Presa franceză în criză

Ziarul Libération s-a despărţit, săptămîna trecută, de fondatorul său, Serge July. Directorul publicaţiei a demisionat, la cererea patronului, Edouard de Rothschild, nemulţumit de situaţia financiară a ziarului. Dar Libération nu e singurul ziar în dificultate. Şi Humanité o duce prost şi caută o soluţie pentru a ieşi din criză ... Presa franceză e în criză. Nu o spun jurnaliştii, nici cititorii, ci institutele de cercetare: un studiu recent arată că în Franţa, ziarele s-au vîndut în tiraje mai mici decît în urmă cu un an, şi că numeroase titluri au dispărut de pe piaţă. De vină ar fi în primul rînd ziarele gratuite, distribuite la metrou sau în staţiile de autobuz, dar şi publicaţiile on-line. Nu în ultimul rînd, schimbarea modului de viaţă (din ce în ce mai puţin timp liber) a determinat modificarea obiceiurilor de lectură sau a surselor de informaţie. În orice caz, toate marile cotidiene franceze au de suferit într-un mod aproape echitabil, spun studiile. De rezistat, au rezistat revistele de nişă, de pierdut, au pierdut în primul rînd cotidienele generaliste: ziare precum Matin de Paris, Quotidien de Paris sau L'Information au fost nevoite să îşi întrerupă apariţia. Scăderilor de tiraj, care lasă redacţiile fără o bună parte din venituri, li se mai adaugă şi scăderea tarifelor pentru publicitate: ca răspuns la scăderea publicului potenţial pe care îl pot atinge prin intermediul ziarelor, marile companii preferă să-şi facă reclamă în alte medii. E o criză din ce în ce mai profundă şi puţini găsesc soluţiile potrivite pentru a supravieţui. Serge July, adio Serge July, co-fondatorul ziarului Libération (alături de Jean-Paul Sartre, în 1973), a demisionat săptămîna trecută din funcţia de şef de redacţie la presiunea patronului, care îi reproşa rezultatele economice slabe. Ziarul era în pragul falimentului, şi principalul investitor, bancherul Edouard de Rothschild, ar fi trebuit să recapitalizeze titlul publicaţiei; el nu avea de gînd însă să investească nimic înainte de plecarea lui Serge July. Dezbaterea despre conflictul din sînul redacţiei Libération ţine de ceva vreme prima pagină a ziarelor din Franţa... Acum un an, Edouard de Rothschild a investit douăzeci de milioane de euro în ziarul Libération, devenind acţionar principal. La acea vreme, banii săi erau mană cerească pentru publicaţie, care înregistra deja de multă vreme scăderi ale tirajului şi pierderi financiare. Investiţia era văzută ca o soluţie salvatoare, iar Edouard de Rothschild, ca un mecena. Încă înainte să perfecteze afacerea, Edouard de Rothschild anunţase că nu se va mulţumi doar cu rolul de finanţator, şi că vrea să fie acţionar-jucător. El s-a angajat în schimb să respecte independenţa editorială şi să îl menţină pe Serge July pe post de director, pînă în 2007. Pe la începutul lunii iunie, nemulţumit de situaţia financiară a ziarului, care înregistrează, în continuare, scăderi de tiraj şi pierderi financiare, el îi cere lui Serge July să demisioneze. Ziarul e în pragul falimentului, iar pierderile sînt mari, mult mai mari decît cele prevăzute iniţial: pentru anul în curs, s-a planificat un minus de 2,5 milioane de euro, dar din ultimele calcule reiese că pînă la sfîrşitul anului, se va ajunge la şapte milioane; ceea ce depăşeşte cu mult bugetul estimat. Cu aceste cifre la dosar, finanţatorului îi este destul de uşor să condiţioneze o nouă investiţie de plecarea şefului de redacţie. Mai ales că, în urmă cu un an, se încercase o formulă de economisire: au fost pensionaţi (cam cu forţa) oamenii care asistaseră naşterea ziarului, alţii - mai tineri - au fost pur şi simplu concediaţi. Dureroasă pe plan uman, soluţia nu a fost cine ştie ce eficientă pe plan economic. Patronînd-o, Serge July s-a situat undeva la mijloc, între echipa de meseriaşi şi patron. Nimeni nu se mai simţea obligat