Muncitorii români şi presa britanică
La un colţ de stradă, o femeie îmbrăcată într-un pardesiu portocaliu îţi întinde un ziar, şoptindu-ţi: "George Bush a murit. Citeşte în London Paper". Iei ziarul (format tabloid) şi descoperi un reportaj cu fotografii de la asasinarea lui George Bush în această dimineaţă. Ucis în timp ce ieşea de la o reuniune. Preşedintele american este dus pe braţe de două gărzi de corp care îl împing într-o ambulanţă. Afli că a ajuns prea tîrziu la spital: împuşcat de mai multe ori, decedase într-o Salvare. America e din nou în doliu. Îti trebuie cîteva minute să îţi dai seama că e un fals. Este doar o reclamă pentru o emisiune TV din seara respectivă. Titlul însă prinde: "George Bush 1946 - 2006", pentru că puţini sînt cei care refuză ziarul. "Concurenţa pe piaţa ziarelor gratuite britanice este la fel de dură ca cea din lumea presei plătite" - explică un jurnalist de la The Sun (ziar care aparţine aceluiaşi grup ca London Paper). "Trebuie să ieşi mereu în faţă cu ceva nou." Dreptatea celor 3 milioane de cititori "De fapt, în presa noastră poţi găsi, în acelaşi timp, cele mai bune ziare din lume şi cele mai proaste" - consideră Ian Mayes, jurnalist la The Guardian. "Nu cred că sîntem comparabili cu cei de la The Sun sau Daily Mail. Nu intrăm în aceeaşi categorie." Chiar în sînul aceluiaşi grup de presă, publicaţiile sînt dintre cele mai diverse. Grupul condus de magnatul Rupert Murdoch este proprietarul seriosului The Sunday Times, dar şi al tabloidului The Sun. Cele două publicaţii se află în aceeaşi clădire. "În afară de tipografie şi de distribuţie, nu avem nimic în comun - se grăbeşte să completeze un responsabil al The Sunday Times. Pînă şi lifturile sînt codate. Cei de la etajul nostru nu pot ajunge la The Sun, decît dacă au o anumită cartelă." Am înţeles: jurnaliştii sobrului The Sunday Times nu se simt confortabil într-o companie atît de colorată. Colorată chiar la propriu. Mocheta de la The Sun este de un roşu aprins, de pe pereţi îţi zîmbesc fetele de la "pagina 3", redactorul-şef al ziarului poartă o cravată cu picăţele oranj şi butoni cu "Union Jack". Graham Dudman merge direct la ţintă: "Sîntem un ziar cu păreri bine formate. Ne pronunţăm împotriva imigraţiei ilegale, nu vrem ca muncitorii străini să vină aici să ia din asigurările britanicilor, credem că Europa are multe părţi greşite, ne pare bine că Marea Britanie nu e în zona euro, nu regretăm că l-am taxat pe Jacques Chirac drept Ťvierme» în 2003, în timpul crizei irakiene, şi îl susţinem încă pe Tony Blair. Dacă avem dreptate? Ne citesc peste 3 milioane de oameni, zilnic. Ei sînt cei care au dreptate!". Tonul lui Graham Dudman este cel al unui om fără îndoieli. România? "Ţara cu multe probleme de corupţie şi cu o imagine proastă, care nu apare numai în The Sun - trebuie să faceţi eforturi să v-o schimbaţi, altfel va fi greu în Europa, pentru voi." Palierul profesioniştilor Cîteva etaje mai jos, la The Sunday Times, atmosfera este mai puţin "paiete şi sclipici". "Ne interesează România - spune Sean Ryan, şef al secţiei de politică externă -, dar din cînd în cînd. Drept să spun, în ultimele luni n-am scris decît vreo trei articole: unul despre copiii abandonaţi, un altul despre o croazieră pe Dunăre şi un al treilea despre prinţul Charles care cumpără proprietăţi în Transilvania. Nu e prea mult, dar despre Bulgaria, de exemplu, n-am scris nimic... Poate că situaţia se va schimba după ce intraţi în UE, va fi mai mult interes." Interes mai mult la The Guardian, ziar liberal de stînga: "Am scris deja despre restricţiile pe care Guvernul