Cazul Mailat sau criza ziariştilor

Nicoleta FOTIADE
Publicat în Dilema Veche nr. 215 din 29 Mar 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Spre deosebire de subiectele curente din agenda media cu care presa şi-a creat mecanisme de relatare uzuale, subiectele extraordinare (generate de evenimente ieşite din comun, cu potenţial de declanşare a unor crize sociale, politice sau economice) reprezintă o provocare pentru orice profesionist de presă. Mai ales în primele zile ale mediatizării, cînd ziaristul, presat de momentul publicării, se confruntă cu o situaţie-limită, în care informaţiile sînt puţine, greu de verificat, iar sursele inaccesibile. În aceste condiţii, pregătirea profesională şi discernămîntul ziariştilor sînt mai importante ca oricînd. În cazul nostru, criza nu a fost generată de un eveniment ieşit din comun. Proporţiile extraordinare au fost date chiar de presă; de presa italiană şi de cea română care au transformat o infracţiune într-un fenomen infracţional - o crimă a unui individ - în criza unei naţiuni; un individ - într-o etnie şi o etnie - într-o naţie. Criza declanşată a întrunit condiţiile unui subiect extraordinar, circumstanţe dominate de dificultăţile de relatare aferente. Totuşi, piatra de încercare a ziariştilor a fost să respecte principiile etice la baza relatării, un aspect care ţine de activitatea jurnalistică, în general, şi nu de particularitatea unei situaţii de criză. O analiză mai atentă a articolelor publicate în primele zile ale cazului Mailat arată că dificultatea principală cu care s-au confruntat ziariştii a fost să îşi depăşească propriile prejudecăţi faţă de un grup minoritar altfel, cu probleme grave de reprezentare în presă. Şi nu au reuşit. Încă din prima zi a relatărilor, lui Nicolae Romulus Mailat nu i s-a respectat prezumţia de nevinovăţie. Ediţia electronică a Evenimentului zilei din 1 noiembrie 2007 l-a etichetat pe Nicolae Mailat drept "criminal", din primul paragraf. Libertatea şi Jurnalul Naţional, deşi au început precaut, fără să dea sentinţe, au continuat cu acuzaţii. Relatările au fost dominate de formulări precum: "soţia unui ofiţer de marină, care a fost violată de un român de etnie rromă", "femeia ucisă de românul de etnie rromă Romulus Nicolae Mailat a fost înmormîntată", "italianca agresată şi ucisă de ţiganul român de 24 de ani Nicolae Romulus Mailat" etc. Din cauza neputinţei (sau împotrivirii) ziariştilor de a înţelege implicaţiile asocierii unui grup întreg cu infracţionalitatea, imaginea etniei rome a avut de suferit şi de această dată, aşa cum românii din Italia au suportat consecinţele aceluiaşi tip de încălcări ale deontologiei în presa italiană. Inconsecvenţa în respectarea sau nerespectarea celor două principii etice (prezumţia de nevinovăţie şi asocierea etniei cu infracţionalitatea) a durat pe tot parcursul relatărilor. Şi au predominat încălcările. Primele zile ale relatărilor, cu abateri semnificative Pentru a-şi construi subiectul, publicaţiile autohtone s-au raportat aproape exclusiv la informaţiile provenite din presa italiană. Probabil, acest fapt, cumulat cu dorinţa de a publica cît mai multe informaţii într-un timp foarte scurt, este şi motivul pentru care unele cotidiene au publicat informaţii care s-au contrazis în paginile aceleiaşi ediţii. De pildă, în ediţia electronică a Evenimentului zilei din 4 noiembrie am aflat că la ceremonia de înmormîntare a Giovannei Reggiani au asistat mii de oameni, din care "cîţiva au strigat sloganuri împotriva autorităţilor italiene şi a imigranţilor români". Mai tîrziu, în aceeaşi zi, un alt material al aceleiaşi publicaţii menţiona că "la ceremonie au participat aproximativ 200 de persoane, rude, prieteni, dar şi oameni simpli de pe stradă, îndureraţi de drama familiei Reggiani". Publicarea unor statistici obscure, exploatarea emoţionalului în articole de informare, titluri tendenţioase, generalizări şi formule discursive vagi precum "opinia publică din peninsulă se declară revoltată de valul de violenţe comise de conaţionalii noştri" (Libertatea, 2 noiembrie) / "Italia e în doliu. Încă nu şi-a revenit după oribila