Divertismentul american, fără scenarişti

Sub asediu de mai bine de două luni, de cînd cei 10.000 de scenarişti membri ai Writers Guild of America au intrat în grevă, cerînd mai multe privilegii, marile reţele de televiziune din SUA o iau care încotro. Unele ameninţă deja cu concedierea a peste 1000 de "revoluţionari". Altele trag puternic aer în piept şi se pregătesc să ia loc încă o dată la masa negocierilor, deşi discuţiile de pînă acum au fost inutile. Cei mai îndrăzneţi au trecut deja la sabotaj: o înţelegere cu sindicatul regizorilor, pentru a diminua măcar impactul pe care îl are rezistenţa scriitorilor în opinia publică. Industria e paralizată, umblă o undă de panică prin cîteva ziare americane. Va supravieţui, aşa cum a reuşit mereu - scriu ceilalţi. "Costumele" de la Hollywood găsesc mereu o ieşire de urgenţă şi un plan de a-şi scoate banii. Reapariţia recentă a lui Jay Leno & Co, fără plasa de siguranţă a glumelor fabricate pînă acum de scenarişti, a format iar tabere, între jurnaliştii care au apreciat că vedetele de televiziune pot ceva şi singure şi cei care i-au desfiinţat fără urmă de simpatie. În primele emisiuni fără prompter, Jon Stewart şi Stephen Colbert au luat în vizor chiar greva scenariştilor şi gestionarea ei precară de companiile de televiziune. "Indivizii de la etajul patru, dotaţi cu bonguri cu opiu, care joacă Guitar Hero toată ziulica" - şi-a descris Colbert foştii colegi. Pînă în ultima seară înainte de show însă, managerii lui au sperat că îi poată convinge pe "amatorii de opiu şi jocuri pe calculator" să vină să le scrie textele, petiţionînd de cîteva ori Asociaţia Scenariştilor, în căutarea unui acord provizoriu, ca acela care i-a permis lui David Letterman să se întoarcă pe sticlă alături de întreaga echipă de scriitori. Povestea, mai importantă ca vedetele Vedetele, de altfel, i-au susţinut energic pe cei care le imaginează replicile. Privită într-un context mai istoric, susţinerea starurilor a avut şi o parte ironică. Pentru că scenariştii le-au dat inspiraţia executivilor de la Hollywood să renunţe la numele mari, care începuseră deja să pună prea multe condiţii, şi să se bazeze cu totul pe personaje şi poveste. După zeci de ani în care au crescut starurile, îngrijindu-le ca pe figurinele de porţelan, pentru că reprezentau principala metodă de a-şi scoate milioanele, şefii din Cetatea Filmului şi-au dat seama că banii şi faima pot fi obţinute fără ele, mai ieftin şi cu mai puţin deranj. Aşa că, prin 2000 şi ceva, au renunţat la numele strălucitoare, au mizat pe scenariile antrenante şi s-au relaxat. Hotărîrea a constituit una dintre cele mai mari schimbări în filozofia reţelelor de televiziune. După doar primele sezoane ale noului tip de seriale, cronicarii TV din toată lumea aplaudau, la fel ca milioanele de telespectatori - deveniţi fani, după primul episod. Scenariile ramificate, dozate excelent cu suspans şi replici inteligente, chiar dacă nu aveau feţe cunoscute, deveneau instantaneu hituri. Heroes, Prison Break, Lost, dar şi Neveste Disperate, The Office, Studio 60 au format, astfel, noul curent în divertismentul TV. Executivii de la Hollywood s-au bucurat pentru un timp, felicitîndu-se că au găsit, în final, soluţia cea mai bună de a face bani. Anul trecut a demonstrat însă că a fost una la fel de costisitoare ca şi pepiniera de vedete. Pe 5 noiembrie, greva scenariştilor i-a luat pe nepregătite. Iar starurile au mărşăluit şi ele, vărsîndu-şi, disimulat, ofurile pe Hollywood şi empatizînd cu noii oropsiţi. Reality-show-ul, colac de salvare În cele două luni aride fără text, American Idol şi Survivor au făcut legea în topurile de audienţă. Ceea ce a atras atenţia managerilor asupra unei alte soluţii, şi mai ieftine, cu o materie primă şi mai lipsită de capricii. Bineînţeles, entertainment-ul american nu se poate sprijini doar în reality-show-uri, oricît de diverse ar fi acestea (Pro Cinema difuza recent Un amish la oraş, în aceeaşi perioadă în care Romantica importase o emisiune în care copiii alegeau o soţie pentru tatăl lor singur, frumos şi bogat). Dar constituie o soluţie bună de avarie, pînă la rezolvarea grevei. În România, povestea scenariştilor de peste Ocean ne este oarecum indiferentă şi asta nu ţine doar de miile de kilometri la care se situează subiectul. Interesul pe care ni-l suscită epopeea de la Hollywood este asemănător cu cel pentru ştirea crocodilului care a căzut de la etajul 12 al unui bloc din Rusia şi a supravieţuit. Iar curiozitatea ar atinge niveluri egale, doar pentru că presa insistă, de prin noiembrie, să scrie despre scenariştii americani. Nu avem motive de îngrijorare sau de entuziasm, în această privinţă. Televiziunile noastre au demonstrat că pot trăi ani lumină numai din reluări. Româneşti, străine, telenovele, seriale, talk-show-uri, orice. E suficient doar să se sature un post de o emisiune, că imediat o va difuza un altul, cu aceeaşi pasiune. Mai nou, sînt la modă redifuzările unor show-uri româneşti din 2004. Cele din ’95, ’96 însă cred că ar face şi mai multă audienţă. (Dar poate sînt păstrate pentru zilele negre care, vreodată, or să vină şi pe la noi.) Şi apoi, posturile autohtone ne arată în fiecare zi că nu contează calitatea. Orice ar scoate americanii în lipsa scenariştilor, românii tot ar cumpăra, şi cineva tot s-ar uita. Dacă s-ar găsi şi la noi vedete care să facă mofturi sau producători care să intre în grevă, nu cred că s-ar schimba nimic la nivelul industriei de divertisment româneşti. Oricine ar putea să le ia locul şi să iasă treaba la fel. Mai mult am avea de suferit dacă fotbaliştii ar intra în grevă sau nu ar mai vrea să se certe cu soţiile. Poate că este o generalizare răutăcioasă. Tocmai de aceea vă propun un exerciţiu. Gîndiţi-vă la un produs TV autohton care vă place cu adevărat. Nu pentru că sînteţi obosiţi, nu aveţi chef să vă apucaţi de spălat vase sau de o carte bună etc. Atît de mult, încît să îl căutaţi în programul TV. Să staţi treaz pînă la 12 noaptea, aşteptînd să fie difuzat. Să opriţi filmul în DVD player, din cauza lui. Eu m-am concentrat să îl găsesc, înainte de a scrie ironia tendenţioasă, şi tocmai aşa am ajuns la ea.