Nu aruncăm nimic!

Publicat în Dilema Veche nr. 391 din 11-17 august 2011
Democraţia cititului jpeg

Căutam în debara, zilele trecute, un album vechi de fotografii. Din cele cu bunici fotografiate în mantouri pe Calea Victoriei. Cum înălţimea nu mă ajută cine ştie ce, ajunsesem să cotrobăi în orb într-unul dintre rafturile de sus ale unei biblioteci străvechi, plină cu de toate, exilată acolo. Scotoceala din ce în ce mai nervoasă mi-a fost întreruptă extrem de brusc şi de neaşteptat de o durere cruntă în creştetul capului. Îmi căzuse în ţeastă un ciorăpel lung de lînă brodat cu reni, din acelea care se agaţă pe te miri unde de Crăciun. Ciorăpelul era plin cu, cu… nici nu ştiu cum se numesc, un fel de racorduri metalice sau garnituri, cele care se folosesc la montarea unei baterii de duş sau chiuvetă, cam aşa ceva. Le pusesem bine în ciorăpelul de sărbătoare la ultima mutare (a cincea, a şasea?). 

Durerea ascuţită şi surpriza m-au făcut să dau un pas în spate. Am călcat aiurea pe una dintre sandalele cu toc înalt, ortopedic, luate acum două veri şi pe care le purtasem o singură dată şi care zăceau grămadă laolaltă cu alte încălţări. Mi-am scrîntit lejer glezna. Din fericire, ce promitea a fi o avalanşă de evenimente în cascadă, ca în filmele unde personajului îi cad pe rînd în cap o minge de plajă, şase cutii de pantofi şi crosele de golf, s-a terminat aici. Nu am căzut peste aspirator ca să-l fac bucăţi, nu m-am agăţat în cădere de cutia în care se prăfuieşte o sticlă de Ouzo cu două păhărele cadou, nici de o cutie metalică, mare şi rotundă în care fuseseră biscuiţi danezi şi în care păstrăm cuie, rulete inutilizabile, imemoriale gheme de sfoară maro deja putredă şi cîrligele de atîrnat ale unor perdele de mult dispărute. Nici n-am avut norocul să calc, de pildă, pe şerpii moi umpluţi cu cîlţi, din aceia care se pun iarna între ferestre, la rîndul lor nefolosiţi, de cînd cu toţii am descoperit termopanul. 

Am ieşit din debaraua cu pricina destul de zguduită, cu o mînă frecînd un cucui, un picior şchiopătînd şi cu nişte întrebări: De unde naiba şi de ce adunăm atîtea lucruri? O să ajung ca una din cucoanele alea bătrîne care nu mai pot respira în propria casă plină pînă la refuz de cutii goale de carton, pet-uri şi cîrpe? Cîte haine nepurtate şi pe care nu le voi purta vreodată am în şifonier? Ce a fost în capul meu cînd mi-am cumpărat trei rochii deodată, deşi eu nu ies din blugi? De ce am în dulapul din bucătărie două răzătoare – aia frumoasă de la IKEA şi aia veche cu mîner roşu? Ce naiba să mai fac acum cu toate cursurile de stilistică de la facultate? Cui îi pasă ce-i aia „anadiploza“? Ce caută, în cutii şi cutiuţe, sîrme, capete de ciocan fără mîner, ghemuri de elastice şi farfurii de hîrtie colorată, încă în ţiplă? Unde naiba vieţuiesc eu acasă? De regulă, pe un colţ de canapea, pe o latură de birou şi într-un pat, noaptea. Restul e ocupat de monstrul ăsta diform al lucrurilor care se tîrăşte insidios din debarale, sertare şi cămări şi-mi ocupă viaţa. 

Rîdeam de părinţii mei care mai păstrează încă prin dulapuri căciuliţe de pe vremea cînd eram copii. Care mai ţin prin balcoane cutii cu gresie care nu se potriveşte la nimic. Vopsea uscată. Tricourile mele din liceu cu Slayer (!!) bune să devină cîrpe de praf, deşi folosesc şi ei lavete luate din magazin. Pungi şi punguliţe în care nici măcar gunoiul nu-l poţi arunca. I-a trebuit mamei o săptămînă să-l convingă pe mult mai conservatorul tată să arunce, în cele din urmă, taburete de bucătărie delabrate pe care le aveau încă de cînd se luaseră. Gîndeam atunci, chipurile cu înţelepciune, „eh, sînt bătrîni, se leagă altfel de lucruri“. Mă văd a fi însă exact la fel. Hîrciogărind conştient sau nu tot felul de nimicuri. Înotînd într-o mare de lucruri pe care nu le foloseşte nimeni. 

Deschideţi debaraua la dumneavoastră acasă. Dacă folosiţi măcar un sfert din lucrurile adunate acolo, mă înclin cu respect.  

P.S. Albumul de fotografii nu l-am găsit.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Augustin Viziru a dezvăluit cu cine l-a înșelat Oana Mareș: „Tu ai putea să ai ceva sexual cu el?”
Augustin Viziru a mărturisit că nu a fost „ușă de biserică” în timpul mariajului cu Oana Mareș alături de care a fost vreme de 11 ani.
image
A murit tânărul aflat în comă de două luni de la o durere de măsea
Ionuț Marian Călărău, care a stat în comă aproape două luni după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea, a murit în spital. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de familie și prieteni.
image
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la colegi
O minoră de 11 ani, elevă în clasa a V-a la o școală din Cluj, a fost filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Filmările realizate în vacanța școlară au fost distribuite colegilor.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.