Simbioză cu scîntei: presa şi Traian Băsescu
"Victoriile democraţiei nu pot avea loc fără existenţa unei prese libere, a dreptului la cuvînt şi la libera exprimare" - aşa spunea, în discursul său de învestitură ca preşedinte al României, Traian Băsescu, în a doua jumătate a lunii decembrie, 2004. Chiar dacă au fost mai multe momente de supărare sau de mînie arătate presarilor şi instituţiilor mass-media, fondul afirmaţiei sale rămîne - privind lucrurile cinstit - nealternat în mandatul lui Traian Băsescu. Presa e acum liberă sau, cel puţin, ei nu i se pune pumnul în gură de către putere, aşa cum s-a întîmplat cu puţini ani în urmă - dovadă, avalanşa impresionantă de "proiectile" mediatice care, în numai doi ani de preşedinţie, sînt trimise spre cel mai recent locatar al Cotrocenilor. Un ocol cu rost, mai întîi "Vă credeţi atît de importanţi? Discutăm de informaţii de securitate naţională, domnule! Eu, cînd vă văd ducîndu-vă la televizor şi informînd naţiunea că vă ascultă Serviciile... Dragii mei, ce credeţi că aveţi voi în cap şi nu spuneţi pe gură?" E una dintre frazele adresate jurnaliştilor care a făcut, la momentul lansării sale, carieră. Autorul ei: Traian Băsescu. "Vino să mă sfătuiesc cu tine, condeier de aur al ţării, far luminos!" Autor: Traian Băsescu; destinatar: C.T. Popescu. "Am văzut oameni de o mediocritate teribilă pe posturile de televiziune, dîndu-şi cu părerea despre ziariştii răpiţi. Regretabil! Ziarişti pentru care am avut un mare respect au fost penibili în raport cu realitatea." Autor: acelaşi personaj. "Cristian Tudor Popescu a acoperit toată otrava pe care o aveam pentru dumneavoastră." La fel, autor - Traian Băsescu. Tot despre ziarişti, aceeaşi sursă: "Nu vă lăsaţi convinşi de cei care cred că ei deţin portofoliul de inteligenţă al naţiunii! La fel ca foştii securişti şi activişti, şi ei încearcă să-şi păstreze privilegiile". Traian Băsescu a lansat săgeţi atît către liderii breslei, cît şi către cei care fac - vorba ceea - "şmotru" în această meserie. Despre o reporteriţă a spus că Poliţia din România arată mai bine decît ea; despre o alta a spus că, întrucît e "blondă ca Elena Udrea", ar putea să îi fie consilieră. Un reporter - Lucian Dindirică de la Realitatea TV - a fost făcut faimos după ce a fost supus unui tir spumos din partea preşedintelui României, doar pentru că e angajat al unui om "care a lăsat fără bani sute de mii de oameni". Pentru a închide cercul, să spunem că atacurile cele mai dese pe care şeful statului le lansează către mass-media, îi au în vizor pe patronii de presă. Sînt încă proaspete diatribele la adresa celor numiţi de preşedinte "moguli" de presă, cei care conduc "grupuri mafiote" în mass-media şi care duc o bătălie dură pentru a discredita instituţiile statului. Exemple de acest gen sînt mult mai multe - dacă cineva ar avea răbdare să adune toate umorile, răbufnirile şi ieşirile nervoase premeditate pe care Traian Băsescu le adresează mass-media, ar scoate de un eseu măricel şi consistent; poate chiar de o carte care s-ar vinde - se îndoieşte cineva de asta? - foarte bine. Încă un ocol, din cauza unui fost consilier prezidenţial Numele fostului consilier este Claudiu Săftoiu. Acum e - o ştim cu toţii - şeful SIE, dar, înainte chiar de a-i fi consilier lui Traian Băsescu, a publicat o carte, în 2003, la Editura Trei. Cartea se numeşte Jurnalismul politic. Manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni. Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu am citit-o de cîteva ori şi am subliniat-o cu mult sîrg. Pentru mine, cartea e o cheie foarte bună de a deschide "lacătul" stilului actualului preşedinte al României. "Cine comunică mai repede şi mai bine, acela este mai puternic" - e una din axiomele care stau la baza acestei cărţi, reci, dar foarte utile. "De la ideologie la charisma personală. De la discurs la soundbyte (declaraţia Radio-TV de 10 secunde)"; "manipularea normelor şi regulilor jurnalistice", "manipularea momentelor de tip breaking news", "manipularea orelor de maximă audienţă" sînt cîteva dintre temele deconstruite de Claudiu Săftoiu. Insist asupra lor pentru că lectura lor, precum şi a mai multor altora, descriu şi deconstruiesc strategii de comunicare pe care le pune la lucru şeful statului şi pe care, greşit, tindem uneori să le considerăm a fi manifestarea unor forme de spontaneitate în stare pură. Poate că nu e aşa de evident, însă e perfect adevărat: lectura unei asemenea cărţi duce ferm spre concluzia că singurul comportament din partea mass-media pe care nu şi-l doreşte un actor şi un animal politic de talia lui Traian Băsescu este cel care dă o stare de pace şi de bună înţelegere. Mai clar şi mai detaliat Traian Băsescu este orice, dar în nici un caz nu e un purtător de inocenţă; mass-media, la rîndul său, are de multe ori o agendă proprie, pe care, uzînd de forţa pe care o posedă, o suprapune peste agenda autentică. Traian Băsescu pozează uneori în victimă a mass-media; mass-media, pe de altă parte, aruncă nu de puţine ori în spaţiul public cu jeturi de teme false. Prin urmare, e igienic să privim spre cele două "personaje" ale acestui text cu multă suspiciune. E bine că şeful statului vorbeşte despre "oligarhii" şi "mogulii" care au la brîu, în loc de pistoale, trusturi de presă; e chiar lăudabil că o face. Pe de altă parte, e bine să ridicăm o sprînceană cînd Traian Băsescu generalizează şi pune jurnaliştii la grămadă; e nefiresc şi nedrept să vorbeşti într-o asemenea manieră. Privind către versantul celălalt, e aiuritoare obstinaţia unor (găunoase) instanţe mass-media de a-l desemna pe şeful statului drept vinovatul suprem din această ţară, doar pentru că Traian Băsescu a vorbit cu limbă ascuţiţă şi veninoasă despre patronii lor. Oricum vor sta însă lucrurile, ceva e cert: între presă şi şeful statului există o relaţie specială. "Ura", "iubirea" şi "preţuirea" pe care şi le poartă reciproc vor mai dura mult timp; convieţuirea aceasta e singura constantă dintr-o ecuaţie care propune mereu unghiuri de abordare necunoscute. Încă ceva: cînd vorbim despre Traian Băsescu şi despre presă, cînd analizăm relaţia care există între cei doi, să nu aducem în discuţie îngerii. Nu e cazul. Îngerii nu tîrăsc după ei măciuci; nu vînează cifre înalte de audienţă şi nici nu sînt interesaţi să împartă puterea. În plus, dacă avem impulsul să ne întrebăm ce are Traian Băsescu cu presa, e necesar să punem şi întrebarea inversă - ce are presa cu Traian Băsescu?. Răspunsurile, înnodate, ne dau o imagine mai limpede.
