Ziarele îşi strigă deznădejdea: vor cotizaţii de la cititori

Site-urile de presă sînt disperate în toată lumea. Se simte acest lucru şi din tonul declaraţiilor, şi din soluţiile pe care le propun. Actuala criză a dublat, de fapt, o criză proprie a presei scrise, care se făcea simţită de peste cinci ani. Ziarele şi agenţiile de presă au eşuat în căutarea unui model de afaceri care să le ofere venituri comparabile cu cele obţinute pe vremea cînd Internetul nu exista. Iar acuzaţiile privind calitatea produsului de presă curg pe bandă rulantă. După anunţarea situaţiilor financiare pentru cel de-al patrulea trimestru al anului 2008, toată suflarea site-urilor mainstream de ştiri a intrat în panică, în SUA. Pentru mulţi, veniturile din publicitate au scăzut sub nivelul costurilor, multe ziare locale s-au desfiinţat, bugetele au fost tăiate "la sînge", mii şi mii de jurnalişti şi-au pierdut slujbele şi nu există încă vreun semn că lucrurile vor reveni la normal. Dimpotrivă chiar. Ironia sorţii " studiile arată că, datorită Internetului, niciodată ziarele nu au avut o audienţă mai mare ca acum şi niciodată nu au fost citite de atît de mulţi tineri. De la începutul anului pînă azi, discuţiile pentru găsirea unei soluţii salvatoare s-au înteţit şi probabil vor continua să se aprindă şi mai tare. Şi aşa s-a născut uimitoarea idee de a se introduce plăţi pentru accesarea a o parte sau a întreg conţinutului unui site de ştiri. Fie utilizatorul va plăti un abonament anual modic (pentru New York Times s-a propus, de pildă, o sumă cuprinsă între 55 şi 100 de dolari pe an), fie va fi introdus un sistem de microplăţi, cititorul urmînd a plăti doar pentru articolul pe care doreşte să-l citească (undeva între 5 şi 10 cenţi per articol). Oricît i-ar părea ea de neverosimilă unui utilizator veteran de Internet, care asociază aproape axiomatic web-ul cu gratuitatea, ideea a fost luată în serios şi a fost foarte viu discutată în ultimele două luni. Şi a apărut şi pionierul care să o încerce efectiv. Wall Street Journal s-a hotărît să introducă în această toamnă un sistem complex de microplăţi, astfel încît cititorul să poată accesa conţinutul unui articol doar dacă plăteşte o anumită sumă de bani (la o căutare pe Google cu termenii Micropayments + Wall Street Journal apar peste 150 de mii de rezultate, ceea ce spune ceva despre cît de importantă a fost considerată această ştire). Ai plăti ca să citeşti ştiri pe Internet? Acum un an părea de neconceput o astfel de propunere. Mai jos am făcut o sinteză a principalelor argumente pro şi contra, legate de această discuţie. Argumente pro 1. Redacţiile ziarelor produc conţinut " adică ştiri, reportaje, analize, opinii etc. Aceasta este "marfa" pe care o livrează ele cititorilor. Iar astăzi, pe Internet, această "marfă" este gratis. Banii încasaţi de ziare din ediţiile online provin doar din publicitate, şi nu din vînzarea directă a "mărfii" către cititor, aşa cum se petreceau lucrurile pe vremea cînd oamenii îşi făceau abonament la un ziar sau îl cumpărau de la chioşc. S-a ajuns, prin urmare, ca ziarele să întreţină o legătură mai strînsă cu regiile de publicitate, decît cu propriii cititori. Iar acest lucru a dus la o scădere dramatică a calităţii materialelor jurnalistice, scădere tradusă fie prin tabloidizare, fie prin reticenţa editorilor de a mai cheltui pentru materiale jurnalistice ce necesită multă muncă, cum ar fi, de pildă, investigaţiile jurnalistice. Reintroducerea unui sistem de plată pentru lectura ziarului online ar reînnoda legătura jurnalistului cu cititorul şi ar stimula editorul să investească în efortul de amploare al jurnalistului. Jurnalistul, la rîndul lui, ar fi motivat să producă articole de valoare, dincolo de valoarea lor de piaţă imediată. Ar scădea numărul de cititori, bineînţeles, dar veniturile şi calitatea ar creşte. Iar investitorii ar deveni şi ei mai interesaţi, decît pînă acum, să facă afaceri în media online (vezi Walter Isaacson în time.com, 5 februarie 2009). 