faptă comisă de un rrom din România, care ar fi violat şi ucis în bătaie o femeie de 47 de ani" (Libertatea, 3 noiembrie) au contribuit la seria de abateri din primele zile ale relatărilor. În acelaşi fel, Libertatea a publicat informaţii false referitoare la identitatea martorului crimei. Tabloidul a menţionat două zile la rînd că persoana care l-a denunţat pe Mailat poliţiei italiene a fost însăşi mama lui. Restul publicaţiilor au identificat-o pe vecina acestuia ca fiind martorul ocular. Libertatea a plusat scriind că "rromii care trăiau în aceeaşi tabără mizeră de la Tor di Quinto sînt revoltaţi că bătrîna şi-a trădat fiul şi au afirmat că o vor găsi şi o vor ucide". Discreditarea membrilor etniei rome este vizibilă în acest citat, prin asocierea acestora, în masă, cu acte de violenţă. Romii, victime colaterale Aşadar, în mai puţin de o săptămînă de la declanşarea crizei, relatările au aruncat presa românească cu cîţiva ani în urmă în ceea ce priveşte discursul referitor la reprezentanţii minorităţii rome. Progresele obţinute în ultimii ani s-au disipat pe loc. Studiile anterioare ale AMP au arătat că discursul rasist se mai nuanţase. Unii jurnalişti au înţeles că asocierea nediscriminatorie a membrilor unui grup cu stereotipuri predominant negative nu face decît să potenţeze prejudecăţile existente la nivelul întregii populaţii, că etnia unui infractor nu este relevantă şi că acest tip de alăturare aduce prejudicii unui întreg grup etnic. Mai mult, unii jurnalişti şi-au dat seama că abordarea problemei romilor şi promovarea unor soluţii posibile reprezintă un subiect de interes public şi poate ajuta pe termen lung relaţiile dintre majoritate şi minoritate. Mailat a permis dezlegarea la un discurs lipsit de cele mai importante principii etice. "Ţiganii" au devenit ţapul ispăşitor al unei naţiuni întregi. În legitimă apărare, ziaristul, victimă a propriilor prejudecăţi, a scris articole făcînd distincţia între românii din străinătate şi romii/ţiganii din străinătate. Criza din Italia a generat articole despre românii cinstiţi - victime ale atacurilor rasiste, urmate îndeaproape de descrierea unor cazuri de români-agresori care au atacat şi jefuit cetăţeni italieni. Şi ştiţi ce? Majoritatea agresorilor erau de etnie romă. O jurnalistă de la Evenimentul zilei, care cita o statistică a Ministerului de Interne italian despre străinii arestaţi la Roma, completa: "majoritatea sînt rromi care se ocupă cu furturile mărunte" (3 noiembrie). Oare informaţia venea din aceeaşi sursă sau jurnalista a considerat că aduce un plus de informaţie care să alimenteze ceea ce noi toţi ştiam deja? În cele din urmă romii sînt hoţi, nu-i aşa? Mailat, test pentru ziarişti Practic, situaţia de criză a devenit criza jurnaliştilor. Întîrzierea punerii în practică a unei politici editoriale care să promoveze etica profesională în ceea ce priveşte relatările despre minorităţi a contribuit la efectul dezastruos produs cu ocazia cazului Mailat în presă. Relatările, deşi nu au instigat explicit la ură rasială, au oferit teren pentru un discurs plin de xenofobie şi ură rasială din partea cititorilor. Amploarea dată de presa italiană şi română cazului Mailat a oferit oportunitatea personalităţilor publice aflate în zona gri a corectitudinii politice să dea frîu liber unui discurs rasist de legitimizare a atributelor negative generalizate la nivelul întregii etnii rome: "vedeţi, ţiganii sînt hoţi, ţiganii sînt criminali!". Starea de criză a trecut. Dar criza jurnaliştilor? Am considerat încălcarea principiilor etice din perspectiva unor ziarişti (deopotrivă, reporteri şi editori) victime ale propriilor prejudecăţi. Perspectiva senzaţionalismului pentru un scop mult mai practic, şi anume, vînzarea ziarului, rămîne deschisă în aceeaşi măsură. În opinia AMP şi conform standardelor pe care le promovează, nerespectarea regulilor jurnalistice, indiferent de motiv, a constituit piedica majoră în gestionarea profesionistă a crizei românilor din Italia. Notă: Datele din acest articol sînt preluate din studiul Agenţiei de Monitorizare a Presei (AMP), "Cazul Mailat - de la crimă la criză".

