O confesiune
Sînt rasistă. În subconștient și în conștientul bine ascuns, sînt o rasistă penibilă. Acum 13,5 miliarde de ani, Big Bang-ul făcea Universul, acum vreo două milioane și jumătate de ani apărea specia umană pe Pămînt și scobea primele unelte de piatră, recent, ieri, acum 500 de ani, începea revoluția industrială, omul începea să știe cît de ignorant este și, de doar douăzeci și ceva de ani trăiesc în libertate și democrație în România. Nu e nici măcar cît o clipire de pleoape, nici măcar o bătaie de aripi de fluture. E nimic. Zero absolut.
Am conștientizat treaba cu rasismul concret și extrem de asumat acu’, de curînd. Mă aflam într-o anume împrejurare într-un grup cunoscut de persoane în care a apărut, într-o bună zi, o figură nouă. O fată. Fenotipul indian extrem de închis la culoare, cu părul negru corb, lung. „Cred că e țigancă“, a gîndit gîndul meu independent de poleiala de civilizație de dinafară. Și știți ce-am făcut? M-am dus și mi-am adus telefonul, pe care-l lăsam de regulă părăsit prin diverse locuri, un pic mai aproape. Evident că n-am făcut-o ostentativ, doar sînt civilizată, nu? Mă consolează însă un pic faptul că m-am gîndit ceva pînă să fac gestul ăsta. „Să-l iau, să nu-l iau? De ce presupun că fata asta ar fi un potențial pericol? Pentru că o văd pentru prima oară aici, pentru că are pielea închisă la culoare, pentru că ce? Ești cam de c…t, Selmo“, mi-am zis, dar m-am dus totuși să-mi trag telefonul mai aproape.
Fix în aceeași zi, o mică întîmplare la metrou punea moțul final încununării mele ca regină a disimulării. Aud imediat în spatele meu, pe scările rulante care duc jos, la metrou la Unirii, un tip vorbind românește cu un puternic accent arăbesc. Aproape caricatural era accentul ăla. Cobor de pe rulante și mă uit un pic în spate, de curiozitate. Un tip semitic, cu barba neagră și ochi căprui catifelați, cu un rucsac mare, negru, în spinare. Am făcut ochii mari și am început să zîmbesc instantaneu la gîndul răsărit pe loc că individul e, desigur, dubios. Să nu ne arunce naibii în aer aici pe toți, cu tot cu covrigăria și magazinul de ciorapi de pe colț.
Sigur că reacțiile astea au o explicație. Atentatele cît se poate de reale din istoria recentă, victimele, durerea, discursul plin de ură de o parte și de cealaltă, neîncrederea generală, prejudecățile care-s ca buruiana rea – nici arse nu dispar –, toate astea m-au făcut să pun etichete și să mă trag încet în carapace.
Dar știți care e diferența? Știți oare cu ce mă consolez interior atunci cînd mă găsesc atît de vulnerabilă la slăbiciunile vremurilor pe care le trăim? Diferența e că nu am ajuns să țip că m-am cam săturat de atîta discriminare pozitivă și de multiculturalismul ăsta permisiv. Diferența e că-mi dau seama cît de caraghios ar fi să spun asta cînd eu însămi nici nu am deschis bine ochii într-o lume liberă care să spună ce gîndește și e suficient de civilizată cît s-o intereseze soarta fiecărei ființe umane, indiferent de unde ar proveni aceasta. Diferența e că-mi dau seama cum s-ar uita alții la mine dacă, într-o bună zi, cineva mi-ar coase un ecuson cu un M mare, de la musulman, în piept și mi-ar da drumul să umblu așa în lume.
Sigur că umorile sînt mai presus de rațiune și răsar necontrolate de nimeni și de nimic, însă aici sîntem sapiens – inteligenți –, le putem ascunde și apoi educa, transforma. Ni se spune că nu e civilizat să judeci o ființă umană după culoarea pielii, după religie, după apucăturile cîtorva membri ai grupului din care face parte și niciodată nu e îndeajuns spus. Niciodată n-o să fie prea mult. Poate că acum, mai mult ca niciodată, discursul ăsta trebuie rostit mereu și mereu. Acum, mai mult ca niciodată, n-ar trebui să renunțăm la strălucirea fantastică, generoasă, universală și, da, în cazul ăsta de-a dreptul divină, care ne face oameni. Acum, poate, în preajma durerii, a fricii, a plînsetelor victimelor de tot felul, pericolul de a renunța la umanitate e extrem de real. Am văzut ce șarpe zace în mine. O să mă străduiesc să țin capacul coșului în care stă extrem de bine închis. Poate se sufocă.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
