Gîndurile unui investitor în Internet
Am împlinit un an de antreprenoriat online. Şi o spun sec, sine ira et studio, precum aş constata că afară nu e nici cald, nici frig. Pentru că exact asta simt după acest prim an, că nu a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar cum m-am obişnuit cu linii trase gen bilanţ, fac unul succint în rîndurile de mai jos.
Offline-ul… Aaaaaaah offline-ul… În business-urile online cel mai tare te omoară offline-ul. Pentru că doar partea aia mică a icebergului e strict pe online, cea care se vede dacă tastezi www, restul este de un lumesc teribil: acte pe la Registrul Comerţului, taxe şi impozite plătite cu dovada pe hîrtie, frumos, în print, servere la care se strica hard-ul ăla fizic sau Euroweb-ul care cade pentru că un Costel a tăiat cu hîrleţul nu ştiu ce cablu, de rămîne jumate România fără net două zile. Trăim în offline, chiar dacă vieţuim în online. Dacă ne moare Avatarul, noi putem trăi în continuare fără probleme. Invers însă, nu prea.
Programatorii... Aaaaaaaah, programatorii... Această specie umană aparte, pentru care noi toţi ceilalţi existăm doar ca să îi sîcîim cu întrebări de un efemer fugitiv gen „crezi că terminăm anul ăsta?“ sau „da’ ce faci, frate, reinventezi Google?“. În ceea ce-i priveşte, am putea echivala fără probleme zicerea cu can’t live with them, can’t shoot them. Fără ei nu poţi face fix nimic în online. Şi ei ştiu asta. Şi au grijă să se bucure de acest privilegiu în fiecare secundă, în fiecare minut. Pentru că, nu-i aşa, programatorul este Obersturmführer-ul online-ului, adică e coloana vertebrală a armatei care luptă pe frontul Internetului. Cu toate astea, cu toată această relaţie permanentă de love and hate, îmi sînt foarte dragi matricşii ăştia, cum le zic eu. Şi le sînt foarte recunoscător pentru că au avut o contribuţie decisivă la a înţelege verde-n faţă cam cum e cu antreprenoriatul ăsta pe online. Respect, băieţi, respect!
Serverele… Aaaaaaaaaaah, serverele… Aceste hiene despre care toată lumea ştie că există, dar fără a le putea defini foarte clar, ale căror urmări le vede toată lumea, dar puţini ştiu că ele sînt de vină. Ele cad. Serverele cad. E ca şi cum ai spune că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui. Ştii de ce se întîmplă asta, dar zău dacă mai are vreun rost să mai ceri explicaţii… Şi, la un moment dat, nu le mai ceri. Te rezumi la a cerceta logurile, dar mai mult aşa, să nu zică lumea că nu eşti pe fază. Pentru că ştii că, inevitabil şi irefutabil, serverele cad. Şi o să cadă cît o să se dea omenirea pe net, în veci pururi. Amin.
Consumatorii… Aaaaaaaaaaah, consumatorii. Adevăraţi regi ai online-ului. Aceşti principi ai wwwului, mai artişti ca Nero, mai cinici ca Vespasian, mai depravaţi ca Tiberius şi mai impetuoşi decît Cezar. În acest Nou Imperiu Roman, consumatorii sînt adevăraţii cetăţeni. Ei ştiu tot, înţeleg tot, posedă tot. Ei nu discută, ei dau sentinţe; ei nu argumentează, ei îţi aduc la cunoştinţă; ei nu te roagă, ei sînt convinşi că li se cuvine totul. Şi e bine că e aşa. Pentru că presiunea pe care o atare democraţie fără constituţie o pune asupra ta, a antreprenorului, face acest Imperiu să se mişte. Fără ei am decădea într-un barbarism aristocratic, într-un consanguinism obscen. Ei, consumatorii, ne sînt stăpînii fără coroană, şefii fără secretară, banii fără portofel.
Specialiştii… Aaaaaaaaaaah, specialiştii… Pentru care dreptul la opinie contează mai mult decît opinia însăşi, pentru care a-şi da cu părerea despre „ceva“ nu este doar o obligaţie autoimpusă, ci de-a dreptul un apostolat autoasumat. Misiunea lor este să civilizeze, să convertească, să-i propovăduiască, dar de multe ori reuşesc doar să facă păgînismul să reziste mai puternic sau să ucidă de tot pe cei care s-au făcut vinovaţi de încălcarea Scripturii online-ene. După mine, sînt un rău necesar. Ca medicamentele. Care te ajută sau te încurcă în funcţie de cît de des, cît de multe şi în funcţie de ce te îndeamnă să le iei. Pentru o simplă răceală nu îţi trebuie medicament. Iar pentru o afecţiune gravă poate ar fi cazul să apelezi direct la popă…
Antreprenorii…. Aaaaaaaaaaaah, antreprenorii… Aceşti nebuni frumoşi care ne încăpăţînăm să pierdem bani sub semnul investiţiei într-un viitor care, cînd va deveni prezent, va fi mai bun pentru noi decît prezentul de acuma. Mulţi dintre noi sîntem o combinaţie deloc lipsită de interes de nonconformism, optimism, mică nebunie şi pastila necesară de pragmatism (pe care la început o înghiţim doar fiindcă ştim că trebuie, iar apoi pentru că devenim dependenţi de ea).
Online-ul… Aaaaaaaaaaaah, online-ul… Acest lucru atît de aproape şi, totuşi, atît de departe. Atît de ieftin şi, totuşi, atît de scump. Atît de universal şi, totuşi, atît de personal. E cel mai bun lucru care se poate întîmpla unei lumi ca-re crede din ce în ce mai puţin în lucrurile bune care i se pot întîmpla. Noua umanitate se construieşte în jurul Internetului. Pentru de-a dreptul banalul motiv că Internetul este cea mai ieftină revoluţie din istoria omului. O revoluţie care nu îl costă aproape nimic, dar care îi aduce atît de multe beneficii. O revoluţie care, ca orice altă revoluţie, are şi profitorii săi deşănţaţi. Şi am numit aici, cu maxim simţ de răspundere, antreprenorii, printre care, cu voia dumneavoastră sau nu, îmi permit să mă trec şi pe mine, acum, după un an de antreprenoriat online, primul dintr-un lung, lung şir de isprăvi wwwistice…
