Cu blogul la jurnalist

Am cerut cîte 1500 de semne de la trei jurnalişti rodaţi, pe un subiect cu contur promiţător în spaţiul web românesc: blogurile jurnalistice. Pentru că fenomenul e cu potenţial şi pentru că buricele degetelor îi mănîncă prin definiţie, solicitaţii s-au aşternut la mai mult şi-a ieşit în cele din urmă o anchetă cît tot spaţiul ce mi-a fost alocat. Pînă să le dăm replica, fugim repede peste Ocean şi spunem că primul webblog a fost citat pe un site normal de ştiri încă din 1998 şi că Yahoo! şi-a asigurat, în septembrie 2005, serviciile primului blogger pentru grupul său media. Îl cheamă Kevin Sites şi-a trecut înainte pe la CNN şi NBC. Despre tastat de dragul tastatului vs jurnalism pe bune, motivaţii şi deontologii în blogurile jurnalistice să vorbim, prin urmare. Care este motivul pentru care mai ţineţi un blog pe lîngă rubrica de la gazetă? Florin Dumitrescu (B24FUN, şi nu numai) - textier.blogspot.com De la o vreme, resimţeam celebrul paradox al presei româneşti, care a generat deja o droaie de discuţii: cu cît societatea se democratizează, se emancipează, se europenizează mai mult, cu atît libertatea presei pare să se răstrîngă. Am suportat rigori mai degrabă economice decît politice, atunci cînd, în februarie, mi-a fost respins un articol despre Teo Peter, de către cinci publicaţii, pe motiv că "ştii, acum vine Valentine’s Day şi dăm chestii mai relaxate". Ce trebuia să fac? Să aştept Halloween-ul? Articolul mi-a intrat totuşi la un ziar; după aceea a fost preluat online în neştire şi a obţinut un rating de speriat. Dincolo de acest exemplu sînt dezvăluirile, dezvrăjirile, sînt de-tabuizările pe care am ambiţia să le practic, dar care incomodează instanţele conservatoare, ca să nu zic reacţionare, din media. Concluzia: un ziar e ceva minunat, un trust de presă e un ceva sublim, dar nu rareori pot fi inamicii informării, ai exprimării libere, ai traficului de opinii. Webul, în schimb, e spaţiul libertăţii celei mai neîngrădite. Iar blogul e un format la fix pentru jurnalistul de opinie. Mi-am pornit blogul ca o arhivă de articole publicate în alte părţi. Pe măsură ce au sporit acceptarea publică, interesul celorlalţi, reacţiile de un fel sau altul, am crescut şi eu cota de autonomie şi de originalitate a postărilor. Nu mi-am fixat un public anume. Am vizat anumite tematici (ciocnirea culturilor, cultură şi societate etc.). Demograficul mi-l fac post factum. Am mulţi cititori tineri şi foarte tineri, pentru că medium-ul este (încă) unul tineresc. Dar nu îmi modific specificul de dragul lor; îmi modulez cîteodată vocea, dau link-uri explicative acolo unde scriu prea erudit. Dar nu îmi propun să fiu mai simpatic decît sînt de obicei. Ştefan Beldie (Gazeta Sporturilor) - beldie. blogspot.com Blogul meu este un proiect iniţiat de ziar şi predat în grija editorială a lui Andrei Vochin. Aici, analizele mele au posibilitatea de a intra într-o dezbatere publică la care pot participa şi eu. Este important pentru ziarist să primească mereu un feedback la ceea ce publică. Se adresează tuturor celor care au curiozităţi legate de aspecte mai puţin dezbătute de presa sportivă a acestui moment, cum sînt, de exemplu, analizele pe care eu le realizez. Aşa cum multe televiziuni sau ziare au ales să acopere diverse nişe de interes public, aşa şi eu am decis să acopăr această nişă. Avantajul ţine de faptul că, dacă o televiziune acoperă o nişă dintr-un motiv economic, eu mi-o acopăr din pasiune pentru fotbal. Cristian Manafu (Campaign) - manafu.blogspot.com Obiectivele s-au schimbat de-a lungul timpului. Am avut două tentative încă din 2004-2005, însă nu am reuşit să fiu constant. Abia în decembrie anul trecut mi-am promis să îl actualizez aproape zilnic şi pînă acum m-am ţinut de cuvînt. Pentru un jurnalist, un blog este un alt tool prin care se poate adresa atît cititorilor, cît şi celor despre care scrie. E o modalitate de a atrage atenţia asupra unor subiecte care îl interesează, multe care nu se încadrează în politica editorială a instituţiei media pentru care lucrează, sau a atrage atenţia anumitor personaje. Pentru un jurnalist specializat, este o sursă de idei ce pot veni de la cititori, dar mai mult de la posibili interlocutori. Sînt blogurile româneşti o sursă credibilă de informaţie? Florin Dumitrescu Cititorii cer blogurilor mai mult opinie şi mai puţin ştire. Ceea ce - vedem acum - e totuşi greu de furnizat. Paradoxal, nu? Ani de zile i s-a reproşat jurnalistului român că nu e în stare să dea ştiri obiective, imparţiale, BBC-istice; că are veleităţi de analist şi porniri de comentator cişmigist. Acum iar nu e