Jurnalistul, format electronic
Cu ce o să se ocupe jurnalistul profesionist în noua lume a informaţiei digitalizate? Care e rolul pe care şi-l va asuma, ce statut i se va acorda şi... din ce o să-şi cîştige pîinea? În ultimii doi ani, majoritatea conferinţelor şi congreselor din industria de ştiri au avut ca temă descoperirea unei reţete pentru a translata cu succes afacerile din media tradiţională pe Internet. Ingredientele se cunoşteau: Ajax, multimedia, reţele sociale, syndication, agregare, bloguri, wiki, totul în oala Web 2.0 - lipsind însă cantităţile şi combinaţiile. Se vorbea mai mult despre "formă", conţinutul încă era lăsat în seama specialiştilor şi a universitarilor, poate şi pentru că Internetul părea să vină cu supradoze de informaţii, comentarii şi analize. Abia anul acesta problema content-ului site-urilor de ştiri a început să devină realmente importantă şi, odată cu ea, a apărut şi întrebarea despre jurnalistul profesionist. Dacă oricine poate să îşi facă blog, să relateze fapte, să intre în polemici sau să transmită informaţii, cu mai mult sau mai puţin succes, ce rol îi revine atunci jurnalistului profesionist? Îi va fi oare subminată autoritatea de mesajele cititorilor, "postate" la subsolul articolului publicat pe web? Va triumfa mediocritatea pentru că sînt prea mulţi cei care scriu pe Internet? Jurnalistul plasat "deasupra conţinutului" Un model foarte interesant şi original pentru ce ar putea deveni jurnalistul profesionist în următorii ani l-am găsit (via blogul aluiann.wordpress.com) pe blogul lui Paul Bradshaw (onlinejournalismblog.com), profesor la Birmingham City University, Departamentul Media şi Comunicare. El pleacă de la constatarea, simplificată, că Internetul îi permite publicului un acces direct la sursele de informaţie. Instituţiile şi companiile pot acum disemina ele însele informaţii, fără ajutorul jurnaliştilor, pe propriile site-uri, de pildă. Rolul jurnalistului de a fi un transmiţător între sursă şi consumator urmează să fie practic anulat de Internet. Poate părea un fapt nesemnificativ, însă în realitate lucrurile nu stau deloc aşa. De pildă, un studiu asupra mai multor cotidiene britanice cu tiraje medii, publicat luna aceasta, arată că 76% din relatări se bazau pe o singură sursă - o persoană sau o instituţie de la care provenea informaţia (vezi pressgazette.co.uk). Dacă informaţiile ca atare există deja pe Internet, va fi necesar să existe jurnalişti care să colaţioneze sursele, să sintetizeze informaţia şi să verifice reacţiile din blogosferă sau din alte surse. În plus, ei vor trebui să interogheze mai multe surse, să pună la îndoială într-o măsură mai mare afirmaţiile făcute şi să investigheze subiectele pe care le oferă utilizatorii. Cel puţin pînă aici, modelul propus de Paul Bradshaw nu diferă prea mult de cel descris de manualele de jurnalism clasic. Diferenţa provine din constrîngerea pe care o exercită Internetul asupra jurnalistului, de a se plasa "deasupra conţinutului". Manualele de jurnalism clasic nu vorbesc însă de rolul pe care vor trebui să şi-l asume unii jurnalişti de a crea şi de a gestiona comunităţi online, de a cultiva contactele cu utilizatorii ce par a avea ceva de spus, de a face parte din comunităţi şi, mai ales, de a înţelege comunităţile. (În timp ce scriam acest articol, am dat peste o ştire despre site-ul unui ziar american ce a fost invadat de mesaje de la utilizatori, conţinînd insulte şi jigniri. Era citat şi redactorul-şef al publicaţiei, care îşi cerea scuze de la cititori şi explica motivele pentru care mesajele nu au fost moderate. Dacă un asemenea fapt a ajuns ştire, probabil că modelul lui Bradshaw nu e atît pentru viitorul jurnalist, cît pentru cel actual.) Experţii, "vocile", "urechile", "jurnaliştii accidentali" Bradshaw identifică diferitele tipuri de "contributori", oameni care "postează", pe propriile bloguri sau pe alte site-uri, informaţii, opinii, analize pertinente, susţinute de argumente. "Experţii" - cei ce şi-au cîştigat pe web o bună reputaţie pentru cunoaşterea şi experienţa pe care o au într-un domeniu -, "vocile" - cei care ştiu să scrie şi să argumenteze şi ar rivaliza de multe ori cu editorialiştii ziarelor - şi "urechile" - oamenii care ştiu exact ce se întîmplă pentru că dispun de informaţii din "interior" - sînt cele trei tipuri de "contributori" care trebuie cultivaţi, monitorizaţi, citaţi, atraşi în diferite parteneriate. Există apoi "jurnaliştii accidentali", oameni care au surprins un eveniment cu camera video sau cu telefonul mobil. Ei îşi vor "uploada" materialele pe site-urile cu un bun renume şi unde platforma permite cu uşurinţă acest lucru. Jurnalistul descris de Bradshaw - gata să sape adînc în blogosferă pentru a aduna informaţii, disponibil, deschis oricînd la sugestiile şi dezvoltările unui material jurnalistic venite din afara breslei, el însuşi participant activ în comunităţi şi reţele sociale pe Internet - reprezintă un model interesant mai ales pentru că pleacă de la context, de la ceea ce se petrece cu adevărat în mediile virtuale şi de la experienţe reale de jurnalist. Nu este o creaţie abstractă, generată de o viziune asupra rolului prestabilit al jurnalistului în societate, şi nici nu încearcă să salveze status-ul jurnalistului de stăpîn al conţinutului. Jurnalistul devine un bun comunicator, un expert în sursele de informaţie şi în manevrarea informaţiei, capabil să producă, la rîndul lui, cea mai credibilă şi mai completă informaţie. Indiferent de ceea ce se va întîmpla cu ziarele pe hîrtie, astfel de modele rămîn valabile pentru că jurnalismul nu poate trece cu vederea existenţa surselor de informare de pe Internet, a comunităţilor virtuale sau a "contributorilor". Jim Chisholm: "Rolul jurnalistului nu scade" Pe 11 octombrie a avut loc la Bucureşti prima Conferinţă naţională a presei din România - "Inovaţia în media" -, la care invitatul de onoare a fost Jim Chisholm, "cel mai mare expert în strategie şi dezvoltare de presă din lume" (citat din Evenimentul zilei, titulatura de "cel mai mare..." fiind preluată din prezentarea făcută de organizatorii conferinţei). Într-un interviu acordat unui blogger, Alex Mihăileanu, Chisholm spune: "Este foarte importantă pentru societate implicarea oamenilor la procesul de informare, dar trebuie reţinut că asta nu înseamnă că fac jurnalism. Jurnaliştii au o educaţie specifică, prin care li se impune să fie obiectivi, ştiu să distingă între bine şi rău, ştiu să găsească ştirea într-o informaţie şi sînt capabili să ia decizii. (...) Unii sînt de părere că, în cazul implicării oamenilor simpli, rolul jurnalistului scade. Din punctul meu de vedere, se întîmplă exact invers: nu scade, ci mai degrabă creşte, va munci mai mult, va avea mai multe informaţii de verificat şi mai multe subiecte". În treacăt, merită remarcat că singurul interviu luat lui Chisholm în România a apărut pe un blog, iar la o căutare pe Google cu numele reputatului consultant media, acest articol figurează pe locul al treilea şi primul pentru site-urile din România.
