Cazul Mailat sau criza ziariştilor

Spre deosebire de subiectele curente din agenda media cu care presa şi-a creat mecanisme de relatare uzuale, subiectele extraordinare (generate de evenimente ieşite din comun, cu potenţial de declanşare a unor crize sociale, politice sau economice) reprezintă o provocare pentru orice profesionist de presă. Mai ales în primele zile ale mediatizării, cînd ziaristul, presat de momentul publicării, se confruntă cu o situaţie-limită, în care informaţiile sînt puţine, greu de verificat, iar sursele inaccesibile. În aceste condiţii, pregătirea profesională şi discernămîntul ziariştilor sînt mai importante ca oricînd. În cazul nostru, criza nu a fost generată de un eveniment ieşit din comun. Proporţiile extraordinare au fost date chiar de presă; de presa italiană şi de cea română care au transformat o infracţiune într-un fenomen infracţional - o crimă a unui individ - în criza unei naţiuni; un individ - într-o etnie şi o etnie - într-o naţie. Criza declanşată a întrunit condiţiile unui subiect extraordinar, circumstanţe dominate de dificultăţile de relatare aferente. Totuşi, piatra de încercare a ziariştilor a fost să respecte principiile etice la baza relatării, un aspect care ţine de activitatea jurnalistică, în general, şi nu de particularitatea unei situaţii de criză. O analiză mai atentă a articolelor publicate în primele zile ale cazului Mailat arată că dificultatea principală cu care s-au confruntat ziariştii a fost să îşi depăşească propriile prejudecăţi faţă de un grup minoritar altfel, cu probleme grave de reprezentare în presă. Şi nu au reuşit. Încă din prima zi a relatărilor, lui Nicolae Romulus Mailat nu i s-a respectat prezumţia de nevinovăţie. Ediţia electronică a Evenimentului zilei din 1 noiembrie 2007 l-a etichetat pe Nicolae Mailat drept "criminal", din primul paragraf. Libertatea şi Jurnalul Naţional, deşi au început precaut, fără să dea sentinţe, au continuat cu acuzaţii. Relatările au fost dominate de formulări precum: "soţia unui ofiţer de marină, care a fost violată de un român de etnie rromă", "femeia ucisă de românul de etnie rromă Romulus Nicolae Mailat a fost înmormîntată", "italianca agresată şi ucisă de ţiganul român de 24 de ani Nicolae Romulus Mailat" etc. Din cauza neputinţei (sau împotrivirii) ziariştilor de a înţelege implicaţiile asocierii unui grup întreg cu infracţionalitatea, imaginea etniei rome a avut de suferit şi de această dată, aşa cum românii din Italia au suportat consecinţele aceluiaşi tip de încălcări ale deontologiei în presa italiană. Inconsecvenţa în respectarea sau nerespectarea celor două principii etice (prezumţia de nevinovăţie şi asocierea etniei cu infracţionalitatea) a durat pe tot parcursul relatărilor. Şi au predominat încălcările. Primele zile ale relatărilor, cu abateri semnificative Pentru a-şi construi subiectul, publicaţiile autohtone s-au raportat aproape exclusiv la informaţiile provenite din presa italiană. Probabil, acest fapt, cumulat cu dorinţa de a publica cît mai multe informaţii într-un timp foarte scurt, este şi motivul pentru care unele cotidiene au publicat informaţii care s-au contrazis în paginile aceleiaşi ediţii. De pildă, în ediţia electronică a Evenimentului zilei din 4 noiembrie am aflat că la ceremonia de înmormîntare a Giovannei Reggiani au asistat mii de oameni, din care "cîţiva au strigat sloganuri împotriva autorităţilor italiene şi a imigranţilor români". Mai tîrziu, în aceeaşi zi, un alt material al aceleiaşi publicaţii menţiona că "la ceremonie au participat aproximativ 200 de persoane, rude, prieteni, dar şi oameni simpli de pe stradă, îndureraţi de drama familiei Reggiani". Publicarea unor statistici obscure, exploatarea emoţionalului în articole de informare, titluri tendenţioase, generalizări şi formule discursive vagi precum "opinia publică din peninsulă se declară revoltată de valul de violenţe comise de conaţionalii noştri" (Libertatea, 2 noiembrie) / "Italia e în doliu. Încă nu şi-a revenit după oribila faptă comisă de un rrom din România, care ar fi violat şi