O expediţie (I) – Gărîna, fără festival, şi o bere locală

Publicat în Dilema Veche nr. 696 din 22-28 iunie 2017
O expediţie (I) – Gărîna, fără festival, şi o bere locală jpeg

Anul trecut, am lucrat împreună cu Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată) la prima cărticică de bandă desenată din seria „Dincolo de orizont“, un proiect WWF România, în care un băiețel de la oraș rătăcește pe colinele Transilvaniei și descoperă podișul Hîrtibaciului, o arie protejată „Natura 2000“. Printre altele, scopul acestui proiect este împrietenirea cu natura a acelor copii care văd animale sălbatice doar pe Animal Planet și își imaginează că o vacă e mov, o educație ecologică și, nu în ultimul rînd, o invitație la o călătorie reală prin rezervațiile naturale din România. Nu mi-a fost ușor să scriu scenariul benzii desenate pentru că eu însămi nu fusesem niciodată în locurile pe care trebuia să le descriu. Însă anul acesta, pentru a doua carte, cea despre Banatul Montan în care se continuă aventurile lui Luca „dincolo de orizont“, am pornit împreună cu Ciubi, Oana și Mara de la WWF într-o călătorie de documentare. Eu am numit-o, de fapt, o expediție, pentru că m-am simțit ca în copilărie, atunci cînd visam să-i urmez pe Cireșari în Peștera Neagră sau la Castelul fetei în alb. Acea expediție de care n-am avut parte aproape niciodată, fiindcă vacanțele noastre erau standard – un sejur la mare, la Neptun, și unul la munte, pe clasica Vale a Prahovei, iar taberele erau destul de statice și de plicticoase. În cele patru zile care mi s-au părut vreo șapte, am dormit în fiecare noapte într un alt loc, ne-am trezit în zori, am străbătut în lung și în lat județul Caraș-Severin cu o mașină de teren, pe drumuri imposibile, am coborît din munți la Dunăre, am fost pe urmele zimbrilor care și-au recăpătat libertatea în Munții Țarcului.

Drumul care urcă în serpentine din șoseaua națională spre Gărîna era complet pustiu, te așteptai ca oricînd să-ți iasă în cale din pădure vreo căprioară sau vreo vulpe. Am încercat să mi-l imaginez cum ar arăta în timpul festivalului la care n-am ajuns niciodată, plin de mașini și de rulotiști, însă n-am reușit. Senzația pe care ți-o dă este că deja ești departe de orice, deși Reșița e doar la 30 și ceva de kilometri. Pînă la Brebu Nou nu mai treci prin nici un alt sat. Totuși, la un moment dat, vedem un ins cu o alură de hipster care coboară senin pe un soi de trotinetă: oare unde s-o duce? E total zen – umbrele serii, trotineta, zîmbetul de pe chipul lui. O să-l înțelegem cînd vom ajunge la Brebu. E aproape întuneric, bîjbîim după pensiune, urmînd indicațiile Marei. Prima stradă la dreapta înainte de biserică. Biserica romano-catolică, dreaptă și albă, ca și cum ultimele raze de lumină ale zilei ar fi fost absorbite de ziduri, înconjurată de copaci înalți. Reușim să vedem ceva din sat – e din altă lume. Nici o notă stridentă, casele adunate unele într-altele pe micul platou montan, în rînduiala lor, satul pare de fapt o fortăreață. Găsim și pensiunea, gazda – Adi – ne iese în întîmpinare. Odată cu el și cîinele uriaș, alb, care dă din coadă, seamănă mai degrabă cu un urs polar. N-am întrebat ce rasă e, dar aflăm că e pui. Se întinde leneș pe terasă și începe să sforăie ca un moș care a băut prea mult rachiu.

