Acum cinci ani, Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) lansa raportul său anual privind libertatea de exprimare la Centrul Cultural American, în prezenţa ambasadorului SUA şi a şefului Delegaţiei Comisiei Europene. Sala era arhiplină, jurnaliştii abia încăpînd în spaţiul generos oferit de gazde. Era perioada neagră a presei, victimă a obsesiilor manipulatorii ale lui Adrian Năstase şi ale baronilor locali. În 2009, acelaşi raport trece aproape neobservat, fiind lansat într-un cvasianonimat şi ignorat de majoritatea presei. Să fie acest dezinteres motivat de faptul că libertatea de exprimare nu mai constituie o problemă în România? Sau există şi alte cauze, unele dintre ele legate de problemele interne ale presei? După 2005, am avut de-a face cu o nouă putere politică ce a învăţat ceva din reţeta eşuată a regimului Năstase " poţi cumpăra presa, dar nu poţi cumpăra şi electoratul. Drept urmare, mediul politic a slăbit presiunile şi a renunţat la generoasele contracte de publicitate ce anesteziau orice critică la adresa puterii; rămîne de văzut dacă această slăbire a presiunilor politice a adus cu sine o mai mare libertate de exprimare. Desigur, însăşi natura regimului politic post-2004 a contribuit la creşterea diversităţii punctelor de vedere transmise de media. Publicul a avut ocazia să-şi aleagă informaţia sau opiniile, ceea ce înainte de 2004 necesita un oarecare efort. O cauză a acestui dezinteres faţă de chestiunea libertăţii de exprimare poate fi mutarea atenţiei în ultimii ani asupra problemelor interne ale presei, de la interesele patronale, la goana după audienţă sau la gravele carenţe etice şi profesionale din redacţii. Au apărut pe piaţă "mogulii", marii oameni de afaceri cu interese politice şi economice, unii dintre ei avînd şi probleme în Justiţie. Aceştia au pompat saci de bani în entităţi media care nu întotdeauna aduc şi profit, ceea ce ridică semne de întrebare privind motivaţia reală a unora dintre aceste întreprinderi. Dar aceste investiţii au adus cu sine şi o situaţie mai "călduţă" a jurnaliştilor, cu precădere a celor din Capitală, prin creşterea considerabilă a veniturilor din presă. Reversul medaliei a fost decredibilizarea actului jurnalistic, ilustrată inclusiv de reacţiile necontrolate ale preşedintelui care transformă simple opinii critice în conspiraţii mogulistice şi etichetează ca "tonomat" orice jurnalist ce-şi permite să nu-i admire talentul politic. O altă explicaţie poate fi degradarea accentuată a actului jurnalistic, efect al dispreţului generalizat faţă de normele etice şi profesionale ale meseriei. Anul trecut am crezut că s-a ajuns la un maximum al sacrificării normelor profesionale pe sfîntul altar al ratingului. Menţionez în treacăt cazurile cele mai grave, acela al profesoarei de franceză executată public de presă pentru modul în care a ales să-şi trăiască viaţa sexuală în spaţiul ei conjugal sau al fetiţei violate şi a cărei identitate a fost făcută publică, fără nici un fel de reţinere, atît de presă, cît şi de ministrul de atunci al Sănătăţii. Din păcate, 2009 este la fel de generos în spectacole mediatice dezagreabile, cum ar fi cele legate de moartea lui Marian Cozma, arestarea lui Becali sau recentul cutremur. Dar ce a adus nou 2008 în materia libertăţii de exprimare? Un summit NATO, prilej cu care autorităţile au comis abuzuri ce l-ar face invidios şi pe Voronin. România nu s-a mai confruntat cu astfel de încălcări ale unor drepturi fundamentale de la mineriadele anilor ’90: cetăţeni ai UE cărora nu li s-a permis accesul în ţară, zeci de tineri privaţi de libertate şi bătuţi de forţele de ordine fără nici un motiv, oameni ridicaţi de pe stradă şi duşi la secţiile de poliţie pentru că purtau însemne considerate suspecte de poliţişti, politicieni de rang înalt care au aplaudat aceste abuzuri şi o presă care a pregătit terenul, făcînd jocul autorităţilor, prin publicarea unor articole panicarde şi dezinformate ce asociau toţi protestatarii cu extremismul şi violenţa. Dacă reacţiile forţelor de ordine nu surprind, ţinînd cont de proximitatea trecutului comunist, este şocant modul în care jurnalişti şi importanţi lideri de opinie au tratat acest caz. Multe materiale de presă păreau decupate din Adevărul sau Dimineaţa anului 1990: "Anarhiştii intenţionează să îşi facă simţită prezenţa în Capitală prin distrugerea unor magazine şi testarea vigilenţei forţelor de ordine" (Realitatea TV, 1 aprilie 2008); "Sparg geamuri, dau cu pietre şi cocktail-uri Molotov şi iau cu asalt barierele de securitate" (Realitatea TV, 21 martie 2008); "Anarhiştii vor neapărat bătaie" (Evenimentul zilei, 29 martie 2008). Mai vreţi? "Tembelii din presă varsă lacrimi de crocodil de mila