Fără OZN-uri toamna asta la TV

Telenovele cu romi sau femei puternice. Avem. Sitcomuri cu vecini, cupluri, copii. Checked pe aproape toate canalele. Reality-show-uri cu adulter, nore, scuipat, tras de păr, vînat gîndacii din bucătărie. Bineînţeles. Anonimi care vor să devină vedete. Normă pentru orice post românesc. Dacă le numărăm, putem să spunem că producţiile TV evoluează şi la noi. Dacă ne uităm mai atent la ce promit ele, atunci mai bine ne întoarcem să le numărăm. 17 şi Serviciul Omoruri lăsau să se întrevadă o direcţie nouă la începutul anului, în care dramele - poliţiste, cu adolescenţi - îşi făceau loc printre rîsete şi lacrimi forţate. Lansarea grilei de toamnă a arătat însă că nu, au fost doar o întîmplare, ca apariţia unui OZN de statură mică. Programele noi mai arată că sînt bani, vedete, dorinţe şi ambiţii. Doar că ceva ne opreşte să ne luăm şi în serios. Momentan, audienţa se face cu show-uri gen anii ’90, iar asta e suficient ca să le producem şi să ne mîndrim cu ele. Comedia o duce destul de greu şi în State. A trecut momentul marilor hituri gen Seinfeld, Prietenii tăi, Ally McBeal, care aduceau milioane de telespectatori. Sitcomurile - care au împînzit televizoarele pînă la refuz - sînt greu de digerat, oricîtă bunăvoinţă ţi-ar da lipsa lucidităţii din miez de noapte sau deşertul mediatic de pe celelalte televiziuni. Ceva se întîmplă (ca un fel de descîntec, probabil) de li se împleticeşte românilor simţul umorului, cînd trebuie să îl aducă nealterat pe TV. Pur şi simplu nu ne iese. Comicul românesc ocoleşte încăpăţînat structura comediei de 30 de minute cu hohote pe fundal. Se pare că are nevoie de un spaţiu mai domol, în care gluma să prindă corp, e de multe ori subînţeles, sub mustaţă. El există, e clar, şi în producţiile recente ("Fuck NATO şi p’ăia de la Bucureşti!" - celebra replică din California Dreamin’), doar că nu e genul care să fie împuşcat în rafale de mitralieră, ca la americani. Pînă şi ei au renunţat la acest tip de umor şi s-au reorientat înspre parodii. Comedia o duce destul de greu şi în State. A trecut momentul marilor hituri gen Seinfeld, Prietenii tăi, Ally McBeal, care aduceau milioane de telespectatori. Actualele succese (de critică) - The Office, 30 Rock - îşi caută încă audienţa şi promit că o vor găsi mereu în următorul sezon. 30 Rock tocmai a primit un braţ de Emmy-uri luni dimineaţa, dar ziarele americane continuă să se refere la el ca la un show cu rating criminal. Prime time-ul a terminat cu gluma şi a luat-o pe un drum mai sigur zilele astea, cu SF, istorie sau melodrame inteligente. Astfel de producţii, bine lucrate, aşteaptă încă în România. Chiar şi primii lor paşi - poliţistele, seriile cu adolescenţi, soap-opera cu efect - lipsesc din peisaj. Deşi mărimea industriei, numărul de canale, banii din publicitate le-ar motiva venirea. Publicul (potrivit încercărilor amintite mai sus, la care adaug şi defunctul Băieţi buni sau recent încheiatul Cu un pas înainte, pe PRO TV), mai puţin. Prima TV merge înainte cu reality-show-urile, secondată de Kanal D care are unul cît pentru toate celelalte, dacă numărăm (iar) orele de emisie. Pentru că sînt fan neînţeles al reality-show-urilor, o să scriu că nu stăm rău. Nu stăm nici bine. Pur şi simplu, stăm. Le-am făcut, sînt ieftine, umplu spaţiu, există. Ca şi în cazul sitcomurilor, ceva nu se leagă la reality-show-urile româneşti. Nu poţi să pui degetul pe ce ne lipseşte aici - în afară de faptul că nu avem un Mark Burnett (producătorul care a introdus reality-show-ul în Statele Unite). Din prezentare, anul acesta, intrigă Calendarul anului, prezentat de Virgil Ianţu, la Prima. Anul trecut s-a ridicat un pic din turmă Şantier în lucru, pe acelaşi post. Televiziunea se încăpăţînează să găsească drumul Big-Brother-ului pierdut. Cineva spunea că românii s-au plictisit de realitate, că au destulă acasă la ei. Eu cred că gaura cheii face rating oriunde, dacă este exploatată inteligent. Altfel, dacă vorbim de supravieţuitorii grilei, veteranii stau la locul lor. Mircea Radu, tot cu Din dragoste, a 17-a oară, un fel de Tînăr şi neliniştit întors pe dos, cu divorţuri şi iubiri în aceeaşi familie, doar că actorii sînt alţii, în funcţie de episod. Teo a schimbat televiziunea, a micşorat audienţa, a coborît ora, dar a păstrat acelaşi format, adică pe ea. Avem, în continuare, goana după celebritatea de 15 minute, mixată în mega-show-uri de 3-4 ore, cu bugete de milioane de euro, Mihaela Rădulescu duminica, un Dan Negru răguşit, Dinică la telenovele. Doar TVR 1 păstrează un spaţiu vizibil (20,15) pentru serialele străine, deşi, momentan, doar Anatomia lui Grey străluceşte pe tronson. Ca să ne întoarcem la premierele acestei toamne, rămîn achiziţiile străine, pitite tîrziu în noapte (sezon nou din The Office US la 00,45, pe Antena 1), pe canale uitate (Torchwood la TVR 2) sau de nişă (CSI-urile de pe AXN). Doar TVR 1 păstrează un spaţiu vizibil (20,15) pentru serialele străine, deşi, momentan, doar Anatomia lui Grey străluceşte pe tronson. Serialul nu m-a convins (dacă e vorba de doctori, prefer Dr. House şi Stagiarii), dar a îmblînzit multe alte gusturi de critici şi telespectatori, aşa că îl trec la plus. Tot în seria producţii bune (dar nu pentru mine), B1 continuă cu difuzarea serialului 24, o achiziţie care merită remarcată pentru un post mic. Mai recomand, pe ultimele rînduri, Fraţi şi surori, la Prima, Absolutely Fabulous pe TVR 2 şi, pentru cine prinde Universal Chanel, Swingtown.