britanic le va impune românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii - şi considerăm că motivele avansate nu stau în picioare. Muncitorii veniţi în Marea Britanie, după extinderea din 2004, au adus multe lucruri bune: ocupă posturi de care britanicii nu sînt interesaţi, plătesc taxe şi impozite, ajută la creşterea economică." Potrivit unei anchete publicate de jurnal, din cei aproximativ 600 de mii de polonezi veniţi după deschiderea pieţei muncii, doar ceva mai puţin de 500 au cerut ajutoare sociale în Marea Britanie - teama privind delapidarea fondurilor sociale de către estici este deci fără temei. De unde vine însă problema? "E o problemă de încredere în actualul Guvern - consideră Mary Hockaday de la BBC - Guvernul nostru a făcut estimări greşite. Înainte de 2004, spunea că numărul polonezilor care vor veni aici va fi de 50 de mii. Or, au venit de 10 ori mai mulţi." "În plus - mărturiseşte un alt jurnalist - este mult mai uşor să faci din români şi bulgari ţapi ispăşitori pentru alte politici care nu funcţionează. Bulgarii şi românii sînt uşor de criticat, pentru că sînt albi şi creştini. Cei care îi acuză nu îşi asumă nici un risc de a fi acuzaţi de rasism sau intoleranţă religioasă - cum s-ar întîmpla dacă ar critica alte comunităţi din Marea Britanie, mai problematice..." Contrar a ceea ce s-a scris în presa română, dezbaterea din Marea Britanie privind deschiderea pieţei muncii nu a atins amploarea unui conflict. Au apărut mai multe articole, dar nu a fost o dezbatere de prima pagină. Competiţia cu Internetul Preocupările de fond ale ziariştilor britanici se referă, în primul rînd, la propria condiţie: cum vor evolua ziarele sau ce tiraje vor mai exista în următorii ani. Din cauza Internetului şi a presei gratuite, tirajele presei britanice sînt în scădere. "Situaţia nu e atît de gravă ca în Franţa - spune Ian Mayes de la The Guardian -, dar putem observa că, în ultimii 10 ani, tirajul a scăzut cu 10-15%. Presa scrisă încă merge bine, pentru că există o tradiţie solidă a cumpărării ziarelor. Ce se va întîmpla însă în următorii 10 ani, cînd situaţia se va schimba? Toate sondajele arată că noile generaţii nu cumpără ziare: în cel mai bun caz, le citesc pe Internet." Ca urmare, ziarele îşi dezvoltă paginile de web. The Guardian are 100 de jurnalişti care lucrează numai pentru site. "În ultimii ani, filozofia noastră s-a schimbat - mărturiseşte un responsabil editorial. În varianta Ťpe hîrtie» eram în concurenţă numai cu ziarele britanice. În cea online sîntem în concurenţă cu toată presa de calitate în limba engleză din lumea întreagă, audio şi video." Ziarele trebuie să îşi actualizeze site-ul în permanenţă şi să încerce să se plaseze cît mai bine în dilema "viteză versus calitate". "Înainte, cînd unui corespondent în străinătate i se cerea să facă un reportaj, el ieşea Ťpe teren», întîlnea cîţiva oameni, venea şi îşi scria Ťstory-ul» pentru a doua zi. Acum, atîta răgaz pentru un articol pare un lux. Ziaristul trebuie să îşi actualizeze de mai multe ori articolul pe site, iar cînd face un interviu, i se cere să pună pe pagina web şi o variantă audio, ba chiar şi una video (corespondenţii au fost dotaţi cu camere de luat vederi). Trebuie să se gîndească în acelaşi timp la cuvinte, imagini, sunet... meseria devine din ce în ce mai complexă". "Mai repede" înseamnă însă "mai bine"? Jurnaliştii de la The Guardian sînt sceptici. "Credem în timpul petrecut cu oamenii, iar în noile condiţii de lucru jurnaliştii petrec mai mult timp scriind, decît informîndu-se despre ceea ce vor scrie. E cel puţin ciudat..."