bine: cică "nu avem content" pe partea de opinie. Normal: cititorii îi resping natural pe păreriştii care mestecă şi ei aceleaşi idei preconcepute primite de la "marii analişti ai neamului". Oamenii caută puncte de vedere proaspete, necorupte, apropiate de interesele cetăţeanului. Blogurile jurnalistice, precum Hotnews sau Jurnalismonline, sînt administrate de profesionişti: profi de jurnalism, analişti media. Ei fac presă citizen-oriented nu din obligaţie, ci din convingere etică. Asta e societatea civilă reală: fără bursieri, fără activişti scoşi cu forcepsul de Soros! Sînt oameni responsabili care, dacă lansează în premieră ştiri prea crude pentru a fi verificate, semnalează din reflex profesional că e vorba de un zvon, de un "cică", de un "se spune că". Ştefan Beldie Unele da, altele nu. Sînt bloguri care oferă informaţii ce se verifică şi oferă credibilitate celor care le publică. Este un fenomen asemănător jurnalismului clasic. Convingi o audienţă că ai credibilitate prin ceea ce publici zilnic. Totuşi, blogurile româneşti sînt un pic diferite de cele externe. Pentru că fenomenul blogging are deja o oarecare tradiţie în vestul Europei sau în SUA, acolo s-au dezvoltat afaceri în jurul lor. Acestea au profesionalizat uşor bloggerii care au ajuns să cîştige sume importante. În România, bloggingul pare, uneori, însoţit de pasiunea pentru dispută şi mai puţin de cea pentru informaţie. Cristian Manafu Dacă întrebarea vizează "sursă pentru ziarişti", răspunsul meu ar fi: "sînt un punct de pornire şi o sursă de inspiraţie". Au fost multe ştiri (nu neapărat importante pentru marea masă de cititori) ajunse în paginile unor publicaţii pornind de la post-uri lansate pe diverse bloguri. Dacă întrebarea vizează "sursă pentru cititori", atunci lucrurile se "complică" puţin. Majoritatea cititorilor de bloguri sînt scriitorii de bloguri, deci alte surse de informaţii. Chiar dacă informaţia nu e credibilă (şi puţini sînt bloggerii care verifică informaţiile), ea circulă din blog în blog. Aşadar, problema credibilităţii şi verificării informaţiei nu se prea pune între bloggeri. Sînt mulţi care scriu cu simţul responsabilităţii, după cum sînt mulţi cei care combat iniţiativele incredibile, aruncate doar de dragul de a atrage atenţia. Blogurile sînt pentru toată lumea în primul rînd o sursă alternativă faţă de publicaţiile tradiţionale. La nivel mondial, sînt cîţiva bloggeri care au mai multă credibilitate decît multe publicaţii cu vechime. Ar trebui reglementat/autoreglementat în vreun fel spaţiul blogurilor? Florin Dumitrescu Blogosfera se autoreglementează natural, în timp (real) şi spaţiu (virtual). Dacă cineva o să enunţe vreodată "legile blogului", acestea vor semăna nu cu un decalog, ci cu legile fizicii sau ale biologiei; vor descrie, nu vor prescrie. Regimul din China cenzurează, îngrădeşte, controlează Internetul, dar nu poate controla conştiinţele cetăţenilor. China are cea mai mare comunitate blog. Azi închid un jurnalist, mîine torturează un blogger, lichidează un disident, dar nu îi pot reduce la tăcere pe toţi. La noi se conturează, de la o vreme, anumite forme de agregare a bloggerilor şi se "ridică" anumite instanţe tutelare, totul se întîmplă democratic, deschis, prieteneşte. Totul este supus acceptării individuale a fiecăruia. Poţi intra sau dezerta oricînd. Nu e un ţarc, ci o comunitate liber consimţită. Se mai stîrnesc anumite gelozii puştăneşti apropo de "cine-i cel mai vechi blogger", "care-i tartorul bloggerimii". Nimeni nu face legea, nimeni nu "rulează". Nimeni, adică toţi: deopotrivă ţinătorii de blog şi cititorii - utilizatorii de net în general. Nu e comunism: e comuniune. Ştefan Beldie Se poate pentru că deja se conturează şi la noi o comunitate. Aproape fiecare blogger postează link-uri spre blogurile altor jurnalişti online şi se creează o legătură strînsă în acest spaţiu. Ideea de blogging presupune multă libertate şi e greu să impui norme. O serie de practici ale jurnalismului clasic au fost preluate pe bloguri şi vedem, de exemplu, că un subiect preluat pe un blog are mereu citată sursa. Pe măsură ce se vor face unii paşi spre profesionalizarea activităţii, vor exista asociaţii ale bloggerilor care vor promova anumite principii şi valori. Este greu să reglementezi blogosfera în acest moment pentru că însăşi ideea de blogging presupune multă libertate. Cristian Manafu Există mai multe "reguli" de etichetă în blogging şi recomandări pentru cei ce abia descoperă fenomenul, pe care le urmează cine doreşte. Dar nu cred că ar putea cineva impune ceva în blogosferă. Bloggingul e ceva personal. Nu are politică editorială.