Chiloţii orali şi cremele livreşti

Sabin DĂNIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 254 din 29 Dec 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Către sfîrşitul lunii trecute, în cadrul unei emisiuni difuzate pe Realitatea TV, ziaristul Cristian Tudor Popescu a ţinut să facă public faptul că poartă chiloţi turceşti. Confesiunea, abruptă, umorală, făcută în stilul său butucănos, a venit pe fondul unui mimetism disimulat, după ce, într-un cotidian central, Gabriel Liiceanu publicase cîteva fragmente dintr-un volum autobiografic în care autorul Jurnalului de la Păltiniş îşi descria ritualul duşului matinal şi dubitativitatea în faţa alegerii unor creme de corp. La rîndul său, Mircea Badea se arătase îngreţoşat de aceeaşi confesiune domestică, sancţionînd-o cu veşnica sa ironie ratată care nu reuşeşte niciodată să permuteze dincolo de băşcălie şi zemeflea. Dezgustul public al celor doi a fost preluat imediat de o sumă de internauţi, rememorat pe bloguri, iar pasajul cu pricina s-a transformat într-un soi de manifest al pudibonzilor. Zeci de useri cu nick-uri ilizibile şi-au declamat oprobriul, îngroşîndu-şi poncifele resentimentare de-a lungul topicurilor, oripilîndu-se în grup, exhibîndu-şi lehamitea, expediind lapidar injurii agramate sau, dimpotrivă, construind cu infinită migală adevărate eşafodaje ale urii şi dezabuzării. M-am tot întrebat: în fond, ce anume i se reproşează autorului? Caracterul prea intim al textului? Inutilitatea lui? Indecenţa? Inoportunitatea tematică, notele prea mundane, prea nesemnificative? Absurditatea sau necuviinţa lor? De îndată ce am legat posibilele motive ale umorilor de un anumit caracter impudic (sau lipsit de sens), gîndul mi-a fugit la celebrul Jurnal filozofic al lui Constantin Noica şi la o notă inserată acolo, notă prin care filozoful de la Păltiniş întemeiază naşterea îndeletnicirii numită filozofie, printr-un act, la origini, absurd şi lipsit de bun simţ. "Libertatea grecilor antici de a fi absurzi - spune Noica - stă la originea filozofiei. Căci bunul simţ - continuă filozoful - i-ar fi împiedicat să spună că totul curge sau nimic nu se mişcă." Corolarul e simplu: etica elementară nu i-ar fi lăsat pe întemeietorii filozofiei să debiteze "inepţii" de genul "nimic nu se mişcă" sau "totul curge", privîndu-i astfel de o "impietate" care, în definitiv, a născut metafizica. Uneori, e nevoie de un anumit dozaj impudic, de o " nesimţire" sănătoasă, pentru a spune lucruri aparent lipsite de noimă, capabile, într-o rocadă a valorii, să instituie nonsensul cu reversul lui. A fi scandalos, a spune lucruri care nu se spun, a face confesiuni care nu se fac, a fi - la limită - lipsit de "bun simţ" devine, iată, adesea, laitmotivul unei paradigme creatoare. Dar ce poate fi "creator" într-un pasaj incriminat unde reproşul tare e încarnat tocmai de necreativitatea lui? Dacă e să mergem pe ideea unei mărturisiri inutile, prea intime şi fără miză, ajungem la problema confesiunii. Oare asta să i se fi reproşat, de facto, autorului, şi anume caracterul prea confesiv al textului? Confesiunea reprezintă, alături de teorie, una dintre cele mai legitime forme de a spune adevărul. Ea întruchipează cumva alternativa la discursul conceptual, zona în care se consolidează ceea ce Erich Fromm numea, în celebra sa lucrare Art of Loving, "etica existenţei". De la Sf. Augustin, Montaigne, Rousseau şi Freud, pînă la literatura autobiografică (post)modernă, adevărurile esenţiale ne sînt livrate sub forma confesiunii şi a sincerităţii. Travaliul ontologic, supliciul lui "a fi" - cum ar spune existenţialiştii - include şi toate acele lucruri de care, conform etaloanelor anumitor sisteme valorice, ar trebui să ne ruşinăm. Cine vrea adevărul - spune Peter Sloterdijk în Critica raţiunii cinice - nu trebuie să se mulţumească cu a construi "teorii", ci trebuie să privească dincolo de măşti, într-o zonă unde relaţionarea interumană devine posibilă prin confesiune. Evident, orice justificări ale derizoriului unui text sînt inutile atîta timp cît se operează cu un a priori umoral. Căci Mircea Badea şi Cristian Tudor Popescu au identificat "ridicolul" în textul confesional al lui Liiceanu, înainte de a fi scris. Şi au taxat nu o bucată prozaică de literatură, ci un autor. Şi l-au taxat nu pentru un neajuns, ci pentru un prea plin. Pentru dumnealor, filozoful activează veşnic pe un piedestal al lucrurilor definitive, el oscilează mereu între hermeneutica devenirii şi finitudine. Filozofii nu fac duş şi nu-şi dau cu creme. Cînd o fac, sînt iremediabil indecenţi, susceptibili de obscenitate, greţoşi, duplicitari, dubioşi, iar cînd scriu filozofie nu sînt de fapt filozofi, ci simpli exegeţi. În treacăt fie spus, nu-mi amintesc ca vreodată Gabriel Liiceanu să se fi intitulat altfel decît scriitor. Or, pentru un scriitor, oricît ar părea de "indecent", totul devine de vînzare, susceptibil de a deveni literatură: gîndurile cele mai intime, spaimele existenţiale, sexualitatea lui, lumea domestică, trecutul, viitorul, ireversibilul, problema morţii şi dificultatea de a deschide o conservă. Plus că - vorba lui Andrei Pleşu - "Oricine a practicat, intensiv, exerciţiul scrisului, ştie că el nu e punerea (finală) în pagină a unei căutări, ci căutarea însăşi." Prin urmare, numai cine a practicat exerciţiul scrisului (şi i-a înţeles profunzimea) ştie că, povestind despre neajunsul de a trăi, bunăoară, poate sfîrşi descriind un coteţ de găini şi că totul e justificabil dacă e scris cu talent. De fapt, exceptînd toate astea, mă întreb dacă nu cumva lui Gabriel Liiceanu nu i se reproşează în fond altceva, un altceva situat dincolo de presupusul caracter "impudic al notelor", dincolo de "inoportunitatea confesională", dincolo de aşa-zisa "micime a introspecţiei". Un lucru extrem de simplu: că există. Cine este stăpînit de invidii existenţiale nu poate ierta un singur lucru celuilalt: faptul că există, pur şi simplu. Psihologia resentimentară, de la Max Scheler citire, ne învaţă că omul este un animal care se compară în chip spontan, într-o antinomie a (non)calităţilor, cu semenii săi. Pentru unii, această comparaţie devine, eminamente, dureroasă. Goethe afirma că în faţa marilor calităţi pe care un altul le posedă nu există alt mijloc mai sigur de salvare morală decît iubirea. Or, ceva mă face să cred că "epigonii trişti", care practică cu obstinaţie ranchiuna, nu se iubesc, în definitiv, nici pe ei înşişi. Între "chiloţii orali" ai lui Cristian Tudor Popescu şi "cremele livreşti" ale lui Gabriel Liiceanu, le aleg pe cele din urmă. Fie şi pentru faptul că sînt mai perene, căci, vorba latinilor, verba volant, scripta manent.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?