Sezonul lămîilor

Reprezintă jurnalismul de calitate ( "quality journalism" ) o afacere bună? Este o întrebare pe care o punea acum trei ani, cu oarecare optimism, Newspapers Research Journal , într-un număr special (vol. 25, nr. 1, 2004). Concluziile erau însă dezamăgitoare. Nu existau date suficiente şi nici studii sau cercetări pe baza cărora să poată fi formulat un răspuns clar (ceea ce - observau unii jurnalişti - arată că instituţiile de presă ori nu sînt cele mai transparente, ori au o problemă cu comunicarea). Se putea spune, cel puţin, că jurnalismul de calitate şi profitul financiar nu se exclud în mod necesar. De atunci, felul în care a evoluat piaţa de media în Occident lasă şi mai puţin loc unui răspuns optimist. S-a scris destul de mult pe această temă şi nu fac decît să enumăr îngrijorările cele mai acute: a) "monopolizarea" media, fuziunile şi achiziţiile marilor trusturi de presă au determinat o scădere a calităţii editoriale, odată cu sporirea considerabilă a profitului; b) explozia, în 2006, a cotidienelor distribuite gratuit mai ales pe piaţa europeană (27 de milioane de exemplare, distribuite în 39 de ţări), cu costuri editoriale minime, ce ameninţă serios publicaţiile de prestigiu; c) marşul către tabloidizare, transformarea cu orice preţ a unor publicaţii de renume, dar cu încasări minime, în publicaţii profitabile; d) Internetul, care prin avalanşa de informaţii oferite obnubilează publicaţiile ce-şi păstrează standardele jurnalistice etc. Audienţa prostului-gust Sînt îngrijorări valabile şi pentru piaţa de media din România; din ce în ce mai multe voci acuză slăbirea standardelor jurnalistice şi a calităţii materialelor de presă, sub presiunea audienţelor. Mai mult, ultimele investiţii şi achiziţii de pe piaţa mediatică românească vor spori competiţia şi foamea de puncte de rating, ceea ce - iar acesta e doar un paradox aparent - ar putea duce, din mai multe motive, la un jurnalism cu standarde şi mai scăzute decît pînă acum. Acest lucru s-a putut observa în anii trecuţi, cînd investiţiile în posturile de televiziune au avut ca efect scăderea calităţii programelor, deşi audienţele au fost mai bune. De ce oare se uită atîţia oameni la Gigi Becali, la Irinel Columbeanu sau la familia Prigoană, de ce au atîta succes topurile lipsite de orice relevanţă, de ce are Libertatea un tiraj atît de mare, comparativ cu alte ziare, de ce prostul gust învinge adesea în puncte de audienţă bunul-gust, de ce muzica prost făcută continuă să aibă succes, de ce, în genere, mediocritatea se vinde mai bine decît excelenţa? Cum să răspunzi la asemenea întrebări? Poţi da vina pe public, pe popor, pe condiţiile istorice şi sociale, pe educaţie sau pe efectele perverse ale democraţiei etc. Mecanismele pieţei Un alt răspuns ar fi acela că piaţa de media pare să funcţioneze în ultima vreme asemănător cu o "piaţă de lămîi". Expresia îi aparţine lui George A. Akerlof, laureat, în 2001, al Premiului Nobel pentru economie, care a folosit-o pentru a descrie o piaţă unde cumpărătorul are mult mai puţine informaţii despre calitatea unui produs decît vînzătorul. (The Market for Lemons: Quality Uncertainty and the Market Mechanism, 1970). Pe o astfel de piaţă, vînzătorul e stimulat să ofere produse proaste - "lămîi" - în locul produselor de bună calitate. Cumpărătorul ia în seamă atît impulsul vînzătorului, cît şi nesiguranţa în privinţa calităţii produsului, aşa că alege, de obicei, produsele medii. Treptat, cumpărătorul e dispus să scoată din ce în ce mai puţini bani din buzunar pentru aceste bunuri. În schimb, produsele de bună calitate, dar mai scumpe, sînt eliminate de pe piaţă, producătorii nemaiavînd motive sau stimulente să le fabrice. La un moment dat, numărul schimburilor pe acea piaţă scade sub un prag critic şi reapar produsele de calitate, sau piaţa dispare. Invers, în situaţia în care cumpărătorul este bine informat asupra produselor pe care le cumpără, vînzătorul primeşte un preţ bun pe marfa sa, iar producătorul e motivat să ofere marfă de calitate. De aici şi dictonul: un consumator mai informat înseamnă un consumator mai bun. De pildă, dacă teoria se aplică, o televiziune ce promovează jurnalismul de calitate şi propune la vînzare o "lămîie" precum un top ca Zece pentru România va înregistra după o vreme un recul de audienţă, spectatorul simţindu-se dezamăgit cînd totul se va fi terminat. Scăderea în audienţă, ulterioară evenimentului, va determina probabil nevoia de a vinde o altă lămîie, şi mai ieftină, care să atragă din nou audienţa pierdută, şi tot aşa. De aceea, cei ce se încăpăţînează să facă jurnalism de calitate au nevoie să-şi declare intenţiile cît mai clar, mai explicit şi mai tare, prin vocea unor buni PR-işti, pentru a nu fi nevoiţi să coboare din ce în ce ştacheta. O metodă bună ar fi, de exemplu, dezbaterile pe marginea a ceea ce înseamnă presă serioasă. Semne bune anul are Care ar fi totuşi speranţele de îmbunătăţire a mass-media româneşti în următorii ani? Mai întîi, faptul că presa a început să discute mai mult despre sine, ceea ce-i poate aduce consumatorului de media o conştiinţă mai clară asupra a ceea ce înseamnă jurnalism de calitate - şi ce nu (vezi studiul realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Agenţia de Monitorizare a Presei: "Tendinţe în Mass-Media" - august-septembrie 2006). O altă speranţă o reprezintă site-urile televiziunilor, care s-au transformat în site-uri de ştiri, adresîndu-se unui public specific Internetului, cel puţin pînă în prezent, adică mai bine informat, mai puţin predispus să ingereze informaţii gata mestecate şi cu un simţ critic mai ascuţit. Intrarea trusturilor străine pe piaţa locală de presă este şi ea o speranţă de desţelenire a unui peisaj deseori buruienos şi nefiresc de bogat în nume de publicaţii. Se mai poate întîmpla ca noile companii ce vor intra pe piaţa românească să dorească să-şi lege numele de jurnalele de bună calitate, aşa cum se întîmpla frecvent acum două-trei decenii, fie şi din simplul motiv că în România, în ciuda aparenţelor, prestigiul încă vinde bine. Din păcate, deseori e vorba de prestigiul personal, mai degrabă decît de prestigiul unui brand.