Despre libertatea presei în fapte, cifre şi vorbe

Cele două rapoarte despre libertatea presei din România, publicate aproape simultan, la începutul lunii, oferă o imagine detaliată a relaţiilor dintre economie, politică şi mass-media. O veste bună şi una proastă: Freedom House consideră că situaţia media s-a îmbunătăţit "substanţial" în România după instalarea la Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu. Agenţia de Monitorizare a Presei (membră a reţelei Reporters sans Frontires) spune că, dimpotrivă, anul 2006 a adus un regres al libertăţii jurnaliştilor. Cele două concluzii, aparent contradictorii, se referă, fiecare, la un fragment, la o părticică de realitate - ambele sînt la fel de valabile! Să le luăm pe rînd... Locuri şi topuri În clasamentul internaţional al libertăţii presei realizat de Freedom House, România se află pe locul 90, alături de ţări precum Brazilia, Timorul de Est, Salvador, Lesotho, Nicaragua şi Peru; nici vecinătatea cu aceste state - unele mai dezvoltate, altele în curs de democratizare - şi nici cele şase puncte cîştigate în top faţă de clasamentul pe 2005 nu spun prea multe despre performanţele reale ale jurnaliştilor din România, despre capacitatea lor de a-şi crea un spaţiu de libertate. Dacă topurile contează, atunci grăitoare este raportarea la ţările din regiune, care, teoretic, ar avea condiţii sociale, politice şi economice similare sau apropiate cu ale României. Judecînd în aceşti termeni, limitîndu-ne doar la harta Europei Centrale şi de Est, România este undeva la jumătatea clasamentului, pe locul 13 din 28: devansată de Cehia, Ungaria, Polonia şi Bulgaria (iar Bulgaria!), dar înaintea Moldovei, Ucrainei sau Rusiei. Experienţa comunitară a ţărilor baltice sau a Sloveniei (care au aderat la Uniune în 2004) şi-a spus cuvîntul şi asupra relaţiei dintre autorităţi şi mass-media, legate de mult mai puţine interese decît în ţările încă în curs de dezvoltare. Estonia este ţara est-europeană cea mai liberă pe lista Freedom House, Turkmenistan e în coada clasamentului. "Cazurile" anului 2006 Se spune că un grafic face cît o mie de cuvinte. Graficul vertical al Freedom House trebuie însă descifrat odată cu rapotul de ţară propriu-zis. Cele (doar) cinci sute de cuvinte despre România analizează pe cazuri concrete punctajul din clasament; "cazurile" de pe masa de lucru ale analiştilor de la Freedom House sînt, în principiu, aceleaşi cu cele luate sub lupă de Agenţia de Monitorizare a presei: un loc central în ambele rapoarte îl ocupă anchetarea mai multor jurnalişti pentru deţinere de informaţii clasificate. Freedom House aminteşte de corespondentul local din Vrancea al cotidianului România liberă, Marian Gârleanu, care a fost arestat pentru deţinerea de informaţii considerate secret de stat. Şi corespondentul ziarului Ziua, Sebastian Oancea, a fost anchetat şi percheziţionat, ambii riscînd pedepse de pînă la şapte ani închisoare. Absurditatea cazului este relevată de Agenţia de Monitorizare a Presei, care arată cît de departe s-a ajuns cu represaliile împotriva celor doi jurnalişti, într-un caz care s-a dovedit a fi, pînă la urmă, lipsit de miză: atît Ziua, cît şi România liberă au hotărît - cu responsabilitate - să nu publice respectivele informaţii, ci să le predea autorităţilor. Dilema încă nerezolvată este cine ar trebui să "păzească" informaţiile sensibile: autorităţile sau presa? Un singur lucru este sigur: că Marian Gârleanu nu va putea vota la referendumul de vineri; procurorul care se ocupă de cazul său - încă pe rol - i-a interzis o serie de drepturi civile, printre care şi cel de a vota. Un alt "caz" discutat în ambele rapoarte se referă la blocarea - la solicitarea Ministerului de Externe - a unui site realizat de jurnaliştii Victor Roncea şi George Damian. Cei doi jurnalişti de la Ziua au postat la adresa www.mae-haos.ro un ziar-pamflet despre Ministerul de Externe (folosind elemente grafice ale site-ului oficial), însă ministerul a convins provider-ul Internet să închidă acea pagină. Presa sub presiunea autorităţilor În clasamentul Freedom House, România urcă cinci poziţii, dar rămîne, în continuare, o ţară cu presă doar "parţial liberă". Agenţia de Monitorizare a Presei descrie, cam în aceiaşi termeni, situaţia jurnaliştilor români. Cele peste douăzeci de pagini ale raportului prezintă o cazuistică detaliată a "atacurilor", "agresiunilor", "ameninţărilor" şi "presiunilor" asupra jurnaliştilor. Noutatea faţă de anul precedent o constituie numărul "îngrijorător de mare" al cazurilor în care instituţii sau reprezentanţi ai autorităţilor au fost implicate în asemenea atacuri. "După un an 2005 în care presa a beneficiat de un respiro, în 2006, odată cu certitudinea integrării europene a României şi, implicit, scăderea presiunii externe, numărul atacurilor îndreptate împotriva libertăţii presei a cunoscut o recrudescenţă" - se arată în raportul Agenţiei, care insistă totuşi pe faptul că nu se poate vorbi de presiuni politice organizate. Cazurile sînt "cazuri" pentru că sînt singulare... Simptomatică este însă relaţia, uneori dubioasă, dintre mediul de afaceri şi cel jurnalistic; ambele rapoarte constată, cu îngrijorare îndreptăţită, îmbinarea nesănătoasă a afacerilor cu presa. Chiar dacă mediile şi sursele de informare din România s-au multiplicat în ultimii ani, presa se confruntă în continuare cu presiuni economice semnificative, ca urmare a concentrării proprietăţii media şi a unei pieţe publicitare limitate: cantitatea de publicitate de pe piaţă nu acoperă cheltuielile pentru numărul foarte mare de publicaţii (radio, TV şi online). Pe de altă parte, un număr semnificativ de medii aparţin unor trusturi patronate de oameni de afaceri cu interese politice clare - uneori chiar de oameni de afaceri cu funcţii înalte în stat. Exact acest amestec "exploziv" de interese face ca libertatea presei să fie, în continuare, ameninţată.