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

china criza economica shutterstock jpg
Recordul comercial al Chinei zguduie economia globală. Ce avertizează experții
Supracapacitatea industrială a Chinei se apropie, potrivit experților, de un punct critic. Depășirea acestui prag ar putea declanșa o criză economică globală, într-un moment în care guvernele sunt deosebit de slab pregătite să îi gestioneze consecințele.
cartofi dulci freepik1 jpeg
Nu cumpăra cartofi dulci dacă observi acest detaliu! Semnul care arată că nu mai sunt proaspeți
Cartofii dulci sunt un aliment tot mai popular, atât datorită gustului special pe care îl au dar și pentru numeroasele beneficii pe care le au pentru starea noastră generală de sănătate.
Casa de 73 000 de euro  Reddit jpg
„În România, oamenii nu mai construiesc astfel de case”. Locuința de 73.000 de euro dintr-un sat transilvan i-a uimit pe străini
„În România, oamenii nu mai construiesc astfel de case”, afirmă un cuplu de români care și-a cumpărat o casă veche, renovată, într-un sat din Transilvania. Locuința a costat aproximativ 73.000 de euro și i-a impresionat pe străini prin farmecul rustic și autenticitatea ei.
Eliberarea Ardealului 072 jpg
Cadoul neobișnuit primit de Regele Mihai la 23 de ani. Cum a devenit gestul generalului Avramescu simbolul Zilei Armatei Române
Gheorghe Avramescu, unul dintre cei mai galonați generali din istoria României, i-a făcut pe 25 octombrie 1944, un cadou inedit regelui Mihai I al României. Darul generalului Avramescu a devenit simbol național și este sărbătorit și astăzi.
01 FC VOLUNTARI FCSB, SUPERLIGA SUPERBET (19 10 2026) jpg
FCSB s-a impus cu emoții la Voluntari, „Reghe” spune că echipa trebuie să sufere
În ultimul meci din runda cu numărul 12 a Superligii, FCSB a câștigat cu 2-1 (1-0) pe terenul lui FC Voluntari. După confruntare, Laurențiu Reghencampf, antrenorul grupării roș-albastre, a spus că nu e deranjat de faptul că jucătorii săi obțin victorii la limită.
accident colentina
Tragedie pe Șoseaua Colentina! O femeie de 43 de ani a murit după ce a fost lovită de un autocar
O tragedie s-a produs luni seara, pe una dintre arterele importante ale Capitalei. O femeie în vârstă de 43 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un autocar condus de un cetățean străin, în vârstă de aproximativ 50 de ani. Accidentul rutier a avut loc pe Șoseaua Colentina, în Sectorul 2
militar salvat in ucraina cu o drona png
Premieră în Ucraina: un militar rănit a fost evacuat de pe front cu ajutorul unei drone
Un militar rănit în Ucraina a fost evacuat cu ajutorul unei drone aeriene, în premieră, având în vedere că minele antipersonal și dronele rusești au împiedicat folosirea altor metode de evacuare.
mancat la volan
Mănânci la volan? Riști o amendă usturătoare dacă ești prins! Ce prevede legea
Traficul aglomerat din marile orașe, unde șoferii pierd anual echivalentul a aproape două săptămâni bară la bară, a transformat habitaclul mașinilor într-o veritabilă sală de mese.
Adevărul despre greva de la Atelierele CFR Griviţa jpeg
20 octombrie: Ziua în care 400.000 de români și-au cerut drepturile. Prima mare grevă din România
Greva generală din octombrie 1920 a fost prima grevă generală politică a proletariatului din România, desfășurată între 20 și 28 octombrie 1920 în Regatul României. Tot pe 20 octombrie s-au născut actorul Ion Dichiseanu și vicepreședinta SUA Kamala Haris.