Internetul leneş sau empirismul digital

În ultimele două luni am citit, cred, peste o sută de articole - publicate pe site-urile noilor ziare, în reviste sau pe bloguri prestigioase - despre "inteligenţa colectivă", "înţelepciunea mulţimii", "colectivism online" sau "maoism digital". Este o temă la modă, generată de succesul neaşteptat al unor site-uri precum Wikipedia, You Tube, Flickr sau My Space, site-uri care, într-un răstimp scurt, cu investiţii modeste, au reuşit să ajungă la milioane de vizitatori zilnic. Ele au readus zîmbetul în Silicon Valley şi senzaţia că Internetul a redevenit un Eldorado pentru investitori, după crahul dotcom-urilor de la sfîrşitul anilor ’90. Este vorba despre site-uri al căror conţinut este generat de utilizatorii înşişi, asemenea tovarăşilor lui Tom Sawyer care s-au apucat să-i vopsească gardul în locul lui. Cel mai influent articol critic la adresa acestor construcţii colective este "Digital Maoism", apărut în revista electronică "intelectuală" Edge şi semnat de Jason Lanier. Textul a fost un adevărat "cocteil Molotov" - după cum aprecia săptămîna trecută The Guardian - menit să arunce în aer entuziasmul privind inteligenţa colectivă dezvoltată de Internet. Ţinta articolului este proiectul Wikipedia — o enciclopedie online, ale cărei articole pot fi scrise de oricine doreşte, în deplin anonimat. Ea a devenit în ultimul timp foarte populară, fiind consultată şi citată mai des decît Britannica, Encarta, Grolier’s sau Columbia. Lanier nu critică "experimentul" Wikipedia în sine, ci doar importanţa exagerată ce i se acordă, fetişizarea acestui "nou colectivism online", generator de înţelepciune ultimă. "Este ceva diferit de democraţia reprezentativă sau de meritocraţie" - spune el. Această idee a înţelepciunii absolute a mulţimii "a avut consecinţe dezastruoase cînd a fost folosită împotriva noastră de extrema stîngă sau de extrema dreaptă în diferite perioade istorice". Entuziasmul pentru noile acţiuni colective - sugerează Lanier - a transformat web-ul într-o entitate aproape metafizică, o formă lipsită de cap, o aglomerare monstruoasă, înclinată spre accese de iraţionalitate. Individul îşi pierde locul său de element central în sistemul informaţiei, al cunoaşterii şi al culturii, iar unicitatea şi responsabilitatea lui se pierd treptat într-un ocean nediferenţiat de informaţii. Într-un articol intitulat "Age of the Empirical", din penultima ediţie a prestigioasei Policy Review, John O. McGinnis, profesor de drept la Northwestern University, vorbeşte despre influenţa pe care o va avea dezvoltarea empirismului în ştiinţele sociale asupra politicilor publice. Printre altele, el spune că blogurile vor avea de aci înainte un rol important în promovarea interesului public în faţa "excesivei" forţe a grupurilor de interese sau a intereselor înguste sau "speciale" ce distorsionează democraţia modernă. Cuvîntul-cheie al lui McGinnis e empirismul. Descoperirile empirice forţează în mai mare măsură decît oricînd în istorie ajungerea la consens în privinţa politicilor publice. Iar forţa empirismului provine din ce în ce mai mult de la computere. Ele creează o bogăţie de informaţii şi descoperiri factuale care, spune el, vor constitui pentru binele public "o ancoră" împotriva furtunilor partizane şi a valurilor intereselor speciale. Blogurile vor amplifica puterea empirismului. Ele vor da în vileag falsele studii prin care grupurile de interese vor încerca să contrazică acele argumente empirice ce subminează bazele factuale ale poziţiei lor. Mulţi experţi din medii universitare sau din business scriu în mod regulat bloguri, iar opinia lor este din ce în ce mai citită sau luată în seamă. Articolul a înregistrat un val de reacţii din partea multor personalităţi culturale şi mediatice (John Updike, de pildă, deplînge viitorul digital, ce va continua să ne inunde cu o masă de informaţii needitate, lipsite de acurateţe) sau a unor experţi ai Internetului, inclusiv din partea fondatorilor Wikipedia. Unul dintre ei argumentează că Wikipedia nu reprezintă un mecanism de producere a Adevărului, nu