Cum am dislocat televizorul din casă

Televizorul este asociat cu ideea de „casă“, de spaţiu personal şi familial, dar această percepţie se modifică sub presiunea unei reechipări a omului de astăzi cu dispozitive mobile. Televizoarele vor deveni tot mai performante, însă „magia“ ecranului va dispărea. Din ce în ce mai mult ne vom uita la televizor ca la un simplu display cu multiple funcţiuni, nu ca la obiectul prin care aveam senzaţia că participăm sau ne integrăm în lumea dimprejur. 

Am mutat televizorul. Şi-a pierdut locul lui bine ştiut, din faţa canapelei. L-am mutat într-un colţ mai liber al camerei, atunci cînd mi-am luat o consolă Wii, care se conectează la televizor, şi aveam nevoie de mai mult spaţiu ca să mă joc. Dacă vreau să văd o emisiune TV sau un film pe DVD, trebuie să-l răsucesc cam 45 de grade spre canapea. Din noul lui loc vizionarea nu mai e atît de confortabilă ca înainte. Iar dacă nici măcar Campionatul Mondial de Fotbal nu m-a făcut să mă răzgîndesc şi să-i redau locul central din faţa canapelei, probabil că n-am să mai fac asta niciodată. Şi nu mă joc atît de mult cu Wii ca să justific astfel această rezistenţă a mea de a-l readuce în spaţiul său „natural“, de a-i reda centralitatea de care s-a bucurat atîtea zeci de ani.

În acelaşi timp, pe desktop-ul meu s-a aşternut praful. Am deja senzaţia că ocupă mult prea mult loc şi, probabil, voi scăpa de el în curînd, atunci cînd o să-mi înving ataşamentul sentimental faţă de un obiect cu care am petrecut atîţia ani. Folosesc însă foarte des laptopul, pe care-l plimb din bucătărie pe măsuţa din faţa canapelei, la biroul unde stă acum şi desktop-ul, sau chiar în dormitor. De vreo două luni mi-am luat şi un iPad, un obiect pe care-l găsesc foarte folositor – în ciuda frivolei lui reputaţii de gadget, de obiect de fiţe – pentru a naviga pe Internet, a citi cărţi sau articole lungi şi pentru a vedea filme, a asculta podcast-uri sau chiar a vedea emisiuni TV – nu româneşti încă. E atît de comod să stai întins pe canapea şi să ai la dispoziţie vreo două-trei sute de cărţi, multe dintre ele abia apărute, şi articole descărcate de pe Internet! În cele două luni am citit pe iPad mai mult decît oricînd în ultimii ani, cărţi întregi, articole lungi de zeci de pagini şi am răsfoit, cred, alte sute de volume. În fiecare seară am un sentiment foarte plăcut ştiind că pot oricînd să descarc într-un minut o carte abia apărută în SUA sau să accesez gratis marile biblioteci online sau să văd bine mersi în metrou ultimul episod din South Park. (De ce sînt atît de mari preţurile pentru varianta Kindle a unei cărţi pe Amazon şi de ce cumpărătorilor din România nu li se permite accesul decît la cărţile gratuite de pe eBook e o altă discuţie...)

Ştirile le accesez mai mult de pe telefonul mobil, aşa cum face toată lumea. Mi-e foarte la îndemînă să trec în revistă rss-urile diverselor publicaţii cînd am cîteva minute libere, oriunde m-aş găsi.

Febra mobilităţii

Nu am suficiente date pentru România, care să documenteze în ce măsură a crescut utilizarea dispozitivelor mobile; pot doar să spun că, în luna iunie, pe HotNews.ro au fost accesate aproape un milion de pagini de pe telefonul mobil, conform mobilestats.ro, site urmat de Realitatea.net cu 850 de mii de pagini accesate. În Statele Unite, un studiu PEW Internet, dat publicităţii luna aceasta, indică o creştere puternică în ultimul an a numărului celor care folosesc telefoanele mobile şi laptopurile pentru a intra pe Internet. 47% dintre americanii adulţi intră pe Internet de pe laptop cu o conexiune Wi-Fi sau cu un card de mobil broadband, faţă de doar 37% în aprilie 2009. 40% dintre adulţi navighează pe Internet, folosesc e-mail-ul sau aplicaţiile de instant messaging de pe telefonul mobil, faţă de doar 32% anul trecut. Afro-americanii şi latinii folosesc mai mult decît albii telefonul mobil şi laptopul cu conexiune Wi-Fi pentru a intra pe Internet, proporţia lor fiind de 64%, faţă de 59% dintre albi. Deşi tinerii sînt mai înclinaţi să folosească dispozitivele mobile pentru Internet, adulţii peste 30 de ani recuperează repede terenul.

