Moși, daruri, tradiții

Publicat în Dilema Veche nr. 974 din 8 decembrie – 14 decembrie 2022
Zizi și neantul jpeg

Moș Nicolae e primul din seria Moșilor de iarnă de la noi. Cînd eram mici și primeam cadouri de la el, în ghete, habar nu aveam cine a fost. Nici că de la el porniseră, practic, toate: și ideea cu dăruitul, și Santa Claus-ul pe care-l mai zăream, arar, prin desene animate rătăcite în România ceaușistă. 

Știam doar că, pe 5 decembrie seara, punea cadouri în ghete, acasă și la bunici. Și, uneori, chiar la unchi ori la prieteni. Tradiția acestui Moș „mai mic“ era să lase doar dulciuri sau o nuielușă dacă nu erai cuminte. Știam de povestea asta, dar în familia noastră nu se respecta. Eram împotriva pedepselor, așa că de nuielușă nici vorbă. Dulciuri și fructe mai primeam, dar, de cele mai multe ori, și Moș Nicolae aducea cîte o jucărie. Ceva mai puțin „măreț“ decît Moș Crăciun, care poseda, detașat, prerogativele de Moș principal. Și mai puțin formal decît Moș Gerilă, moșul „oficial“, care se arăta la serviciul părinților și aducea mai curînd cadouri utilitare. 

Dar Moș Nicolae în nici un caz nu era de lepădat. Cu toate că și tatăl, și bunicul meu făceau diverse bancuri în ce-l privește: îl numeau „Niculiță“ și spuneau că se întîlniseră cu el la cîrciuma din colț, unde cam trăgea la măsea. Eu, însă, nu-i credeam, știam că glumesc, iar pe Moș Nicolae îl luam la fel de în serios ca și pe Moș Crăciun. Dacă cel de-al doilea avea anvergura prezenței directe  – căci Moș Crăciun își făcea apariția în fiecare an, în apartamentul nostru de pe Șoseaua Giurgiului, cam pe la ora 21 –, Moș Nicolae beneficia de farmecul și miraculosul absenței. Povestea cu cadourile care apăreau, din senin, în ghete nu înceta să mă impresioneze, deși se repeta în fiecare an.

În fiecare an aveam grijă să-mi las pantofii în hol, reglementar aliniați. Și tot în fiecare an, cam pe la ora 8 seara, ghetele se umpleau cu cîte un ursuleț, cățel, joc ori cu cîte o păpușă, mașinuță sau carte. Cu bomboane și portocale. Precum și cu o scrisoare, pe care Moșul avea răbdare să mi-o compună tot cam în fiecare an. În care îmi povestea despre mine – doar știa tot ce era de știut... – și despre daruri. 

Moșul îmi scria, de obicei, cu litere de tipar. Sigur, motivul putea fi că, pînă la o vîrstă, nu înțelegeam literele de mînă. Dar, de fapt, am aflat ulterior, principalul motiv era să nu-i recunosc scrisul mamei. În general, ea mi le scria și îi cunoșteam scrisul. Așa cum i-aș fi identificat oriunde pisicile pe care le desena: senzuale, cu trup de femei și cap de feline, cu urechi și mustăți.

Îi scriam și eu uneori lui Moș Nicolae. Dar nu mai știu cum procedam cu scrisorile. Cel mai des, însă, îi scriam lui Moș Crăciun. De asta îmi aduc foarte bine aminte, pentru că aveam o metodă consacrată de trimitere a misivelor, una care presupunea un întreg ritual cu mai multe etape. 

Cea dintîi etapă era, evident, scrierea epistolei. În primii ani îi dictam mamei, apoi, după ce am învățat să scriu, îmi luam stiloul chinezesc, auriu, și mă așezam cu seriozitate la masa foarte lungă pe care o împărțeam cu tatăl meu. Nu scriam pe orice, existau niște truse de corespondență speciale pentru copii, cu desene reprezentînd animale, posibil purceluși și urși. Trusa avea și plicuri. După ce îi scriam cu excesivă exactitate Moșului ce mai făcusem, ce se mai în­tîmplase în familia mea, ce îmi doream să primesc și chiar de ce, împătuream foaia și o introduceam în plicul aferent, pe care-l sigilam cu seriozitate. La destinatar treceam strict esențialul: Moș Crăciun. 

Etapa următoare presupunea o excursie la „Romarta Copiilor“. Acolo, în fața magazinului, era o vînzătoare de baloane adevărate. Adică din cele gata umflate, care se țineau mîndre și drepte pe sfoara lor. Din cele care, odată ce le scăpai din mînă ori le dădeai drumul intenționat, o luau spre cer. Își aveau traiectoria lor bine desemnată în sus. Nu plonjau imediat spre asfalt și nu se făceau bucăți, ci, dimpotrivă, le puteai urmări pe cerul senin pînă deveneau un punct. 

Pe scurt, cumpăram un astfel de balon, roșu sau galben. Îl ți­neam bine pînă legam plicul cu pre­ți­oa­sa scrioare de coada lui. Și apoi îi dădeam drumul. Scrisoarea nu era grea, era o biată pagina scrisă pe față și pe verso. Balonul nu se simțea intimidat și nici îngreunat de ea. Ci își urma traiectoria lui predestinată. O lua în sus și tot mai sus pînă devenea un punct care se pierdea printre nori.

Îl urmăream, cu sufletul la gură, alături de părinții mei, de mama, în general, pînă-l pierdeam din ochi. Faptul că dispărea era de bine. Însemna că-și urma călătorie spre alte lumi. Cele în care se afla și Moș Crăciun. 

În fiecare an, dovada că scrisoarea ajunsese erau darurile: cele de pe listă. Și, uneori, chiar cîte o scrisoare de la Moș, din care se deducea că o citise pe a mea.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.