O expediţie (II) – Cheile Nerei

Publicat în Dilema Veche nr. 697 din 29 iunie – 5 iulie 2017
O expediţie (II) – Cheile Nerei jpeg

În a doua zi a expediției noastre am ajuns în Cheile Nerei, un loc pe care l am crezut legendar, de-a lungul timpului, așa cum era descris în povestirile unor prieteni. „La vară facem Cheile Nerei!“ – auzeam uneori, iar cei care aveau astfel de planuri își aruncau priviri conspirative, de cunoscători, ca și cum și-ar fi propus să plece pe o altă planetă. Mai observam și un ușor dispreț al lor față de locurile „bătute“ de toată lumea, cum ar fi Valea Prahovei, chiar și Piatra Craiului. Cheile Nerei erau altceva!

În primăvara acestui an, la Ministerul Turismului a fost depusă o aplicație pentru recunoașterea și declararea zonei Cheile Nerei ca destinație de ecoturism. Acest pas important pentru dezvoltarea turismului din Banatul Montan a fost posibil prin eforturile susținute și perseverența unor organizații precum WWF România. Cu noi au fost, încă de la începutul expediției noastre, Oana și Mara de la WWF. De cîțiva ani, Oana aproape că s-a mutat în Banat, la Armeniș, unde este implicată împreună cu Mara într-un alt proiect care presupune refacerea populației de zimbri liberi din România. Însă despre zimbri voi povesti mai pe larg într-un alt episod. Pentru mine, care nu am avut nici măcar o experiență de cercetaș în adolescență și am făcut doar întîmplător parte dintr-o școală de ghizi, ceea ce fac Oana și Mara este cu totul nou și special. Ele reprezintă o organizație, e adevărat, însă „activismul“ pe care îl practică nu este unul „pe hîrtie“ sau, dacă vreți, este dincolo de hîrtie și de proiecte, căci e vorba despre o practică de teren. De pildă, în Cheile Nerei, cele două fete își cunoșteau foarte bine „terenul“ – mai mult decît atît, puteau să-l „interpreteze“. Iar atașamentul lor față de tot ce înseamnă sălbăticie, ecologie, locuri nealterate de prezența omului, departe de civilizație, m-a înduioșat. La un popas, deasupra unui pîrîu unde erau niște trunchiuri de copaci căzute, unele putrezite, Oana m-a întrebat „ce văd“. Pentru mine era un peisaj de pădure oarecare, trunchiurile de copaci căzute trasau într-adevăr niște linii, în -rest era un haos vegetal. Oana mi-a explicat că totul are un rost – că un copac căzut poate să reprezinte, de pildă, un „traseu“ pentru o specie de rozătoare care trebuie să traverseze dincolo ca să-și găsească resurse de supraviețuire. Pe de altă parte, trunchiurile căzute pot alcătui un mic baraj natural, necesar. Într-o baltă am găsit o șopîrlă mică, inofensivă. În momentul în care ne-am apropiat, șopîrla s-a întors pe burtă, de fapt ne-a arătat burta ei galbenă care să ne îndepărteze ca pe niște potențiali agresori. Din nou, era un „semn“ că mediul în care trăia șopîrla respectivă era încă unul OK și că șopîrla reacționa într-un mod firesc, așa cum o făcuseră bunicele și străbunicele ei de-a lungul cîtorva mii de ani. Este pentru prima dată cînd mi-am pus întrebarea cît de mult contează astfel de lucruri, dacă ele contează, și mi-am dat seama că am devenit cu toții niște animale citadine, pentru care astfel de „semne“ nu mai înseamnă nimic. Oana și Mara ridică în mod firesc pet-urile lăsate de oameni pe cărare și le pun în pungi de plastic pentru a le duce pînă la cel mai apropiat coș de gunoi. Cele două fete îi salută cu bucurie pe toți cei pe care îi întîlnesc pe traseele lor. La fel ca ele o fac mulți alții. Sînt gesturi de bun-simț ale turismului montan de altădată, care s au pierdut undeva pe drum.

