O carte pentru un reînceput

„Eşecul sistemului şcolar se află în centrul crizei societăţii noastre. El o şi reflectă, de altfel. Cum ar putea să rezolve şcoala problemele care vin din afară? (...) Cum să le ceri elevilor preţuirea efortului, simţul disciplinei şi respectul celuilalt, dacă aceste valori sînt ignorate sau ridiculizate, în anturajul lor? Eul este detestabil, spunea morala tradiţională. Epoca noastră a aşezat individul în centrul a tot. Pentru a scăpa de acest lucru, va trebui să-i învăţăm pe copii să nu spună «eu şi numai eu».“

Citatul face parte din cartea istoricului şi jurnalistului francez Jean Sévillia, Corectitudinea morală. Căutăm cu disperare valori, apărută la Editura Humanitas. Ar fi putut fi, însă, foarte bine, cuvintele unui istoric, jurnalist sau analist român: ele par a descrie cu precizie realitatea autohtonă în privinţa educaţiei.  

Este o carte care spune adevăruri teribile, curajoase, despre efectele pe care le au, în educaţia generaţiilor actuale, obsesiile politically correct, transformate în dictatură, libertăţile îngăduite fără discernămînt, normele frînte sub povara fricii de cenzură. O carte care vorbeşte despre înfrîngerea autorităţii parentale sau profesorale, despre modele tulburătoare propuse tinerilor, despre părinţi şi aşteptările lor de la şcoală şi de la dascăli, şi despre copii şi absenţele lor nemotivate din bănci.

Am să dau cîteva exemple:  

● Un profesor de liceu din Paris îi invită pe francezi să asiste la o recreaţie a elevilor: „Ceea ce i-ar suprinde, ne asigură el, este masiva renunţare a adulţilor la aplicarea regulilor şi la civilizarea spaţiului public. Cînd nici un ordin nu mai e respectat de multă vreme, de ce să fiu eu cel care interzice fumatul, cel care cere ca şepcile să fie date jos de pe cap, cel care pedepseşte o îmbulzeală sau o încăierare?“

● „Profesorul este derutat nu pentru că elevii săi se bat, ci pentru că ei nu mai percep autoritatea lui ca fiind mai îndreptăţită decît a lor. Ca şi cum n-ar mai înţelege nici cel mai mic raport de autoritate. (...) Cum să reprezinţi autoritatea într-o societate unde autoritatea pare să dispară?“

● „Mulţi părinţi, mărturiseşte un psiholog, nu mai reuşesc să facă faţă tulburărilor de comportament, de eşec şcolar. Îşi închipuie că odrasla lor suferă de tulburări psihice. Dar, în nouă cazuri din zece, ei sînt cei cu care trebuie să lucrăm: sînt pur şi simplu pierduţi şi nu mai ştiu să-şi educe copiii.“

● „În marea majoritate a căminelor, ambii părinţi lucrează. Cînd copilul se întoarce de la şcoală, e singur. În sfîrşit, nu tocmai singur: prietenii lui sînt televizorul, calculatorul, consola video, iPodul. Nici un contact uman, doar imagini şi sunete, pe care le manevrează cum vrea. Ce autoritate întîlneşte el care să îl ajute să se formeze şi nu să aleagă doar ce-i place?“

● „Echipa pedagogică le-a pus întrebări adolescenţilor: de ce au ei impresia că nu sînt respectaţi? Răspuns: a le cere să tacă sau să-şi dea jos şapca este un «atac la persoană».“

Corectitudinea morală este o carte care îşi propune să destrame prejudecăţi, să încalce tabuuri, să întrerupă monotonia clişeelor comode. O carte care ar trebui să stîrnească dezbateri, să însufleţească orice sistem de învăţămînt obosit de reforme heirupiste, aşa cum credeam că este doar cel românesc, dar cum tinde să fie, pare-se, cel planetar. S-ar zice că, din acest punct de vedere, „integrarea europeană“ ne-a ieşit mai bine decît speram. 

Maria Iordănescu este psiholog.