ucis în bătaie o femeie de 47 de ani" (Libertatea, 3 noiembrie) au contribuit la seria de abateri din primele zile ale relatărilor. În acelaşi fel, Libertatea a publicat informaţii false referitoare la identitatea martorului crimei. Tabloidul a menţionat două zile la rînd că persoana care l-a denunţat pe Mailat poliţiei italiene a fost însăşi mama lui. Restul publicaţiilor au identificat-o pe vecina acestuia ca fiind martorul ocular. Libertatea a plusat scriind că "rromii care trăiau în aceeaşi tabără mizeră de la Tor di Quinto sînt revoltaţi că bătrîna şi-a trădat fiul şi au afirmat că o vor găsi şi o vor ucide". Discreditarea membrilor etniei rome este vizibilă în acest citat, prin asocierea acestora, în masă, cu acte de violenţă. Romii, victime colaterale Aşadar, în mai puţin de o săptămînă de la declanşarea crizei, relatările au aruncat presa românească cu cîţiva ani în urmă în ceea ce priveşte discursul referitor la reprezentanţii minorităţii rome. Progresele obţinute în ultimii ani s-au disipat pe loc. Studiile anterioare ale AMP au arătat că discursul rasist se mai nuanţase. Unii jurnalişti au înţeles că asocierea nediscriminatorie a membrilor unui grup cu stereotipuri predominant negative nu face decît să potenţeze prejudecăţile existente la nivelul întregii populaţii, că etnia unui infractor nu este relevantă şi că acest tip de alăturare aduce prejudicii unui întreg grup etnic. Mai mult, unii jurnalişti şi-au dat seama că abordarea problemei romilor şi promovarea unor soluţii posibile reprezintă un subiect de interes public şi poate ajuta pe termen lung relaţiile dintre majoritate şi minoritate. Mailat a permis dezlegarea la un discurs lipsit de cele mai importante principii etice. "Ţiganii" au devenit ţapul ispăşitor al unei naţiuni întregi. În legitimă apărare, ziaristul, victimă a propriilor prejudecăţi, a scris articole făcînd distincţia între românii din străinătate şi romii/ţiganii din străinătate. Criza din Italia a generat articole despre românii cinstiţi - victime ale atacurilor rasiste, urmate îndeaproape de descrierea unor cazuri de români-agresori care au atacat şi jefuit cetăţeni italieni. Şi ştiţi ce? Majoritatea agresorilor erau de etnie romă. O jurnalistă de la Evenimentul zilei, care cita o statistică a Ministerului de Interne italian despre străinii arestaţi la Roma, completa: "majoritatea sînt rromi care se ocupă cu furturile mărunte" (3 noiembrie). Oare informaţia venea din aceeaşi sursă sau jurnalista a considerat că aduce un plus de informaţie care să alimenteze ceea ce noi toţi ştiam deja? În cele din urmă romii sînt hoţi, nu-i aşa? Mailat, test pentru ziarişti Practic, situaţia de criză a devenit criza jurnaliştilor. Întîrzierea punerii în practică a unei politici editoriale care să promoveze etica profesională în ceea ce priveşte relatările despre minorităţi a contribuit la efectul dezastruos produs cu ocazia cazului Mailat în presă. Relatările, deşi nu au instigat explicit la ură rasială, au oferit teren pentru un discurs plin de xenofobie şi ură rasială din partea cititorilor. Amploarea dată de presa italiană şi română cazului Mailat a oferit oportunitatea personalităţilor publice aflate în zona gri a corectitudinii politice să dea frîu liber unui discurs rasist de legitimizare a atributelor negative generalizate la nivelul întregii etnii rome: "vedeţi, ţiganii sînt hoţi, ţiganii sînt criminali!". Starea de criză a trecut. Dar criza jurnaliştilor? Am considerat încălcarea principiilor etice din perspectiva unor ziarişti (deopotrivă, reporteri şi editori) victime ale propriilor prejudecăţi. Perspectiva senzaţionalismului pentru un scop mult mai practic, şi anume, vînzarea ziarului, rămîne deschisă în aceeaşi măsură. În opinia AMP şi conform standardelor pe care le promovează, nerespectarea regulilor jurnalistice, indiferent de motiv, a constituit piedica majoră în gestionarea profesionistă a crizei românilor din Italia. Notă: Datele din acest articol sînt preluate din studiul Agenţiei de Monitorizare a Presei (AMP), "Cazul Mailat - de la crimă la criză".