Revin la Cheile Nerei, unde în nici un caz nu e un relief montan, așa cum mi am imaginat – altitudinea maximă este de 1160 de metri. Așadar, Nera este un rîu care șerpuiește la joasă altitudine, înconjurat de păduri de foioase, învelit în straturi întregi de vegetație care filtrează lumina zilei, în diferite moduri, de la verde la ocru. Ai senzația că e un rîu secret. Un panou atenționează prezența viperelor cu corn, ca oriunde în județul Caraș-Severin. Nimeni nu a mai fost mușcat de vipere în ultimii ani, însă, ca excursionist fără experiență, îți crește un pic adrenalina cînd te gîndești la ele. Am mers cu mașina de-a lungul rîului, pe un drum îngust, forestier, pînă la Păstrăvărie, „Păstrăv ca la Bei“ – misteriosul Ochiul Bei e doar la jumătate de oră distanță. Aici e și un camping. Păstrăvăria e, de fapt, o coșmelie de lemn unde doi băieți cam apatici prăjesc păstrăvi și ți-i servesc pe „carton“, ca pe micii de pe vremuri, cu felii de franzelă și cu mujdei. Prețul e mic, iar peștii au o dulceață aparte, nu se compară cu cei pe care îi cumperi din supermarket. O singură dată am mai mîncat un păstrăv atît de bun, la Rucăr, pescuit direct din rîu. Oana întreabă de ce nu fac și mămăligă. „Pentru că nu avem suficienți clienți și se strică!“ – spune băiatul. „Dar o puteți încălzi pe grătar a doua zi și e foarte bună!“ – propune Oana. Băieții sînt reticenți și atunci cînd noi scoatem din portbagaj cîte o sticlă de Sara, berea cu care ne-am dotat la Văliug. „De ce nu propuneți o bere locală, din Banat, în locul berilor comerciale?“ – întreabă din nou Oana. Băiatul ridică din umeri, îmi dau seama că n-are chef să-i explice că preferă să ia o bere cu o marcă comună de la en-gros pe care s-o vîndă cu 5 lei, decît să ia o bere de casă care ar costa, cu tot cu adaos, vreo 10. Însă este încercarea justificată a Oanei de a face ecoturism și de a promova produsele din zonă.

Ne lăsăm mașina la Păstrăvărie și parcurgem un drum lejer prin pădure pînă la Ochiul Bei. Pe drum întîlnim fluturi, rădaște, femei tinere cu copii în spate, cupluri. Lacul apare pe neașteptate, într-adevăr e un ochi de apă foarte limpede, de o culoare ireală – azuriu, verzui, albastru. Legendele pe seama lui sînt multe și într-o țară „normală“ din punct de vedere turistic s-ar fi valorificat la maximum – de pildă, cea cu fiul unui bei, îndrăgostit de fata unui păstor, care a fost omorîtă de bei, iar lacul s-a umplut de lacrimile feciorului. Eu prefer legenda cu locul de întîlnire al ielelor, deși pe timpul zilei nu sînt iele pe aici, doar oameni care fac fotografii, oglindindu-se în apă în diferite poziții. Oricum, atmosfera e cea de film fantasy, te aștepți să apară tot soiul de creaturi mitologice din pădure. Dacă mai urci un pic ajungi la cascada Beușnița. E o stîncă învelită în mușchi pe unde curg șuvoaie de apă, mai molcome sau mai repezi, și întreg locul capătă altă textură, în funcție de cum cade lumina. Ce mi-a plăcut – oamenii care ajung aici nu vorbesc tare, stau cîteva minute și se uită în tăcere, ca la un altar.

Era luni, în extrasezon, iar pe drumul acela forestier de pe malul Nerei ne-am intersectat cu destule mașini care voiau să ajungă undeva, în zonă. O doamnă în jur de 60 de ani din București ne-a oprit chiar la intrarea în chei: „Unde ați fost? La Ochiul Bei și la cascadă? Și e frumos, nu-i așa? Merită să mergi, nu-i așa?“ Ce să-i răspundem? Că e incredibil de frumos? Sînt mii de locuri „incredibil“ de frumoase nu doar în România, ci și în Bulgaria, Croația, Grecia, Filipine, în America de Sud. Sînt peste tot. Tot ce contează, cred, este să existe oameni care să le vadă, dar și să le păstreze așa cum sînt. Nu mă mai simt privilegiată că am ajuns în Cheile Nerei, chiar dacă doar pentru o jumătate de zi. Și nici mai nu cad în capcana turistului de pe șosea care admiră, la viteza legală, Valea Oltului: „Avem o țară frumoasă, păcat că e locuită!“ Eu zic că e „locuită“ bine în multe locuri, iar acolo unde nu e locuită deloc se întîmplă lucruri minunate care nu mai depind de noi. Cum ar fi păstrăvii care plutesc în legea lor, ca într-un vis, într-un ochi de apă cu culori schimbătoare din Munții Banatului. 

(continuarea în numărul viitor)

Foto: adevarul.ro

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești