Regele Mihai, sovieticii şi anglo-americanii - in vara anului 1947

Recent, informaţii publicate în presa britanică – preluate şi de media românească – fac referire la contextul abdicării Regelui Mihai (The Guardian, 5 martie 2013). Cum episodul este departe de a fi complet lămurit de istorici, iar opiniile referitoare la actul renunţării la tron sînt încă vii în spaţiul public, redăm mai jos fragmente dintr-un raport diplomatic transmis Foreign Office-ului de către ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Adrian Holman. Extrem de interesantul document detaliază relaţiile suveranului cu Guvernul comunist şi liderii trupelor sovietice staţionate în România. Raportul a fost trimis de Holman la finalul unui dineu organizat la Sinaia, pe 5 august 1947 (The National Archives of the United Kingdom, Foreign Office, FO 496/1 – Correspondence respecting Romania, part 1, 1947, pp. 61–64).

„Majestatea Sa şRegina Mamăţ mi-a spus că regretă că nu ne mai văzuse, pe mine şi pe soţia mea, dar presiunea rusească nu le permitea să îndrăznească aşa ceva. Orice contact cu noi stîrnea imediat o mare suspiciune şi, nu cu mult timp în urmă, însuşi primul ministru a remarcat faţă de Rege, în mod grosolan, că stătea la castelul de la Săvîrşin doar pentru a purta conversaţii secrete cu prietenii lui britanici şi americani.“ Mai apoi, Regina Elena a explicat că reuşise să organizeze respectiva întîlnire cu Holman doar după ce, cu cîteva zile înainte, oferise un dineu similar pentru oficialii sovietici, prim-ministru şi alte personalităţi ale zilei. „Generalul Susaikov şreprezentantul Rusiei în Comisia Aliată de Controlţ s-a purtat nepoliticos cu Regele şi a strîmbat din nas oricînd conversaţia a ajuns la ceva britanic sau american. Cînd i-a fost prezentat unul dintre palate, după prînz, generalul Susaikov a făcut o remarcă foarte insultătoare la adresa armatei române, în timp ce privea o poză militară. A tras din perete o sabie chinezească veche şi, cu forţa unui fierar, a rupt-o fără vreun fel de scuză. În timpul prînzului, unul dintre interpreţi a scuipat în continuu. Ofer toate aceste detalii, poate nesemnificative, pentru a vă face o idee despre relaţiile actuale dintre palat şi ruşi, şi atitudinea arogantă şi brutală a acestora în privinţa Regelui.“

Mai tîrziu – continuă Holman – Regina „mi-a mărturisit teama că Regele va fi asasinat. Am încercat s-o calmez în această privinţă, spunînd că, fireşte, asasinarea nu putea fi complet exclusă, dar că în această ţară, unde asasinatul este neplăcut caracterului românesc, îmi părea cel mai puţin probabil plan, dacă liderii comunişti decideau să scape de monarhie. Erau atîtea alternative politice mai facile.“ „Urma o perioadă periculoasă pentru Rege, iar sarcina lui era, cu siguranţă, de neinvidiat; dacă, aşa cum putea fi cazul, presat de prieteni şi de anturaj să părăsească ţara, făcea acest lucru de frică sau în disperare de cauză, totul era terminat; comuniştii îşi îndeplineau obiectivul fără luptă şi el însuşi ar fi dispreţuit la fel de mult de prieteni şi de duşmani. Îmi era greu să vorbesc astfel, dar, în acele circumstanţe, nu vedeam alternativa. Intimidarea era principala armă a Guvernului român şi a mentorilor sovietici, căci producea panică. Eram de părere că, în principiu, Regele trebuia să facă o regulă din a cere ca orice solicitare sovietică să-i fie făcută în scris şi semnată fie de ambasadorul sovietic, fie de generalul Susaikov, dacă doreau să aibă validitate la Rege. Majestăţile lor mi-au ascultat remarcile şi nu s-au împotrivit, deşi Regina a remarcat că Regele era foarte tînăr şi că juca o mînă moartă, fără consilieri puternici şi eficienţi, sau fără cunoaşterea detaliată a complicatelor chestiuni în discuţie. Poziţia lui era extrem de dificilă. Din această discuţie am căpătat impresia puternică că Regele nu avea acum nici un fel de intenţie să-şi părăsească funcţia, decît dacă este izgonit prin forţă.“

Impresia lui Holman era că, la Sinaia, „atmosfera este într-adevăr una de neîncredere, teamă şi confuzie. Fiecare raport este exagerat; uneori, teama ajunge la panică şi confuzie, la fel de mult mentală şi fizică, ce par datorate stării de dezinformare în care palatul este ţinut în mod intenţionat, şi a ineficienţei şi incompetenţei generale a personalului. Spioni şi sabotaj au devenit cuvinte obişnuite pentru tot ceea ce nu are o explicaţie clară. Fără exagerare, am simţit că între Sinaia şi Bucureşti este o Cortină de Fier mult mai mare decît cea care separă România de restul lumii. De mult timp, trimiteam Regelui şi Reginei-Mamă ziare britanice, însă, acum cîteva săptămîni, am aflat întîmplător că Regina-Mamă nu primea nimic. Să fie din cauza ineficienţei palatului sau a sabotajului faptul că ziarele nu ajungeau niciodată la destinaţie? Nu ştiu, dar acum maşinăria palatului a fost puternic zguduită, şi ziarele ajung regulat.“

„Ştiam că viaţa la palat era tristă şi încordată, dar pînă la această vizită n-am înţeles întreaga situaţie. Din acest motiv, am încercat să vă ofer o imagine cît mai clară. Am o mare admiraţie pentru felul în care Regele şi mama lui reuşesc să continue în aceste condiţii dificile, dar, din nefericire, nu se pot face decît puţine lucruri pentru a le îmbunătăţi soarta pînă cînd întreaga situaţie politică nu se va schimbă în bine.“

Constantin Ardeleanu este conf. univ. la Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie a Universitaţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi. Cel mai recent volum publicat: Gurile Dunării – o problemă europeană. Comerţ şi navigaţie la Dunărea de Jos în surse contemporane (1829-1853).

Arhiva foto: Iosif Berman