Moartea vie

Publicat în Dilema Veche nr. 408 din 8-14 decembrie 2011
Prostănaci de fiecare zi jpeg

În vara indiană care a fost debutul toamnei din acest an, un bărbat care putea să aibă şi patruzeci, dar şi şaizeci de ani a tras să moară zile bune în holul de la intrare al blocului unde locuia. A coborît cu liftul de la etajul VI, purtînd cocîrjat sub braţ un pled şi-o pernă. A întins pătura care-şi trăise glorios carourile maro şi verzi prin anii ’80 – anii tinereţii lui de muncitor cu buclele negre ondulate pieptănate frumos cu apă peste cap – sub cutiile de corespondenţă ale colocatarilor. Perna de un gri nesănătos, aidoma cu tenu-i de fumător înrăit, a sprijinit-o de perete. El s-a lungit apoi uşurel, jumătate culcat, jumătate sprijinit, şi şi-a hîrîit printre buzele pale, întredeschise, cancerul care-i ronţăia conştiincios ambii plămîni.

Unii copii din bloc s-au speriat cînd l-au văzut prima dată culcat sub cutiile de scrisori. Unii dintre vecini şi vecine s-au oprit să schimbe cîteva vorbe. „Ţi-e rău, nea Titi? Las’ că aici e mai mult aer decît acolo sus, la mata.“ Aşa şi era, vipia neobişnuită de început de toamnă pîrjolea tot: apartamentul micuţ, neizolat, bucătăria care mustea de mirosul tuturor tocanelor, pe nevasta lui nea Titi, pe fata lui divorţată şi pe nepoata lui, o fetiţă costelivă, negricioasă, ca un mic păianjen pururea flămînd. Nevasta lui nea Titi mai cobora cu cîte un ceai, căci de mîncare nu mai putea fi vorba. Cana fără mîner, cu un snop de albăstrele pe laturile dantelate, stătea pe jumătate plină lîngă muribund, vizitată de muştele mici, de culoarea antracitului, insecte nervoase, din sud. Alţii, vizitatori ocazionali, treceau pe lîngă el plini de uimire, dînd din cap a neîncredere şi ţistuind printre dinţi. 

Nea Titi ieşise să moară la aer, aşa cum probabil făcuseră tatăl sau bunicul lui, la el, în satul plin de corcoduşi strîmbi din cîmpia la fel de aridă ca Bucureştiul ăsta însetat de ploaie. 

Apoi nea Titi a dispărut de sub cutiile de scrisori. Ar fi fost frumos ca el să se fi evaporat dureros de spectaculos într-un vîrtej de flori galbene şi fluturi neobişnuit de mari, ca în romanele sud-americane. Dar murise cît se poate de omeneşte. Iar vecinii lui – deşi nu-l iubeau cine ştie ce, pentru că avea una dintre cele mai mari datorii la întreţinere, era cîrcotaş şi-i inunda constant pe ăia de la etajul V – s-au mobilizat exemplar.  

Moartea lui a dat de lucru gospodinelor de pe scară, care au fiert colive, au aprins lumînări subţirele şi au dat sfaturi. Nea Titi cîrcotaşul a unit brusc vecini certaţi cu anii, femei care se salutau din vîrful buzelor sau deloc. A adunat laolaltă bătrîne care ştiau exact cîte şi ce fel de prosoape se cumpără şi cam ce se pune de obicei într-o pomană. Moartea lui a înroşit obrajii bărbaţilor care au dat peste cap pahar cu vin roşu, prost. A dezlegat amintiri cu alţi morţi şi moarte „frumoşi, dom’le, parcă dormeau“. Nea Titi, cu moartea lui cu tot, a rămas secundar în toată întîmplarea.

Povestea lui mi-a adus aminte de un alt caz, mult mai spectaculos, văzut la televizor acum cîţiva ani. Într-o comună din Dîmboviţa se dezgroapă un mormînt vechi pentru a face loc unui mort proaspăt. Din cavou, după aproape 30 de ani, iese trupul mumificat al unui nea Gheorghe, aşa cum era cunoscut în sat. Tot satul s-a pozat cu mumia. L-au sprijinit de o cruce şi i-au pus o bere în mînă. L-au tras de păr. Au venit televiziunile. S-au minunat de dinţii pe care-i avea în gură. Un sătean ştirb i-a identificat vipla dentară a fi chiar platină. Un altul i-a bătut darabana pe spate zicînd că e fix ca pielea veche de oaie. Femeile rîdeau cu colţul baticului peste gură. Nici pe nea Gheorghe, cunoscut beţiv, nu-l prea iubise nimeni de pe acolo, dar acum mumia era chiar haioasă. Şi-au adus aminte că omul devenise bisericos înainte de moarte şi aşa au găsit explicaţia conservării lui în timp. „O minune dumnezeiască“, s-a decretat. Minunea dumnezeiască a stat o zi, două printre oamenii care au ciupit-o, au tras-o de păr şi i-au dat să bea. Apoi a fost îngropată direct în pămînt. Distracţia se terminase, adunarea sătească se risipise.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.