A doua zi dimineață, la ora 7, soarele inundă terasa, totul în jur e luminos și limpede. Terasa se continuă cu o fîneață cu iarbă înaltă, dealurile sînt pe fundal. Verdele e proaspăt, crud, de început de iunie. Ne bem cafeaua, cu senzația că ne-am trezit în paradis, Adi și soția lui Adela se pregătesc să meargă la serviciu, la Reșița – ea cu mașina, el pe motocicletă. 72 de kilometri zilnic dus-întors. Nu apucăm să ne cunoaștem mai bine, promitem că vom reveni. Reușesc să schimb cîteva vorbe cu Adela. „Nu înțeleg de ce județul ăsta, Caraș, care are de toate și atîtea de oferit, e unul dintre cele mai sărace din țară“ – zice Adela. Lipsa investițiilor, proasta administrare de a lungul vremii? Potențial turistic insuficient exploatat? Cine merge în Caraș în afară de cunoscători și de oameni de-ai locului, din Banat, din Timișoara? Sau mai vin nemții care știu de unde au plecat bunicii lor.

Gărîna, în schimb, e cunoscută pentru festival. Însă tot de către cunoscători, în fond. Trecem cu mașina pe lîngă locul unde se organizează festivalul. Văd scena, băncile din lemn, din nou nici o notă stridentă, totul e încadrat în peisaj. Ne terminăm cafeaua pe care am luat-o „la pachet“ la Trei Ape, pe malul lacului. Liniște, păsări, din pădure am senzația că aud o frîntură de melodie, cîteva acorduri, însă e doar o părere.

În urmă cu un an, am băut pentru prima oară berea Sara, la Timișoara, și am avut o revelație. Mi s-a părut cea mai bună bere artizanală din România, la concurență poate doar cu Zăganu. Răcoroasă, spumoasă, aromată (în rețetă există și condimente „secrete“). Ei îi spun bere „de casă“ și am ajuns la locul unde se fabrică, la Văliug, unde există și o pensiune cu același nume, una dintre opțiunile de cazare în timpul festivalului. La pensiune e plin de copii, tocmai se organizează un concurs de tir. O cunoaștem pe Magdalena, îi spun că sînt prietenă cu Sara, adică cu berea, pe Facebook și că am căutat-o cu obstinație prin București. Am găsit doar în cîteva locuri cam de fițe, cu 15 lei (prețul de fabrică fiind în jur de 6 lei). Magdalena îmi spune că mai nou se găsește în vreo două hipermarket-uri. Dacă o vedeți, n-o ocoliți. Într-o lume în care tot ce bem și mîncăm sînt în primul rînd „produse“ care au nevoie de reclamă, de branding și rebranding ca să ne fie vîrîte pe gît, promovarea unei beri curate mi se pare un must. De unde și pînă unde Sara? „De la numele unui cățel!“ – rîde Magdalena. Sau de la numele unei posibile fetițe care s-a dovedit a fi băiețel. E prea devreme ca să bem o Sara, dar ne -luăm o ladă de bere care ne va însoți pe tot parcursul excursiei noastre. Va fi un leitmotiv, căci o oprire pe vreun tăpșan, pe cine știe ce coclauri, va fi completată de cîte o bere minunată. Plec de la Văliug, încă nelămurită – oare de ce județul Caraș o fi printre cele mai sărace din țară din moment ce există astfel de oameni care își văd, cu bune și oneste intenții, de treaba și de berea lor?

Trecem prin Reșița, este prima dată cînd ajung în acest oraș, însă n am timp decît de o primă impresie. Mi se pare un loc interesant – post-industrial și pitoresc, în același timp, captiv între dealuri. Zona de blocuri ceaușiste, cu fostul funicular care o străbate dintr-o parte în alta, are ceva straniu, de planetă străină care s-a oprit din evoluție atunci cînd și-a epuizat resursele. Însă ne întoarcem pe serpentinele drumului din pădure, ajungem în Oravița – un orășel defunct, ca multe altele, zăresc un indicator spre Ciudanovița –, o fostă exploatare de uraniu cu o poveste complicată. Părăsim drumul principal, vedem un alt indicator spre o cetate romană. Oprim ca să întrebăm un localnic dacă merită să mergem pînă acolo. „Nu se merită… ce să vedeți? Sînt numai niște pietre… Și drumul așa-i de prost…“ Revenim pe traseul inițial, spre Ochiul Bei și Cheile Nerei, un tărîm legendar, din poveștile unor prieteni – desigur, tot niște cunoscători. Județul Caraș-Severin este o destinație turistică uimitoare, însă aproape necunoscută. 

(continuarea în numărul viitor)

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.