2. Site-urile quality de ştiri pierd venituri importante din publicitate din cauza site-urilor care agregă ştiri. De pildă, un site care adună articole despre creşterea copiilor preşcolari, din publicaţii quality generaliste " deci, un site cu cheltuieli redacţionale minime " va fi favorizat de regiile de publicitate, pentru că are un public mai bine targhetat şi cere de zece ori mai puţini bani pentru un banner, decît sursa iniţială. Un sistem de plată per articol ar face posibile asemenea preluări doar între site-urile care-au stabilit acorduri în acest sens. (vezi şi Steve Brill în poynter.org, 10 mai 2009) De altfel, Associated Press a anunţat, la începutul lunii aprilie, că tuturor celor ce preiau în mod neautorizat conţinut de pe site-ul agenţiei le va cere o parte din veniturile realizate. 3. Pînă acum, plata pentru conţinut online nu a funcţionat, pentru că nu au existat sisteme de plată de încredere, uşor de accesat şi adaptate microplăţilor. Nimeni nu ar pierde jumătate de oră, ca să transfere 10 cenţi unui site pentru a citi un articol. Succesul obţinut de Apple cu aplicaţia iTune, un sistem prin care utilizatorul plăteşte dintr-un cont virtual aproape instantaneu 99 de cenţi pentru fiecare melodie pe care o descarcă reprezintă însă un model promiţător şi pentru publicaţiile online. Alt model propus este cel al televiziunii prin cablu. Utilizatorii ar putea plăti providerului de Internet o sumă de bani pentru a accesa site-urile de ştiri. 4. Utilizatorii care fac parte dintr-o elită profesională ar fi dispuşi să plătească pentru articole foarte specializate, articole ce interesează prea puţin marele public (vezi şi journalism.org, "The States of News Media" pe 2009). Argumente contra Argumentele contra sînt mult mai numeroase decît cele enumerate mai jos, dar le-am ales pe cele care dau o replică directă argumentelor pro: 1. Nu gratuitatea conţinutului este problema; în fond, înainte de Internet, abonamentele şi vînzările la chioşc nu acopereau nici măcar costurile cu tiparul şi hîrtia, grosul veniturilor provenind şi atunci, ca şi acum, tot din publicitate. 2. Sistemul microplăţilor nu ar rezolva nimic în ceea ce priveşte calitatea jurnalistică. Managerul publicaţiei ar avea o evidenţă precisă asupra profitabilităţii fiecărui articol scris şi ar ajunge să "optimizeze" munca jurnalistului în funcţie de rentabilitatea materialului de presă. 3. New York Times a făcut un experiment timp de doi ani (2005-2007), cerîndu-le cititorilor să plătească o sumă modică pentru lectura editorialelor online. Suma încasată a fost infimă, cu mult mai mică decît ar fi încasat din publicitatea online, şi ziarul a renunţat la experiment. 4. Nu există pînă acum nici un indicator în sensul că lumea ar fi dispusă să plătească marilor site-uri pentru nişte ştiri pe care e foarte probabil să le găsească pe bloguri. 5. O măsură de acest tip ar trebui adoptată simultan de majoritatea publicaţiilor importante. Altfel, cea care ar adopta-o prima şi-ar pierde pentru totdeauna cititorii. În plus, publicaţiile mainstream deja pierd teren constant în faţa blogurilor şi a publicaţiilor independente, de nişă. Exemplul Wall Street Journal nu e concludent, pentru că publicaţia nu a renunţat niciodată la abonamente pentru conţinutul online premium, acum 7% din încasările publicaţiei provenind din aceste abonamente. 6. Faptul că ziarele nu s-ar mai putea cita între ele ca pînă acum şi acela că nu va mai exista oceanul de linkuri de pînă acum vor reduce traficul pe site-urile mari de ştiri.Mergînd pînă la absurd, dacă ziarelor le-ar reuşi un astfel de plan de afaceri, de ce să nu introducă şi yahoo.com o plată pentru serviciul de e-mail sau Facebook să nu ceară un dolar pe an pentru a-ţi menţine pagina personală? Cred că pînă la urmă ideea aceasta a plăţilor pentru ştiri online va fi abandonată, poate doar se vor introduce unele servicii speciale plătite sau se vor cere bani pentru conţinut premium, precum analize detaliate, destinate elitelor de profesionişti. Mult mai interesantă este însă ideea preluată deja de aproape toate site-urile marilor cotidiene europene de a crea magazine online pentru propriile comunităţi de cititori. Singura problemă e " care comunităţi? Deocamdată, nici un ziar nu a mai investit semnificativ în crearea şi menţinerea lor, iar peste noapte nu prea e posibil să apară.