca apoi să se înfășoare în străzi cu nume de compozitori. Pe Turbinei detectez un șir de case tip, așa cum au început să se construiască în București de prin 1912 pînă mai încolo spre anii ’30. Am aflat mai apoi că mandatară era Societatea Comunală pentru Locuințe Eftine, iar beneficiarii erau diversele regii și fabrici care ar fi trebuit să distribuie locuințele muncitorilor săraci. O să mă întorc la povestea asta care e fabulos de românească. Spun acum doar că acele locuințe numai la muncitorii săraci (rupți de tifos și tuberculoză în anii de început ai secolului 20) n-au ajuns.

Șirul de case de pe Turbinei are un iz neoromânesc. Ancadramente trilobate, mici balconașe înguste, un petic de curte care se înfășoară în jurul casei. Peste tot, lumea a inovat pe scheletul original al casei. Care și-a făcut cîte un garaj în curte, care a completat casa cu o bucătărie de vară. Mai apoi, cercevelele de lemn au fost înlocuite de termopane după putirința și mintea fiecăruia. Ori albe și lucioase ca un pumn în ochi, ori, în alte cazuri, din lemn sau cel puțin în culori care imită lemnul. Cutiile exterioare ale aerului condiționat bîzîie stins sub cornișe elaborate de piatră. În capătul străzii, la numărul 1, e casa compozitorului Mizrahy, cu o istorie complicată în spate ca multe din casele Bucureștiului. Stă acum liniștită și calmă sub soarele ăsta de august. Fac stînga, pe Donizetti, și casc ochii în stînga și în dreapta, mă împiedic în trotuare sau în pietrele ieșite din asfalt, cum fac de obicei. Voyeur neobosit al orașului, feriți-vă de mine. Pe stînga ochesc o casă fabuloasă. Aproape tot peretele exterior e făcut din ochiuri de geam, iar deasupra, de-a dreapta și de-a stînga, două efigii: Rafael și Michelangelo stau și se uită din profil în susul străzii. Sîntem în ceea ce s-a numit la începutul secolului parcelarea Cornescu. Stați să vedeți.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.