Cu blogul la jurnalist

Cosmin POPAN
Publicat în Dilema Veche nr. 140 din 28 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am cerut cîte 1500 de semne de la trei jurnalişti rodaţi, pe un subiect cu contur promiţător în spaţiul web românesc: blogurile jurnalistice. Pentru că fenomenul e cu potenţial şi pentru că buricele degetelor îi mănîncă prin definiţie, solicitaţii s-au aşternut la mai mult şi-a ieşit în cele din urmă o anchetă cît tot spaţiul ce mi-a fost alocat. Pînă să le dăm replica, fugim repede peste Ocean şi spunem că primul webblog a fost citat pe un site normal de ştiri încă din 1998 şi că Yahoo! şi-a asigurat, în septembrie 2005, serviciile primului blogger pentru grupul său media. Îl cheamă Kevin Sites şi-a trecut înainte pe la CNN şi NBC. Despre tastat de dragul tastatului vs jurnalism pe bune, motivaţii şi deontologii în blogurile jurnalistice să vorbim, prin urmare. Care este motivul pentru care mai ţineţi un blog pe lîngă rubrica de la gazetă? Florin Dumitrescu (B24FUN, şi nu numai) - textier.blogspot.com De la o vreme, resimţeam celebrul paradox al presei româneşti, care a generat deja o droaie de discuţii: cu cît societatea se democratizează, se emancipează, se europenizează mai mult, cu atît libertatea presei pare să se răstrîngă. Am suportat rigori mai degrabă economice decît politice, atunci cînd, în februarie, mi-a fost respins un articol despre Teo Peter, de către cinci publicaţii, pe motiv că "ştii, acum vine Valentine’s Day şi dăm chestii mai relaxate". Ce trebuia să fac? Să aştept Halloween-ul? Articolul mi-a intrat totuşi la un ziar; după aceea a fost preluat online în neştire şi a obţinut un rating de speriat. Dincolo de acest exemplu sînt dezvăluirile, dezvrăjirile, sînt de-tabuizările pe care am ambiţia să le practic, dar care incomodează instanţele conservatoare, ca să nu zic reacţionare, din media. Concluzia: un ziar e ceva minunat, un trust de presă e un ceva sublim, dar nu rareori pot fi inamicii informării, ai exprimării libere, ai traficului de opinii. Webul, în schimb, e spaţiul libertăţii celei mai neîngrădite. Iar blogul e un format la fix pentru jurnalistul de opinie. Mi-am pornit blogul ca o arhivă de articole publicate în alte părţi. Pe măsură ce au sporit acceptarea publică, interesul celorlalţi, reacţiile de un fel sau altul, am crescut şi eu cota de autonomie şi de originalitate a postărilor. Nu mi-am fixat un public anume. Am vizat anumite tematici (ciocnirea culturilor, cultură şi societate etc.). Demograficul mi-l fac post factum. Am mulţi cititori tineri şi foarte tineri, pentru că medium-ul este (încă) unul tineresc. Dar nu îmi modific specificul de dragul lor; îmi modulez cîteodată vocea, dau link-uri explicative acolo unde scriu prea erudit. Dar nu îmi propun să fiu mai simpatic decît sînt de obicei. Ştefan Beldie (Gazeta Sporturilor) - beldie. blogspot.com Blogul meu este un proiect iniţiat de ziar şi predat în grija editorială a lui Andrei Vochin. Aici, analizele mele au posibilitatea de a intra într-o dezbatere publică la care pot participa şi eu. Este important pentru ziarist să primească mereu un feedback la ceea ce publică. Se adresează tuturor celor care au curiozităţi legate de aspecte mai puţin dezbătute de presa sportivă a acestui moment, cum sînt, de exemplu, analizele pe care eu le realizez. Aşa cum multe televiziuni sau ziare au ales să acopere diverse nişe de interes public, aşa şi eu am decis să acopăr această nişă. Avantajul ţine de faptul că, dacă o televiziune acoperă o nişă dintr-un motiv economic, eu mi-o acopăr din pasiune pentru fotbal. Cristian Manafu (Campaign) - manafu.blogspot.com Obiectivele s-au schimbat de-a lungul timpului. Am avut două tentative încă din 2004-2005, însă nu am reuşit să fiu constant. Abia în decembrie anul trecut mi-am promis să îl actualizez aproape zilnic şi pînă acum m-am ţinut de cuvînt. Pentru un jurnalist, un blog este un alt tool prin care se poate adresa atît cititorilor, cît şi celor despre care scrie. E o modalitate de a atrage atenţia asupra unor subiecte care îl interesează, multe care nu se încadrează în politica editorială a instituţiei media pentru care lucrează, sau a atrage atenţia anumitor personaje. Pentru un jurnalist specializat, este o sursă de idei ce pot veni de la cititori, dar mai mult de la posibili interlocutori. Sînt blogurile româneşti o sursă credibilă de informaţie? Florin Dumitrescu Cititorii cer blogurilor mai mult opinie şi mai puţin ştire. Ceea ce - vedem acum - e totuşi greu de furnizat. Paradoxal, nu? Ani de zile i s-a reproşat jurnalistului român că nu e în stare să dea ştiri obiective, imparţiale, BBC-istice; că are veleităţi de analist şi porniri de comentator cişmigist. Acum iar nu e bine: cică "nu avem content" pe partea de opinie. Normal: cititorii îi resping natural pe păreriştii care mestecă şi ei aceleaşi idei preconcepute primite de la "marii analişti ai neamului". Oamenii caută puncte de vedere proaspete, necorupte, apropiate de interesele cetăţeanului. Blogurile jurnalistice, precum