Mîncatul în public

Publicat în Dilema Veche nr. 475 din 21-27 martie 2013
Prostănaci de fiecare zi jpeg

Stă cu palmele în poală, iar palmele i-au transpirat îngrozitor. Le şterge discret de şervetul aşezat pe genunchi. Toată lumea de la masă a comandat spaghete, pentru că acel loc e renumit pentru pastele excepţionale. Un coşmar pe care-l visase de multe ori era pe cale să devină realitate. Nu, nu poate mînca spaghete în public. E cu deranj, nu-i place să le întoarcă în lingură – înţelege că nici măcar nu e în vreun cod al bunelor maniere la masă – şi nici nu-i place cînd mosorelul pe care încearcă să-l învîrtă cu grijă pe furculiţă se desface la jumătatea drumului spre gura larg deschisă. Iar atunci, toată lumea arată caraghios cu firele alea albe, mînjite cu sos, atîrnînd din gură. Arată cu toţii ca nişte roboţi stricaţi.

Ce să facă? Nici nu-i cunoaşte atît de bine pe comeseni cît să fie un pic mai relaxat cu ideea de a mînca ceva care se comportă dezordonat în farfurie, dar nici foame nu-i mai e. I-a trecut total. Nici să nu mănînce nu se poate. L-ar crede ăia un sălbatic. Sau o mironosiţă. Un neplăcut, oricum. A urît dintotdeauna mîncatul în public. Cu atît mai mult cu străini la masă. Oricum, i se pare că toţi chelnerii se uită în gura lui, că bucata de friptură şi-a tăiat-o prea mare şi trebuie să caşte o gură imensă şi necivilizată, că se va frige cu supa pentru că nu-i vine să sufle în ea (e o artă şi servitul ăsta al mîncării la temperatura corectă), că n-a curăţat bine peştele de oase şi va trebui să molfăie acele subţiri pînă va găsi o soluţie să le scoată pe nevăzute din gură. I-a venit brusc în minte un scriitor – francez, parcă, nu mai ţine bine minte – care se încuia singur într-o cameră şi mînca acolo, ferit de orişice fel de priviri. Îl înţelegea.

Nu reuşise să ţină pasul. Acum se mănîncă aproape orice pe stradă. Cînd era mic, nu-şi aminteşte să fi mîncat altceva decît crenvurşti, luaţi de undeva de pe lîngă Universitate, sau pateuri. Sau îngheţată. Nici cu alea nu se simţea în regulă, oricum. Acum, însă, numai ciorbă n-a văzut mîncîndu-se pe stradă. Şaorme imense, care-şi revarsă „cu de toatele“ la prima muşcătură, pe bărbie şi pe mîini. Sosurile amestecate curg prin colţurile gurii, iar un castravete murat, tăiat prea mare, îţi intră în nas. McDonald’s-ul se destructurează în mîini. Chifla o ia într-o parte, patinînd pe brînză. Tocătura o ia în altă parte şi se mursecă în ketchup. Printre degete ies murăturile. Covrigii i se par cît de cît OK. Cu excepţia macului, care-ţi poate întina definitiv zîmbetul. Merdenelele, o, Doamne! N-a văzut atîtea firimituri în viaţa lui. O singură muşcătură – şi ploaia de cojiţe aurii îţi îmbracă piepţii cămăşii. Başca, ţi se lipesc de obraji şi de bărbie.

I-a admirat întotdeauna pe cei care mănîncă nonşalant în public. Fie pe stradă, fie la restaurant, fie în vizită pe undeva. Nici plimbatul prin alte străinătăţuri nu l-a vindecat. La Bruxelles, i s-a pus în mînă, pe stradă, o monumentală gauffre orizontală, pe care un sadic aranjase munţi de căpşune şi piramide de frişcă. La Berlin, a primit un cîrnat de un metru, într-o baghetă din care ieşeau periculos cîrlionţi de varză murată şi sos. La Istanbul, i s-a oferit un cornet cu midii umplute cu orez. Trebuia să jongleze cu acel cornet, cu scoica semideschisă şi uleioasă şi cu privirile amuzate (i se părea lui) ale trecătorilor.

Va pierde jocul. Îi este foarte clar. Lumea mănîncă din ce în ce mai mult pe stradă. Numai el a rămas un mic şoarece domestic, care preferă să-şi morfolească mărunt hrana, într-un colţ al casei sale. A văzut deunăzi un loc proaspăt deschis, chiar acolo unde obişnuieşte să-şi facă tîrguielile, o „sandvişerie“. A început să aibă dever. Pleacă lumea mulţumită, cu bucăţile grăsane de pîine, în care vînzătoarea a îndesat de toate. La fiecare colţ de stradă se vînd gogoşi şi langoşi unsuroase, covrigi, merdenele şi bucăţi de pizza. Ar mînca de toate. Dar nu poate. E un specimen exclus din viaţa oraşului mîncău. Un inadaptat.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.