Mi-e dor de cărți

Publicat în Dilema Veche nr. 837 din 5 - 11 martie 2020
Mi e dor de cărți jpeg

Știu rețeta perfectă prin care poți face un copil să citească. Am experimentat-o pe pielea mea. Am crescut cu ea. Și știu bine că, dacă a funcționat în cazul meu, ar putea funcționa în cazul oricărui copil ca mine: un copil crescut într-un cartier oarecare al Ploieștilor, înțesat de adulți mai curînd cu studii medii, fără acces la mari conversații culturale sau la faimoase cercuri literare. Un copil care funcționa după un orar fix, pînă la prînz școală, apoi teme, cărți și odihnă pînă la cinci după-amiaza și, în sfîrșit, strada cu trotuare colorate de cretă și călcate de teniși pînă seara tîrziu.

Mai întîi au fost mama și biblioteca din sufragerie, întinsă pe doi pereți largi, la care se adăuga orice bucată de mobilier care putea susține vrafuri de cărți: noptiere, birouri, pervaze, sobele de teracotă inutile în timpul verii, margini de fotolii ori capacul lăzilor de pat. Nu știu în cît timp a construit mama biblioteca. Dar mi-o aduc aminte venind de la serviciu, o dată sau de două ori pe lună, cu un pachet mare, învelit în hîrtie albă sau albastră, legat cu sfoară. Erau cărți luate pe sub mînă, cu micile șpăgi de rigoare, de la același librar, cărți bune, autori mari, care rareori ajungeau pe rafturi. (Sau, dacă ajungeau, erau vîndute la pachet cu omagii „marelui conducător“.) Tăia sfoara cu un cuțit zimțat, împăturea cu grijă coala de hîrtie, împărțea cărțile pe colecții (BPT, „Romanul secolul XX“, cărți de istorie sau cărți de poezie) și le rînduia grăbit, pe raft. Rupea bani serioși din salariu pentru fiecare grămadă de cărți pe care o aducea acasă, iar lucrul acesta îl făcea firesc, fără ostentație, fără discursuri mobilizatoare, fără să facă vreodată paradă de preocupările ei literare în dialogurile amicale sau domestice. Îndemnurile explicite la citit erau rare, iar obligativitatea de a deschide cartea funcționa doar pentru manuale. Ne povestea, din cînd în cînd, mici anecdote din paginile pe care le avea alături, pe noptieră. Altfel, în fiecare seară, dar absolut în fiecare seară, ea și tata citeau. În cei douăzeci de ani petrecuți în casa părintească nu cred să fi trecut vreo seară în care să nu mă întîlnesc cu aceeași imagine pe care o am și acum în minte cînd mă gîndesc la ei: ochelarii pe nas, degetul care caută automat pagina îndoită cu o seară înainte și liniștea întreruptă doar de foșnetul paginilor. Niciodată nu am avut oră strictă de stins lumina: puteam sta toate trei surorile la citit cît voiam. Părinții interveneau sever doar dacă auzeau gălăgie în dormitoarele noastre. Citeam serile, citeam după-amiaza, pînă la ora la care aveam voie să ieșim pe stradă, citeam în vacanțe la țară, citeam pe drumul spre mare sau pe plajă.

Mai apoi au fost prietenele și colegele de liceu. Pînă la ele, am citit cum m-a tăiat capul, fără o listă anume, certificată de vreo programă școlară sau de vreo autoritate în domeniu. Citeam mult, tot ce cumpăra mama și tot ceea ce vedeam că îl pasionează pe tata. Prietenele și colegele de liceu pedagogic mi-au dat să citesc. Știu și acum cine mi-a povestit, îndrăgostită, despre Cinghiz Aitmatov și Cîntecul stepei, cîntecul munților, cine mi-a împrumutat, febril, Legături primejdioase și Cvartetul din Alexandria, mi-aduc aminte perfect fragmentul din Cine își amintește de oameni…, citit într-o seară de toamnă de o veche și dragă prietenă. Îmi amintesc fiecare vers, fiecare titlu, fiecare autor, fiecare ceas în care i-am descoperit și alături de cine.

Răsfoiesc acum net-ul și revăd toate cărțile citite, însoțite de amintirea dialogurilor vesele, grave, la ceas de taină sau în miezul zilei și al lumii, dialoguri curgînd în curtea liceului, pe bulevard sau pe trecerile de pietoni parcurse neglijent, în drumul lung pînă acasă. Răsfoiesc Facebook-ul și îmi găsesc colegele de liceu, Elena, Luminița, Corina, Gabriela, Alice, Eliza, Magda, Andra, Nina, Camelia, Carmen, Daniela, Florentina, și știu că orice gînd din lecturile vechi devine cărare pentru o biografie comună de adolescenți.

Altă rețetă pentru a face un copil să citească nu știu, decît pe aceea în care cartea este strîns legată de fragmente importante de biografie: acasă, părinți, prieteni, colegi, visuri, școală, ani care se strîng în urmă…

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.