să fie solidar cu el. Atmosferă încinsă şi printre jurnaliştii angajaţi ai publicaţiei, care nu mai ştiu ce să aleagă: pe Serge July, şeful, fondatorul, profesionistul, sau pe Edouard de Rothschild, de pixul căruia depinde viitorul ziarului şi propriile lor salarii. În conflictul care îl opune pe gazetarul legendar, omul divinizat - pînă la un punct - de echipa de colaboratori, şi omul unei legendare familii cu bani, a cîştigat capitalul. Căci pînă la urmă, Serge July s-a sacrificat: el a demisionat pentru a asigura viitorul ziarului. La sfîrşitul săptămînii trecute, Libération a dedicat şapte pagini întregi despărţirii de Serge July. "Părăsesc redacţia Libération deoarece este ultimul lucru pe care pot să-l fac pentru supravieţuirea acestei întreprinderi şi acestei redacţii, care a creat, de-a lungul anilor, unul dintre cele mai frumoase ziare din lume", scrie Serge July în mesajul de despărţire. "Şeful de orchestră, care am fost, vă spune: adio!" Gazetele franţuzeşti se mulţumesc să-şi ia rămas bun de la fondatorul ziarului Libération, fără să insiste prea mult pe conflictul dintre şeful de redacţie şi patron. Libération e un ziar istoric, iar Serge July este cel care a scris mare parte din istoria acestui ziar. 33 de ani de istorie În 1973, atunci cînd a fost "inventat" de Jean Paul Sartre şi Serge July, ziarul a făcut furori. A fost primul ziar francez cu adevărat vizual, pagina întîi era şocantă mai în fiecare zi, şi era unul dintre puţinele ziare umane, în care cititorul găsea, dincolo de actualitatea fierbine, şi istoria "mică" a Franţei, acel prezent al francezului mediu. În anii '80, odată cu o nouă formulă, Libération devine cotidianul de referinţă al stîngii franceze, într-un efort de înnoire a tradiţiilor şi de renunţare la tabuurile ideologice. În 1994, Serge July lansează o a treia formulă a ziarului, intitulată Libé III. Noul format este un eşec: numărul moderat de angajaţi şi resursele financiare limitate nu îi permit să menţină, pentru o perioadă mai lungă de timp, aceeaşi linie, şi să creeze noi obiceiuri de lectură. L'Humanité şi capitaliştii Celebrul ziar al comuniştilor francezi, l'Humanité, are nevoie de capital: anul trecut, publicaţia a înregistrat pierderi de aproximativ trei milioane de euro, iar pînă la sfîrşitul acestei veri ar avea nevoie de aproximativ şase milioane de euro pentru a rămîne pe piaţă. Cu toate că vînzările sînt în uşoară creştere, cifrîndu-se la aproximativ 51.000 de exemplare la fiecare ediţie, cotidianul e în criză. Pe de altă parte, l'Humanité a înlocuit în luna martie a acestui an săptămînalul l'Humanité Hebdo cu o nouă publicaţie, intitulată l'Humanité de Dimanche. Revista se vinde în aproximativ 75.000-80.000 de exemplare pe ediţie, o cotă mult prea apropiată de tirajul de echilibru, stabilit la 80.000 de exemplare. Cu 190 de angajaţi şi costuri de producţie şi difuzare din ce în ce mai mari, ziarul nu mai face faţă presiunii economice. "Ce e de făcut?", s-au întrebat tovarăşii de la fostul "organ central" al Partidului Comunist Francez. La începutul anului, directorul Patrick Le Hyaric a lansat o subscripţie publică prin care a reuşit să strîngă un milion şi jumătate de euro. Suma nu e însă nici pe departe suficientă. Patrick Le Hyaric e în căutarea unei companii "ataşate la valorile pluralismului", dispusă să susţină un "ziar în dificultate". Apelul gazetarilor de la l'Huma, venit în plină criză a redacţiei Libération, are de ce să surprindă: să nu fi înţeles ei de la colegii lor de la Libération că asocierea dintre afacerişti şi gazetari nu e tocmai o afacere bună? Dacă l'Humanité nu va reuşi să-şi acopere deficitul prin subscripţie publică - şi se pare că nu va reuşi - atunci singura formulă care îi va asigura supravieţuirea ar fi tot un investitor. Pînă la urmă, comuniştii, chiar şi cei francezi, rămîn la mîna capitaliştilor.