Toată această reechipare cu aparatură mobilă, începută acum zece ani cu „celularul“, şi continuată cu 4G şi tabletele PC, îşi va face, cred, destul de curînd efectul şi în ce priveşte televizoarele. Bănuiesc că nu prea multă lume îşi mai cumpără azi televizoare mici şi simple, telefonul mobil sau tabletele fiind deja capabile să ruleze streaming video şi audio. Acum vreo trei-patru ani am văzut la mulţi taximetrişti acele televizoare portabile cu antenă, care funcţionau mizerabil. Acum, de cînd cu televiziunea pe Internet, lucrurile ar sta cu mult mai bine, dar nu cît să ne îndrepte spre televizoarele la purtător.

„Magia ecranului“ se evaporă

Televizorul, în demnitatea lui „patriarhală“, a fost şi este încă intim legat de ideea de „acasă“, de spaţiu personal şi familial, şi cred că oricui i-ar fi fost dificil acum vreo trei-patru ani să-şi închipuie „casa ideală“ fără televizor. Nu cred că televizorul ca simplu obiect tehnic îşi trăieşte bătrîneţea, ci dimpotrivă, vor apărea dispozitive din ce în ce mai sofisticate şi cu mai multe funcţiuni. Intuiţia mea este însă că va dispărea sau a început deja să se evapore „magia ecranului“, adică el nu va mai avea un rol semnificativ în crearea unor coeziuni sociale, unor idei sau sentimente comune, şi nu va mai fi în stare să producă „noutăţi“ în măsura în care o face Internetul, de pildă. Ne vom uita la televizor aşa cum jucăm un joc electronic sau răsfoim o carte, fără a mai avea sentimentul că televizorul înseamnă „acasă“. (Speranţa mea este că, odată cu această mutaţie, va apune şi era „capetelor vorbitoare“ de pe televiziunile de ştiri de azi, deşi mărturisesc că mă tem de tipul de lider de opinie care ar putea apărea.)

Meditaţia exterioară involuntară

Vă amintiţi cum, imediat după Revoluţie, toată familia se bulucea în faţa televizorului ca să vadă serialul de vineri seara, iar televizorul era centrul casei. Ne uitam cu toţii să vedem „noutăţile“, adică acele lucruri neaşteptate care se întîmplau pe „micul“ ecran, mai ales în talk-show-uri şi în emisiunile fabuloase de dimineaţa; comentam angajaţi fiecare întîmplare şi aveam mai multe opinii decît oricînd. Urmăream cu aviditate inclusiv ştirile de la televizor, încîntaţi să vedem că se vorbeşte despre şi sînt arătaţi oameni normali, ca noi. Doar că vremea în care televizorul era acel ceva împărtăşit s-a dus destul de repede şi socotesc că sîntem cu toţii de acord asupra acestui lucru.

A urmat apoi o altă etapă, în care ne uităm singuri la televizor, odată cu diversificarea ofertei de canale, iar numărul televizoarelor din casă a crescut, unul în sufragerie, unul în dormitor, unul în bucătărie, ba am auzit şi de televizoare în baie. A existat şi perioada cînd oamenii s-au învălmăşit să-şi facă vestitele „credite cu buletinul“ ca să-şi ia cea mai mare „plasmă“, pe care o aşezau apoi la vedere, simbol al integrării şi al succesului lor în societate.

Acum, televizorul mi se pare că îşi pierde aptitudinea de a produce acea „meditaţie exterioară şi involuntară“ despre care le vorbea, ironic, Peter Sloterdijk unor studenţi francezi (discuţie pe care am descărcat-o de pe iTunes U şi-am urmărit-o pe iPad). El se transformă într-un simplu ecran pe care se poate întîmpla orice, pe care în curînd ne vom alege să urmărim exact ceea ce vrem, eliberaţi de succesiunea constrîngătoare a programului televizat, de timpul linear. Un ecran care nu va mai avea aerul de familie din copilărie. În vreme ce iPodul a difuzat spaţiul personal în exterioritatea oraşului, televizorul se pare că va fi nevoit să-şi părăsească rolul lui de referent al căminului, al interiorului. Dacă în ultimul timp aţi observat că nu vi se mai întîmplă să adormiţi la televizor, s-ar putea să fiţi şi dvs., ca şi mine, pe cale să vă dis-locaţi televizorul din ceea ce numim „acasă“. 

Lucian Popescu este jurnalist.