îşi propune să promoveze un "colectivism epistemic", prin care majoritatea decide ce e adevărat şi ce e fals, negînd autoritatea specialistului, ci este doar un proiect de colaborare eficientă a indivizilor, ce urmăresc un scop "intelectual". Probabil Lanier are dreptate să atragă atenţia asupra posibilităţii - mai degrabă decît a realităţii - colectivizării web-ului, dar cred că greşeşte cînd consideră că Internetul ar putea întrece alte medii de comunicare şi informaţie în a uniformiza opiniile sau în a promova opinia majoritară. Mai mult, cred că viziunea sa despre noile reţele de comunicare îşi are rădăcinile în străvechea dispută privind sistemele de operare obţinute de utilizator contra cost şi cele open-source (la care articolul face o referire scurtă), dar şi într-o concepţie oarecum neactuală privind statutul informaţiei în noua eră, după cum demonstrează Yochai Benkler, profesor de drept la Yale Law School, într-un volum recent apărut: The Wealth Networks. How Social Production Transforms Markets Freedom. Cartea e deseori citată poate şi pentru că autorul a optat pentru publicarea ei integrală pe Wikipedia. E greu să ne imaginăm o fabrică nonprofit de automobile sau un combinat siderurgic care funcţionează pe bază de voluntariat. E însă cel mai firesc lucru să vedem cercetători lucrînd in institute finanţate de stat sau de organizaţii nonprofit, colaborînd între ei, publicînd în reviste, angajîndu-se în dezbateri. E la fel de normal să primim informaţii gratis şi nu pare deloc ieşit din comun să ne împărtăşim experienţele şi informaţiile cu alţii, fără să ne aşteptăm să fim retribuiţi pentru asta. Dacă, de pildă, doresc să-mi cumpăr un automobil, voi intra cu siguranţă pe forumuri specializate pentru a fi sigur că aleg modelul potrivit şi voi ţine cont de opiniile acelora ce-şi povestesc experienţele, chiar dacă habar n-am cine sînt. Deşi astăzi informaţia are în mai mare măsură un caracter colectiv, acest fapt nu ştirbeşte individualitatea celor ce o produc. Reţelele comunicaţionale "sociale" de pe Internet concurează pieţele de informaţie generată de instituţiile mediatice tradiţionale tocmai prin implicarea indivizilor în crearea informaţiei. În opinia mea, contrară aceleia a majorităţii analiştilor pe care îi citesc de vreo doi ani încoace, Internetul este un mediu conservator, puţin predispus să provoace revoluţii, explozii sau coagulări ideologice. Este, de asemenea, în ciuda aparenţelor, un mediu puţin propice avangardelor, programelor, manifestelor. Şi, cu toate că web-ul e plin de toate acestea, majoritatea s-au transformat în ruine. Marile proiecte, puternic finanţate, vezi dotcom-urile sau portalurile, au eşuat, în vreme ce bloguri sau site-uri precum Arts and Letters Daily, administrat de o singură persoană, rezistă foarte bine de mulţi ani. Chiar şi mult discutatul termen de "Web 2.0" îmi pare că descrie o mutaţie de ordin sociologic sau economic - el vorbeşte despre o importanţă sporită acordată serviciilor pe Internet şi, da, despre accentuarea interactivităţii şi a colaborării între utilizatori - mai degrabă decît una tehnologică. (În realitate, tehnologiile Ajax, ce definesc Web 2.0, sînt destul de dificil de implementat fie şi numai dacă ne gîndim la calificarea complexă de care au nevoie programatorii şi administratorii de site-uri.) Majoritatea aşa-numitelor revoluţii pe Internet îmi par doar entuziasme grăbite în faţa unor mici schimbări, ce nu vor produce vreo ruptură cu trecutul. Cred că Internetul, deşi gălăgios, e "leneş" prin natura lui - dacă ar fi să discutăm despre aceasta -, iar succesul noilor site-uri se datorează în mare parte unor aşteptări mai vechi de un deceniu. De aceea cred că proiectul Wikipedia nu e unul colectivist, ci dovedeşte predispoziţia Internetului pentru empirism, pentru coagularea "leneşă", înceată, cîtuşi de puţin scutită de erori, dar continuu verificabilă şi verificată, perfectibilă, a informaţiilor. Aşa că în locul colectivismului sau maoismului digital constat un empirism digital.* _______________________ * Acest articol a fost scris cu pixul.