Medaliile lui Hollande: tinichelele lui Sarkozy

Publicat în Dilema Veche nr. 430 din 10-16 mai 2012
Medaliile lui Hollande: tinichelele lui Sarkozy jpeg

Nicolas Sarkozy a avut dreptate: alegerile s-au jucat pe muchie de cuţit. Iar alesul francezilor fu Hollande!

În 2007, la precedentele alegeri, Nicolas Sarkozy era un cal nărăvaş, nerăbdător să-şi arate rasa, puterea, voinţa, odată ales şi azvîrlit în arena naţiunii, pe cel mai rîvnit post. În 2012, calul nărăvaş a trebuit, în cursa prezidenţială, să tragă la o căruţă îngreunată de criză şi mai ales de zorzoanele aroganţei. Sarkozy a fost un preşedinte de dreapta autoritar, voluntar, care s-a implicat în toate dosarele naţiunii, a controlat, a dispus, a guvernat. Autoritarismul său (de fond) s-a îmbrăcat într-o haină publică de design american, prost croită, se pare, pentru aşteptările (de formă) ale francezilor. Franţa văzută ca o întreprindere privată, iar Sarkozy – ca un patron dezinvolt şi discreţionar, nu mai puţin preocupat de eficienţă şi competitivitate, traduse în reforme dureroase. Un antrenor de echipă naţională preocupat să cîştige meciuri internaţionale, numai în liga celor puternici. Nu s-ar putea spune că nu le-a cîştigat. Dar la final a pierdut cupa naţiunii, şi fără ea, trofeele internaţionale nu mai ajută la nimic.

N-a ştiut Nicolas Sarkozy că poporul francez e făcut din două fibre la fel de viguroase, că stînga franceză e la fel de înrădăcinată şi de nestîrpit ca şi dreapta? N-a ştiut că în ochii francezilor (doar de stînga?) instituţia prezidenţială nu are voie să iasă din tiparele sobrietăţii, nu are voie să fie prea personală şi nu are voie să fie prea umană? O neglijenţă pe care unii o consideră aroganţă şi care costă scump. Dacă nu cumva e o eroare de judecată în aprecierea valorilor simbolice pe care un preşedinte le are de incarnat în Franţa republicană, moştenitoare a Revoluţiei de la 1789. Rechizitoriul unui cunoscut intelectual de stînga, cu cîteva zile înainte de turul al doilea, a fost drastic. Filozoful Régis Debray, invitat pe un post de televiziune să-l înfrunte pe Henri Guaino, consilierul special şi autorul discursurilor lui Nicolas Sarkozy, s-a declarat şocat de a fi asistat la manierele unui preşedinte care se lasă fotografiat în biroul prezidenţial sărutîndu-şi soţia, care face jogging într-un tricou pe care scrie „American team“, care are răbufniri suburbane şi al cărui bagaj lingvistic n-ar trece de aria vocabularului de showbiz... Are un singur defect, n-a încetat să răspundă fidelul consilier: Sarkozy e uman, prea uman. Şi argumentul n-a înduioşat, în orice caz nu mai mult de 49% dintre alegători.

Încolţit, în goana după voturile vitale de la Frontul Naţional – partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen care s-a clasat a treia în primul tur –, Sarkozy a mai comis o eroare. Imigranţii au devenit calul de bătaie într-un mod agresiv, în ultima săptămînă de campanie: clipul electoral al lui Sarkozy a fost împănat cu imagini de poliţişti controlînd oameni şi bagaje precare, şi printre ele – un cadru prea explicit, un panou de frontieră pe care scria în franceză, dar şi în arabă, „vamă“. Centristul François Bayrou, ale cărui preţioase voturi din primul tur (10%) atîrnau greu în balanţă, s-a dezis de virulenţa unei asemenea strategii cu doar două zile înainte de votul final: Bayrou a surprins pe toată lumea anunţînd că, personal, va vota pentru François Hollande.

François Hollande şi-a adjudecat toate aceste cărţi, tinichelele lui Sarkozy au devenit medaliile sale, pe un rever virgin de costum de preşedinte. Hollande n-a mai guvernat niciodată, n-a fost niciodată ministru, şi adversarul său a subliniat-o toată campania, denunţînd lipsa de experienţă a socialistului în a conduce destinul Franţei într-o configuraţie mondială complexă; i-a reproşat presupunîndu-i o totală lipsă de curaj în a asuma decizii economice dureroase, dar necesare; a profeţit, sub Hollande, o Franţă în recesiune, înglodată şi mai tare în datorii, agitînd spectrul macabru al Greciei şi al Spaniei, sub guvernări socialiste... Hollande şi-a construit abil figura unui altfel de preşedinte, şi pentru francezi asta a însemnat în primul rînd altfel-decît-Sarkozy. Ca şi cum, conştienţi de gravitatea chestiunilor de fond – criza internaţională care impune competitivitate, nevoia reală de a face economii –, francezii le-ar fi refulat, defulîndu-se cumva asupra formei...

Sarkozy a părăsit scena cu eleganţă, cu un surîs de îndrăgostit demn, care nu-şi reneagă felul de a fi fost în cuplul desfăcut, dar cheamă la respect faţă de rivalul său. Hollande a urcat sub reflectoare grav, cu promisiunea exemplarităţii şi a schimbării la butonieră: „Austeritatea nu e o fatalitate“.

Una peste alta, a fost o campanie electorală pasionantă, serioasă, abundent orchestrată mediatic. Jurnaliştii au dat măsura profesionalismului şi a ponderii lor în societate: nu de puţine ori, redutabili analişti economici, gazdele de pe ecrane şi-au legitimat postura de profesori care-şi evaluează elevii-candidaţi. A fost o campanie la care francezii au vibrat. Am auzit discuţii în metrou sau autobuz, între liceeni, între pensionari, între oameni de toate provenienţele şi culorile posibile. Francezii au ieşit masiv la vot. Un reuşit exerciţiu democratic, normal şi solid. În urma dezbaterilor, a manipulărilor, a răutaţilor (care n-au lipsit), în urma argumentelor şi a promisiunilor, Franţa o virează spre stînga.

Nu pot să nu-mi amintesc răspunsul lui François Hollande la provocarea unui jurnalist care-l întreba în săptămâna de dinainte de alegeri: „Credeţi că poporul se poate înşela?“.

Vă las pe dumneavoastră să ghiciţi ce a răspuns noul preşedinte al Franţei...

Cristina Hermeziu
este jurnalistă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.