Nu călcaţi pe iarbă

Publicat în Dilema Veche nr. 664 din 10-16 noiembrie 2016
Invizibilii jpeg

Într-o după-amiază fierbinte de început de septembrie, mă scurgeam și eu într-un șir leșinat de turiști între coloanele și pe sub capitelurile de pe Acropole. Tîram tenișii pe pietrele deja lustruite de milioanele de picioare laolaltă cu lumea care privea realitatea prin telefoane. Tîrșa-tîrșa printr-un șir de coloane masive; marmura ușor aurită de lumina puternică arăta minunat pe fundalul unui cer fără cusur atunci cînd puteai ridica ochii; pentru că numai sus, spre cer, găseai un loc gol în care nu existau turiști cu sticluțe de apă care-și făceau al milionulea selfie cu niște cariatide blazate.

Trec la cîțiva centimetri de o asemenea coloană și o ating ușor cu degetul. Piatra e răcoroasă, degetul meu adastă într unul din șanțurile săpate în marmură acum niște mii de ani și se desprinde apoi cu regret. Cu senzația răcoroasă încă vie, văd la doi pași mai în față un afiș: „Vă rugăm, nu puneți mîna!“ Mă copleșește brusc o rușine insuportabilă. Am impresia că toată lumea a văzut gestul meu reprobabil și se uită cu dispreț la mine. Am impresia că sînt un reprezentant de seamă al celor care scriu pe scoarța brazilor „Maricica was here“. Am impresia că domnul acela plictisit care ne-a rupt biletele o să vină și o să mă arunce afară de pe Acropole, spunîndu mi cuvinte grecești de ocară binemeritate. Cum naiba n-oi fi văzut semnul ăla? Ce mi-o fi venit să ies din rînd, mie, turist cuminte care respectă cu strictețe toate sforile roșii delimitante, toate cordoanele, toate afișele?

Căci cam așa am crescut pe aici. Nu atinge, nu pune mîna, nu călca, nu fotografia, nu întreba, nu te revolta. Prima oară cînd am ajuns într-un muzeu berlinez care rememora cotidianul est-german printr-o expoziție care te invita s-o folosești, s-o miroși, s-o guști literalmente, nu m-am simțit deloc în largul meu. A durat un pic pînă să-mi revin și să mă bucur realmente de concept, de ce se întîmpla acolo, de lumea degajată și curioasă. Mi-am dat seama cît de mult mă irită obsesia acestui „nu atinge“ în România mea. Evident, nu am pretenția de a mă cățăra pe Laocoon și fiii săi și nici nu vreau s-o pup pe gură pe Gioconda la Luvru. Ca orice om cît de cît normal, îmi dau seama unde pot fi niște limite. M-am gîndit la toate astea zilele trecute, cînd lumea s-a supărat văzîndu-l pe președinte șezînd la Masa Tăcerii. Regula zicea că nu ai voie să te așezi acolo. Mi se pare o rînduială stupidă și departe de oameni. O masă și scaunele din jurul ei pe care nu poți sta. Ce paradox!

Tot așa, regula lui „nu atinge“ începe din școală. Unde „nu face aia sau ailaltă“ e baza de la care pornește educația, cînd normal ar fi să ți se spună, dimpotrivă, „fă aia și ailaltă“. Ca cineva să gîndească ce ar fi bine să faci și nu ce ar fi bine să nu. Mentalitatea interdicției continuă în unele magazine. „Vă rugăm nu puneți mîna pe produse“, mai auzi pe cineva într-un spațiu gîndit a te plimba în el și a studia lucrurile puse acolo spre vînzare. Continuă în parcuri făcute, habar n-am pentru cine, pentru extratereștri, pentru holograme, dar numai pentru oameni în carne și oase nu. De ce să nu calci pe iarbă? De ce să nu te întinzi pe ea? Apoi în instituții cu niște holuri abstracte înconjurate misterios de celebra sfoară roșie cu ciucuri aurii. În muzee triste pe care nu se chinuie nimeni să le gîndească puțin altfel. Repet, nu am pretenția să ating picturi sau țesături firave de acum 3000 de ani, dar nici nu vreau să cred că, în anumite circumstanțe, nu se poate ieși din rigiditatea convențională, academică a unor bariere care nu au sens. Că nu pot să mă așez puțin la Masa Tăcerii. Ăsta e sensul ei. Interdicția o golește de absolut orice valoare. Nu-i vorba să dai voie oamenilor să mănînce mici pe ea și să verse Cola Zero pe scaune, dar lasă opera să trăiască.

Dar ce zic eu aici? Interdicția începe cu cele zece porunci: Nu, nu și nu. Ferice de ăla care le respectă întoarse pe latura lor luminoasă. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.
1 dorin chiotea infectat cu covid varianta omicron 3 jpg jpeg
Continuă revolta la TVR. Chioțea: „Audiențele au fost de 15 de ori mai mici decât în zilele cu meciuri”
Dorin Chioțea a spus că mutarea transmisiunilor directe pe alte canale ale televiziunii publice a dus la o scădere a audienței de 15 ori decât în zilele cu meciuri.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.