În căutarea jurnalismului risipit pe web
Toată lumea pare să ştie cu ce se mănîncă "jurnalismul online". E un termen atît de des invocat în ultima vreme şi atît de rar explicat, încît aproape că nu-ţi mai vine să comanzi felul acesta de mîncare. Te-ai putea simţi stingherit că nu ştii de unde să-l apuci, cînd toţi par a fi nişte rafinaţi cunoscători. Dacă totuşi ţi se serveşte aşa ceva, nu-ţi rămîne decît să tragi cu ochiul la vecini ca să vezi ei ce tacîmuri folosesc, ce salată şi ce vin au pe masă. Vei observa atunci că fiecare îl mănîncă aşa cum vrea sau cum s-a obişnuit, unii ca pe vechiul jurnalism, alţii ca pe diferite alte preparate online. Iar dacă vizitezi bucătăria, vei vedea că pînă şi maeştrii bucătari sînt în stadiul de experiment cu acest foarte solicitat fel de mîncare. Note proaste la catalog pentru mass-media online Cam aşa ar putea fi interpretată una dintre concluziile unui raport asupra new-media, publicat la jumătatea lui martie de "Project for Excellence in Journalism" (vezi www.journalism.org): "Încă nu există modele clare pentru jurnalismul online, iar unele trăsături ale sale sînt exploatate doar marginal". Mai mult, raportul spune: "Nu există model sau formulă de succes pe web" în ce priveşte site-urile jurnalistice. În ultimii doi ani se experimentează masiv însă, iar "jurnalismul digital" a ajuns o prioritate pentru conducerea marilor ziare şi posturi de televiziune. Motivul e simplu. Sectorul "online" este printre foarte puţinele care mai înregistrează creşteri de venituri. Washington Post se numără printre cele mai avansate ziare în această privinţă, susţine raportul. Site-ul contribuie cu peste 15% la venituri, iar ţinta în următorii ani este de 50%. Ediţia online are o identitate distinctă de ediţia tipărită, iar anul trecut lucrau doar pentru ea 200 de angajaţi. Multe ziare experimentează cu bloguri, ştiri şi relatări în timp real, formarea unor comunităţi de utilizatori, reporteri care înregistrează evenimente cu camera digitală etc. Altele, încă destule, au rămas "web stupid", adică îşi înmormîntează în site conţinutul ediţiei tipărite. Principalele ingrediente folosite pentru preparatul "jurnalism online", aşa cum sînt ele inventariate de raport, sînt: ■ "User customisation" - utilizatorul îşi "croieşte" singur site-ul în funcţie de interesele sale de informare, preselectează articolele, dar şi calea sau forma în care să-i parvină informaţia. Este trăsătura cel mai des întîlnită pe site-urile de ştiri - probabil şi pentru că este uşor de implementat, de folosit şi nu incomodează pe nimeni. ■ "User participation" - se presupune încă din cele mai vechi timpuri (ale web-ului, bineînţeles) că media online ar trebui să procure un dialog, nu o simplă lectură, oferind fiecărui utilizator posibilitatea de a-şi afirma opinia. Raportul acordă o notă bună aici doar pentru 3 site-uri, dintre cele 38 de site-uri importante analizate - unui blog (Daily Kos), unui site care se bazează tocmai pe contribuţiile cititorilor (Digg) şi AOL News. ■ Multimedia. Teoretic, platformele site-urilor suportă toate formatele media - audio, video, text -, însă doar 6 site-uri dintre cele analizate au obţinut notă de trecere pentru bogăţia conţinutului multimedia. ■ Adîncimea site-ului. Altfel spus, cît de mult poţi "săpa" pe site o informaţie, folosind link-uri către articole vechi, documente, alte surse etc. Odată cu generalizarea folosirii Google, această funcţie este în declin. ■ Marca editorială. Ideea că pe web nu contează standardele, profesionalismul, conduita se dovedeşte falsă cînd vine vorba de site-urile conectate la organizaţiile de presă tradiţionale, blogurile de prestigiu şi site-uri "citizen-media". Chiar şi pe site-uri al căror conţinut e furnizat în întregime de utilizatori, precum OhmyNews International, există un proces serios de editare a "contribuţiilor" venite de peste tot din lume. Aici au luat note bune majoritatea site-urilor analizate. Soluţii (utopice) pentru dezvoltare Dacă interesul pentru "jurnalismul digital" este vestea cea bună, vestea proastă este aceea că nu există o viziune clară asupra felului în care se pot dezvolta şi pot aduce bani noile afaceri, acum, cînd majoritatea afacerilor media sînt în declin. Încă şi mai "frustrant": nu există un acord între agenţiile de publicitate sau departamentele de marketing privind criteriile după care se distribuie bugetele de publicitate, definirea publicului-ţintă sau tipul de reclamă adecvată online. În faţa presiunii economice, organizaţiile media vor fi nevoite să-şi "restrîngă ambiţiile" şi să-şi dezvolte marca fie mulţumindu-se să "acopere" o anumită zonă geografică, fie legîndu-şi numele de o personalitate, fie ţintind o categorie de public mai îngustă. Într-un fel sau altul - explică raportul -, toate organizaţiile de media devin într-o măsură tot mai mare jucători de nişă. E posibil ca multe televiziuni şi ziare să-şi închidă în viitorul apropiat birourile din străinătate şi să renunţe la o parte dintre corespondenţi, încercînd, în schimb, să atragă cît mai mulţi utilizatori care să relateze pentru ele. Într-o conferinţă susţinută acum cîteva săptămîni, Jay Harris, actualul redactor-şef al uneia dintre cele mai populare publicaţii de stînga din SUA, Mother Jones, vedea în toată această schimbare majoră a mass-media o "oportunitate imensă", aproape o "chemare" pentru presa independentă, odată ce elita media nu mai are, ca pînă acum, puterea de a "stabili agenda naţională". Avantajul publicaţiilor independente - spunea el - este dintotdeauna acela că-şi conectează cititorii în comunităţi de indivizi ce-şi descoperă valori şi idei comune. Comunităţile pot depăşi "cultura consumatoristă" şi "individualismul" exagerat prin încredere, inteligenţă şi creativitate. Harris sugerează că aceasta ar fi soluţia şi pentru păstrarea interesului cititorilor pentru ziarele tipărite. De o părere sensibil diferită este coordonatorul studiului mai sus citat, Tom Rosenstiel. El crede că "industria" media are nevoie de un lider vizionar, precum magnatul Ted Turner, cel care a întrevăzut potenţialul televiziunii prin cablu şi l-a translatat la CNN. Rolul unui astfel de vizionar ar fi să le dea timp şi bani ziarelor pentru a putea experimenta noul jurnalism şi să creeze un model de afacere de succes în branşă. Probabil că nici una dintre soluţii nu se va materializa, nu vor apărea nici tipul de comunităţi visat de Harris şi nici vreun mesia al Internetului, iar presa de ştiri va continua încă ani de zile căutările pînă cînd se vor inventa categorii noi, adecvate mediului online, de cercetare a pieţei de ştiri. De pildă, abia am început să vorbim despre analiza de stil de viaţă al cititorilor, comunităţi de interese, în loc de grupuri, calcularea factorilor de risc, reputaţie în loc de imagine etc. Pînă atunci, vor cîştiga mereu pe Internet onestitatea şi transparenţa, indiferent de ceea ce susţii şi de ceea ce faci.
