Metanoia – regret, căinţă, pocăinţă

Emanuel CONŢAC
Publicat în Dilema Veche nr. 703 din 10-16 august 2017
Metanoia – regret, căinţă, pocăinţă jpeg

– Încercare de resuscitare a unui cuvînt asasinat –

În articolul intitulat „Cuvinte asasinate“, publicat în paginile acestei reviste (nr. 701, 27 iulie – 2 august 2017), istoricul Petre Guran punea în discuție cuvîntul „pocăință“, pornind de la termenul grec metanoia, despre care afirmă că „nu conținea, în momentul utilizării cuvîntului de către Iisus, nici un sens de regret, ci în mod consistent etimologic ea se referea la schimbarea minții sau a gîndirii, adică schimbarea de perspectiva din care este înțeleasă ființa“. Autorul consideră că înțelegerea termenului metanoia din perspectiva ideii de regret, părere de rău sau recunoașterea greșelii ar constitui o degradare a sensului corect, anume „schimbarea de paradigmă a cunoașterii“. Din cauza acestei deformări, mai scrie dl Guran, s-a ajuns la „fenomenul juridizării și penitențializării vieții creștine“ care ne face să ratăm înțelegerea textului evanghelic.

Cercetătorul familiarizat cu limbajul biblic va fi cel puțin contrariat să constate că termenul metanoia este schizoidizat în această manieră și silit să facă război cu el însuși. O lectură atentă a pasajelor biblice în care sînt folosiți substantivul metanoia și verbul metanoeo indică faptul că, pentru înțelegerea corectă a mesajului lui Hristos ori a celui proclamat de apostoli, sensurile puse sub semnul întrebării de dl Petre Guran sînt centrale, nu prelungiri ilegitime sau erzațuri de contrabandă.

Deși etimologia nu poate fi argumentul decisiv cu privire la felul în care funcționează un cuvînt într-un context dat, trebuie precizat că sensul originar al lui metanoeo este „a gîndi după“. După cum constata Epicharmus, autor de comedii care îl precedă pe Aristofan cu circa o jumătate de secol: „Omul înțelept trebuie să gîndească înainte (pronoein), nu după (metanoein)“. De aici pînă la sensul de „a se răzgîndi“ e cale scurtă, după cum ilustrează o anecdotă din Plutarh (Banchetul celor șapte înțelepți, 21). Doi asasini trimiși să omoare un copilaș au avut ezitări la vederea zîmbetului său inocent, dar cînd s au răzgîndit (metanoesantes) și s-au întors ca să-și ducă la capăt planul ucigaș, nu l-au mai găsit. În cheie pozitivă, cel care se „răzgîndește“ este cel care își reevaluează faptele reprobabile și ajunge să se „căiască“, situație la care face referire Iisus cînd spune: „Dacă [fratele tău] păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori pe zi se întoarce la tine și zice: «Mă căiesc», iartă-l“ (Luca 17:4).

În proclamarea lui Ioan Botezătorul, metanoia și metanoeo nu fac referire la un simplu regret, ci la o schimbare sau „întoarcere“ care are în subsidiar recunoașterea greșelii și disponibilitatea îndreptării. Să observăm mai întîi că mesajul lui Ioan Botezătorul (considerat încă din timpul vieții un Ilie redivivus) stă în tradiția profeților veterotestamentari. Ioan vorbește despre „mînia care vine“ (Mat. 3:7) și despre „securea“ care va fi folosită pentru tăierea oricărui pom rău. Nu lipsește nici referirea insistentă la „focul“ judecății: orice pom care nu dă rodul cerut va fi aruncat în foc. Iisus însuși, adaugă Ioan, va continua această lucrare de separare, asemenea unui lucrător care treieră grîul și îl adună în grînare, iar pleava o arde „cu foc nestins“ (Mat. 3:12). Folosirea adjectivului „nestins“ în asociere cu „foc“ indică negreșit că Ioan are în vedere o judecată eshatologică.

Că metanoia pe care o cere insistent Ioan este dublată de recunoașterea păcatului rezultă din același context: toți cei care veneau să se boteze în Iordan își mărturiseau păcatele. Avem, așadar, un început de „penitențializare“ a vieții creștine. Nu întîmplător, traducerea latinească a lui Ieronim are aici paenitentiam agite, îndemn pe care medievalii l au înțeles drept „faceți penitență“, transformîndu-l în fundament al unui complex sistem de gestionare a căinței și a iertării. Conștient de această eroare hermeneutică, Erasmus a tradus îndemnul metanoeite mai întîi prin poeniteat vos (1516) și apoi prin resipiscite (1519), echivalenți care mutau accentul de pe efortul penitențial extern pe dimensiunea interioară a pocăinței.

Ioan Botezătorul nu are așteptarea ca ascultătorii lui să plece în pelerinaje lungi și periculoase ori să facă importante donații de bani la Templu, în semn de pocăință. Ceea ce nu înseamnă că profetul nu are nici un fel de așteptări. Pe fariseii și saducheii care vor să se alăture mișcării baptismale fără a da vreun semn de căință, Ioan îi numește „pui de năpîrci“, poruncindu-le totodată să facă „roade vrednice de metanoia“ (Mat. 3:8). În viziunea Botezătorului, Dumnezeu este pe punctul de a interveni radical în istorie, pentru a sancționa răul. În așteptarea acelei zile (quando iudex est venturus, în cuvintele Recviemului), omul trebuie să admită că trăiește într-o paradigmă greșită, să-și recunoască eroarea și să primească un semn exterior, o „pecete“ în virtutea căreia să poată veni înaintea lui Dumnezeu.

