Blogurile, noua descoperire a Bruxelles-ului
Ca răspuns la această întrebare, rezultatele unui sondaj online EurActiv arată o creştere spectaculoasă a popularităţii blogurilor în rîndul utilizatorilor de Internet, interesaţi de tematica europeană. Utilizarea blogurilor s-a triplat în numai un an, iar 32% dintre respondenţi spun că, prin bloguri, strategia lor de comunicare cîştigă valoare. 60% dintre respondenţi sînt familiarizaţi cu blogurile, iar aproape jumătate (47%) le citesc ocazional, în timp ce 8% fac frecvent acest lucru (5% dintre ei scriu pe propriile bloguri). La nivelul Comisiei Europene, după consacratele chat-uri, membrii Executivului au descoperit noua modalitate de a-şi creşte popularitatea şi, poate mai important, de a culege reacţii despre domeniul lor de expertiză. Prin natura funcţiei lor, comisarii nu au libertatea de exprimare a politicienilor din Parlamentul European (PE), dar nici nu utilizează limbajul de lemn diplomatic. Mai tehnici, comisarii europeni îşi încearcă pe bloguri condeiul şi intuiţia, elemente-cheie pentru a atrage sau nu reacţii. Comentariile cititorilor, măsurate nu doar cantitativ, cît şi calitativ, pot indica succesul noii modalităţi de comunicare online. Spre deosebire de mediile tradiţionale, anumite elemente specifice jurnalului online (blogul) îl pot aduce pe autor mai aproape de o anumită parte a publicului, dîndu-i senzaţia de legătură directă cu "sursa". Puţine bloguri pe tematica europeană reuşesc să atragă însă reacţii, esenţiale fiind expertiza gazdei şi, totodată, talentul de a nu-şi face simţită, în mod autoritar, prezenţa. Din contră, bloggerul talentat va realiza, subtil, o legătură care să faciliteze schimbul de cunoştinţe, fără a face uz de poziţia sa de administrator al spaţiului oferit, de altfel, publicului său, pentru liberă exprimare. Blogurile autohtone Un exemplu din blogosfera românească este ceea ce europarlamentarul Renate Weber, de altfel o persoană apreciată pentru calităţile sale de persuasiune, ratează la primele articole postate pe blog. Intrînd într-o controversă dacă trebuie sau nu folosite englezisme în temele de discuţie lansate, dna Weber invocă rapiditatea, dar poate nici aceasta nu ar fi problema, ci tonul tensionat care răzbate din răspunsurile domniei sale. Spre deosebire de chat, unde cel care lansează discuţia trebuie să răspundă imediat ce îi sînt adresate întrebările, la blog cel care lansează discuţia are de partea sa factorul timp, poate cugeta cîteva momente asupra răspunsului. Este ca diferenţa între examenul scris şi oral: unii îşi adună mai bine ideile singuri, în faţa foii de hîrtie, alţii îşi pun mai bine cunoştinţele în valoare într-o discuţie animată. Blogul solicită ambele calităţi: reacţia trebuie să fie rapidă (altfel cititorii vor părăsi blogul din pricina neactualizării), dar există totuşi răgazul de a chibzui răspunsul. Revenind la blogurile româneşti, constituie excepţii acei euro-oficiali români care reuşesc să stabilească o adevărată relaţie de comunicare cu cititorii lor. Blogul europarlamentarului Adina Vălean (valean.eu), de altfel bine structurat şi cu teme interesante, nu are foarte multă vizibilitate şi, prin urmare, comentariile sînt puţine. Mai multă viaţă prinde blogul unui alt membru al Parlamentului European - sau, mai bine zis, al unei membre a PE (!), Gabriela Creţu, cunoscută pentru acţiunile sale în apărarea drepturilor femeii. Blogul, căruia îi imprimă un stil personal, cald, de comunicare (gabrielacretu.ro), reuşeşte să atragă unele reacţii publice interesante. Un alt jurnal online, al liberalului Magor Csibi, pare că nu îşi propune, din start, să fie interactiv. În ciuda tematicilor de protecţia consumatorului, care ar putea culege multe comentarii, site-ul său, vintulschimbarii.ro, seamănă mai mult cu unul de campanie. Probabil că aceasta a fost şi menirea sa, cel puţin în momentul lansării. Blogurile lor În plan european, o parte dintre blogurile de Bruxelles par să reuşească, măcar parţial, să încălzească tonul oficial al comunicării. Margot Wallström, vicepreşedinte al Comisiei Europene, specializată în relaţii internaţionale şi comunicare, face o notă aparte. Printr-o scriitură cu nerv, folosind persoana întîi singular în relatări realizate cu ochi jurnalistic, însoţite de fotografii, Wallström îşi determină publicul să reacţioneze, şi nu oricum, ci prin comentarii de calitate, consistente. Pînă la urmă, marea artă a unui blog poate consta în a spune, prin cuvinte puţine, ceea ce pe alţii îi va face să spună mai mult. Dacă bloggerul este talentat, comentariile stîrnite pot deveni cel puţin la fel de interesante precum textul la care au fost postate, sau poate chiar mai interesante, fără să strice savoarea acestuia - pentru că un comisar nu va dezvălui niciodată prea mult, însă cititorii săi sînt liberi să o facă. Un alt blog interesant, al comisarului pentru mediu, Stavros Dimas, reuşeşte să adune peste 200 de comentarii numai la tema de discuţie "Vînătoarea şi legea", lansată iniţial în octombrie anul trecut şi reluată recent. Reacţiile, majoritatea în limba engleză, se individualizează pe alocuri în caractere specifice limbii greceşti, naţionalitatea comisarului Dimas. Este ceea ce dă un farmec în plus blogurilor - lipsite de graniţe, par să scape şi de barierele lingvistice. În jurnalul său, Dimas aduce şi ritmul trepidant al discuţiei online "în timp real", chat-ul, căruia i-a alocat trei ore, tot în octombrie anul trecut, pentru a marca Ziua de Acţiune pe linie de Bloguri (International Blog Action Day). Dimas a reuşit astfel să adune 129 de comentarii, întrebări sau reacţii venite din ţări ca România, Germania, Grecia etc. Ieşit din canoanele rigidităţii, blogul îi forţează pe oficialii europeni să devină umani în utilizarea tehnicilor comunicării şi nu numai. Popularitatea fiecăruia ar putea creşte odată cu creativitatea blogului său.