Hotnews sau Jurnalismonline, sînt administrate de profesionişti: profi de jurnalism, analişti media. Ei fac presă citizen-oriented nu din obligaţie, ci din convingere etică. Asta e societatea civilă reală: fără bursieri, fără activişti scoşi cu forcepsul de Soros! Sînt oameni responsabili care, dacă lansează în premieră ştiri prea crude pentru a fi verificate, semnalează din reflex profesional că e vorba de un zvon, de un "cică", de un "se spune că". Ştefan Beldie Unele da, altele nu. Sînt bloguri care oferă informaţii ce se verifică şi oferă credibilitate celor care le publică. Este un fenomen asemănător jurnalismului clasic. Convingi o audienţă că ai credibilitate prin ceea ce publici zilnic. Totuşi, blogurile româneşti sînt un pic diferite de cele externe. Pentru că fenomenul blogging are deja o oarecare tradiţie în vestul Europei sau în SUA, acolo s-au dezvoltat afaceri în jurul lor. Acestea au profesionalizat uşor bloggerii care au ajuns să cîştige sume importante. În România, bloggingul pare, uneori, însoţit de pasiunea pentru dispută şi mai puţin de cea pentru informaţie. Cristian Manafu Dacă întrebarea vizează "sursă pentru ziarişti", răspunsul meu ar fi: "sînt un punct de pornire şi o sursă de inspiraţie". Au fost multe ştiri (nu neapărat importante pentru marea masă de cititori) ajunse în paginile unor publicaţii pornind de la post-uri lansate pe diverse bloguri. Dacă întrebarea vizează "sursă pentru cititori", atunci lucrurile se "complică" puţin. Majoritatea cititorilor de bloguri sînt scriitorii de bloguri, deci alte surse de informaţii. Chiar dacă informaţia nu e credibilă (şi puţini sînt bloggerii care verifică informaţiile), ea circulă din blog în blog. Aşadar, problema credibilităţii şi verificării informaţiei nu se prea pune între bloggeri. Sînt mulţi care scriu cu simţul responsabilităţii, după cum sînt mulţi cei care combat iniţiativele incredibile, aruncate doar de dragul de a atrage atenţia. Blogurile sînt pentru toată lumea în primul rînd o sursă alternativă faţă de publicaţiile tradiţionale. La nivel mondial, sînt cîţiva bloggeri care au mai multă credibilitate decît multe publicaţii cu vechime. Ar trebui reglementat/autoreglementat în vreun fel spaţiul blogurilor? Florin Dumitrescu Blogosfera se autoreglementează natural, în timp (real) şi spaţiu (virtual). Dacă cineva o să enunţe vreodată "legile blogului", acestea vor semăna nu cu un decalog, ci cu legile fizicii sau ale biologiei; vor descrie, nu vor prescrie. Regimul din China cenzurează, îngrădeşte, controlează Internetul, dar nu poate controla conştiinţele cetăţenilor. China are cea mai mare comunitate blog. Azi închid un jurnalist, mîine torturează un blogger, lichidează un disident, dar nu îi pot reduce la tăcere pe toţi. La noi se conturează, de la o vreme, anumite forme de agregare a bloggerilor şi se "ridică" anumite instanţe tutelare, totul se întîmplă democratic, deschis, prieteneşte. Totul este supus acceptării individuale a fiecăruia. Poţi intra sau dezerta oricînd. Nu e un ţarc, ci o comunitate liber consimţită. Se mai stîrnesc anumite gelozii puştăneşti apropo de "cine-i cel mai vechi blogger", "care-i tartorul bloggerimii". Nimeni nu face legea, nimeni nu "rulează". Nimeni, adică toţi: deopotrivă ţinătorii de blog şi cititorii - utilizatorii de net în general. Nu e comunism: e comuniune. Ştefan Beldie Se poate pentru că deja se conturează şi la noi o comunitate. Aproape fiecare blogger postează link-uri spre blogurile altor jurnalişti online şi se creează o legătură strînsă în acest spaţiu. Ideea de blogging presupune multă libertate şi e greu să impui norme. O serie de practici ale jurnalismului clasic au fost preluate pe bloguri şi vedem, de exemplu, că un subiect preluat pe un blog are mereu citată sursa. Pe măsură ce se vor face unii paşi spre profesionalizarea activităţii, vor exista asociaţii ale bloggerilor care vor promova anumite principii şi valori. Este greu să reglementezi blogosfera în acest moment pentru că însăşi ideea de blogging presupune multă libertate. Cristian Manafu Există mai multe "reguli" de etichetă în blogging şi recomandări pentru cei ce abia descoperă fenomenul, pe care le urmează cine doreşte. Dar nu cred că ar putea cineva impune ceva în blogosferă. Bloggingul e ceva personal. Nu are politică editorială.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
În perioada de glorie, fabrica producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“.
image
Fanii lui David Attenborough, dezgustați de scenele din cel mai recent documentar: „Nu voiam să văd asta”
Ultimul episod al documentarului TV Wild Isles, al cercetătorului David Attenborough, a trezit repulsie în unii telespectatori.
image
De ce sunt finlandezii cei mai fericiți oameni din lume
Românii sunt mai fericiți față de anul trecut, potrivit World Happiness Report, care arată că ţara noastră a urcat 4 locuri în acest top. Cea mai fericită ţară, din cele 137 câte au fost incluse în clasament, rămâne Finlanda.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.