Mîncare de tranzit

Publicat în Dilema Veche nr. 654 din 1-7 septembrie 2016
Invizibilii jpeg

În ciuda unei oarecari rafinări a gustului odată cu trecerea anilor, în străfundurile alcătuirii mele rămîn aceeași fidelă iubitoare de mîncare proastă. Nu mă gîndesc aici la mîncarea proastă din restaurante. Asta mă enervează întotdeauna, mai ales cînd nu e semn al unei neputințe binevoitoare, ci cînd e un semn al indolenței și al lipsei de respect față de oamenii care le calcă pragul. Nu compari un restaurant din buricul orașului, care se laudă că face așa și pe dincolo, cu stabilimentele care-ți oferă mîncare de tranzit, exact ca niște puncte de prim-ajutor în ale ostoirii burților ghiorțăitoare. În spitalele astea ale burdihanului, nimeni nu operează cu simț estetic. Cusăturile sînt făcute repede, vizibil și grosolan. Urît, dar eficient.

Mîncarea pe care o iubesc e aia preambalată din gări, autogări, aeroporturi, benzinării și chioșcuri efemere. Aia de la împinge-tava. Cea care, uneori, te poate trimite direct la spital. E aventuros să mănînci un sendviș preambalat în gara din Filiași, așa cum e aventuros să mănînci o ciocolată semitopită numită „Batonul copilăriei“, într-un mic chioșc care miroase a podele date cu petrosin, în Mîrșa. Trăiești senzații tari cînd mănînci un mic la terasa ta de cartier, căreia i se zice, firește, „La varice“, la fel cum trăiești senzații tari dacă te încumeți să-ți iei sushi la Făurei – recunoscut pentru abundența de pește proaspăt, oceanic.

Mă atrag – așa cum becul aprins atrage molia inconștientă – sendvișurile preambalate, fade, cu batonul înmuiat de frunzele de salată ofilite care ies verzi și triste de pe margini. Desfac în două un asemenea sendviș să contemplu lumea tristă din interior. Pîinea buretoasă e pătată de sărăcia de ingrediente: niște rotocoale lemnoase de roșie, bucăți zgîrcite de mozzarella plastifiată și numita salată bleagă. Niște dîre verzi în carnea pîinii se numesc, ambițios, pesto. Ce bun e!

În fiecare oraș românesc în care ajung, mă uit după taraba cu mici. E posibil să mănînc mici cu ultimii drojdieri la primele ore ale dimineții, așa cum e posibil să mă înghesui cu toată lumea din urbe îmbrăcată frumos la festivalul Zilele Orașului Oarecare la aceeași tarabă cu mici. Le iubesc pe acele tanti îmbrăcate în halate albe care îți pun rulourile de carne pe un carton ondulat alături de un delușor galben de muștar ieftin. „Nu vreau cu pîine“, le zic doamnelor grăsuțe, iar ele mă privesc cumva mămos și îndoit: „Ia uite și la mimoza asta, ține cură…“ Doamnele în halat alb devin mai abitir zeițele mele atunci cînd înțeapă micul rumen cu trei-patru-cinci scobitori de care să te ții cînd mănînci. Din împunsăturile micilor țepușe de lemn zemuiește gras sucul din măruntaiele marelui mic. Of, Doamne.

Îmi plac localurile de tranzit în care te servești singur din cuve de inox pline cu sosuri roșiatice, verzulii sau albicioase, greu de identificat. Din cîte unul mai răsare un vîrf palid de aripă de pui ca gestul disperat al unui înecat fără scăpare. Chifteluțe dubioase scot burți rotunde din sosuri de roșii aromate cu dafin. Dealuri de piure modelat în onduleuri cu lingura așteaptă însoțirea cu ele. Șnițele scorojite în care trebuie să ghicești carnea dintre coperțile groase de pesmet așteaptă în teancuri următoarea gură flămîndă. Tacîmurile cu care mănînci toate chestiile astea sînt precare, vechi, cu lingurile subțiate de atîta folosință, aproape tăioase la margine. Munți de chifle nesănătoase își așteaptă alături mușteriii. Miroase a ciorbă cu leuștean. Sînt în rai.

Aeroporturile și benzinăriile mă îneacă în melancolie. Spleen-ul despărțirilor e însoțit de mirosul de cafea și de cel rece, de bomboane, covrigei și chips-uri de toate felurile. Din vitrine sclipitoare rîd croissante cu volane și felii de pizza inofensive, cu același gust, indiferent de ingrediente. Oricît de sătulă aș fi, îmi trebuie mîncarea asta de plastic din aeroport. Totuși, în topul interior al tuturor gustărilor efemere, de tranzit, taraba cu mici e neasemuită. N-aș da-o pe toată constelația Michelin. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.