Păcatul capital al elitei religioase criticate de Ioan este că, asemenea unor politicieni români, încearcă să se pună la adăpost cu ajutorul „sacramentului“, în absența regretelor și a disponibilității de a face reparație pentru relele comise. Prin contrast, avea să spună Iisus mai tîrziu, curvele și vameșii intră în Împărăția lui Dumnezeu înaintea cărturarilor și a marilor preoți fiindcă cei dintîi au crezut cele spuse de Ioan (Mat. 21:31-32). În termeni practici, păcătoșii notorii ai zilei au înțeles că sînt vizați de „mînia viitoare“, au realizat că stau cu sabia lui Damocles deasupra capului, s-au căit de faptele făcute și au început o viață nouă. Evanghelia după Luca ilustrează aceeași opoziție într-un pasaj binecunoscut: o „femeie păcătoasă“ unge picioarele lui Iisus cu mir, I le spală cu lacrimi și I le șterge cu propriul păr, sub privirile acuzatoare ale unui fariseu scandalizat de cutezanța intrusei și de faptul că Iisus acceptă gestul ca pe ceva firesc.

Cînd Iisus le reproșează locuitorilor din Galileea că nu au primit mesajul Lui nici măcar atunci cînd acesta a fost însoțit de minuni, El folosește ca termen de comparație cîteva cetăți păgîne a căror bogăție și influență erau de notorietate în Palestina: „Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă s-ar fi făcut în Tir și în Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit în sac și cenușă.“ Orice coreligionar al lui Iisus știa că „pocăința în sac și cenușă“ înseamnă în primul rînd regretul pentru faptele făcute și așteptarea judecății lui Dumnezeu. Regele Ahab, despre care cronicarul biblic afirmă că a fost fără egal în dorința lui de a face rău (1 Reg. 21:25), s a îmbrăcat cu pînză de sac cînd a primit de la profetul Ilie vestea că dinastia sa va fi nimicită. Fenomenul atinge o scară mult mai mare în urma propovăduirii lui Iona, profetul fugar a cărui singură declarație nici măcar nu lasă deschisă posibilitatea unei condamnări „cu suspendare“: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi nimicită“ (Iona 3:4). În urma unei pocăințe generale, „în sac și cenușă“, cetatea este cruțată, spre marea iritare a profetului care spera să contemple spectacolul justiției divine (de la o distanță confortabilă). Acest exemplu veterotestamentar este folosit de Iisus pentru a critica „împietrirea“ contemporanilor săi: „Bărbații din Ninive se vor ridica la judecată împotriva generației acesteia și o vor osîndi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decît Iona“ (Mat. 12:41).

Aceleași asocieri semantice (metanoia însoțită de regret și întristare) le întîlnim în istoria timpurie a Bisericii. În discursul ținut în ziua de Rusalii, apostolul Petru recapitulează pe scurt istoria Mîntuitorului, explică semnificația răstignirii în iconomia lui Dumnezeu, iar la final le amintește ascultătorilor că vina pentru moartea lui Hristos apasă și pe umerii lor. Reacția pelerinilor din Ierusalim – „erau străpunși în inimă“ – este descrisă cu ajutorul unui verb violent, întîlnit și în Evanghelia după Ioan (pasajul în care un soldat străpunge cu sulița coasta lui Iisus).

Să mai spunem că în textele biblice metanoia apare de regulă în conexiune cu păcatul. Ioan propovăduiește „botezul pocăinței spre iertarea păcatelor“. Potrivit lui Iisus, cei care au nevoie de pocăință sînt păcătoșii, nu oamenii drepți (Luca 5:32), iar constatarea că „este mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decît pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți, care n-au nevoie de pocăință“ (Luca 15:7) este ilustrată de parabola Fiului Risipitor. Înnoirea interioară a celui care își risipise moștenirea „cu femeile stricate“ este de neconceput fără recunoașterea culpei: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta; nu mai sînt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul dintre argații tăi.“ (Luca 15:18).

Exemplele care ar putea fi luate din Biblie sau din scrierile autorilor patristici sînt prea numeroase pentru a fi discutate aici, de aceea mă voi opri asupra unuia singur. Clement Alexandrinul, care definește metanoia drept „cunoaștere tardivă“, ne dă ne înțeles că omul nu renunță la o „paradigmă veche“ dacă nu simte amenințarea pedepsei deasupra capului: „Pocăința este o izbîndă a credinței. Dacă omul nu crede că lucrul care îl ține legat este păcat, nici nu se va lăsa de el. Și dacă nu crede că peste cel care păcătuiește va veni pedeapsa, iar peste cel care trăiește potrivit poruncilor – mîntuirea, iarăși nu se va îndrepta.“ (Stromate, II.6.27). 

Emanuel Conțac este conferențiar universitar la Institutul Teologic Penticostal din București și coordonator al colectivului de revizuire a Bibliei Cornilescu (EDCR).

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.
image
Fetiţă de doi ani, căzută de la etajul trei al unui hotel din Eforie Nord. Copila a fost găsită de un turist în iarbă
O fetiţă de doi ani a căzut de la etajul hotelului Delfinul din staţiunea Eforie Nord. Accidentul s-a produs luni, 4 iulie, ora 11.30, la Hotelul Delfinul din staţiunea Eforie Nord. La faţa locului a ajuns un echipaj al Ambulanţei.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.