Bizanţul blogurilor în vizualizări virale
Conform unui raport al Comisiei Europene, România este pe ultimul loc la majoritatea indicatorilor legaţi de evoluţia Internetului în Uniune. Deşi sîntem pe locul 5 la rapiditatea serviciilor, sîntem pe locul 25 la pătrunderea reţelelor broadband (mare viteză) şi pe 27 la numărul de utilizatori. În 2008, doar 26% dintre români utilizau Internetul cel puţin o dată pe săptămînă, media europeană în acest sens fiind de 56%. Ca imaginea să fie completă, doar 14% din populaţie utilizează mediul online pentru a citi ziare sau reviste. Media pe continent este de 25%. Pentru unii, din subsolurile partidelor şi pînă pe crengile cele mai înalte cu ciripeli de Twitter nu e distanţă prea mare în comunicarea politică. Un simplu zvon scăpat pe Internet poate escalada în breaking news, fără posibilitatea de a mai controla sursa sau volumul de date. Din acest punct de vedere, alegerile prezidenţiale de la toamnă se anunţă interesante, mediul internaut fiind, cel mai probabil, preferat şi susţinut ca sursă a zvonisticii, a articolelor şi a reportajelor de campanie. Problema care se ridică ţine de utilizarea mediului, în diferitele sale ipostaze. Dacă 24% dintre români au un cont de e-mail pe care-l folosesc cel puţin o dată pe săptămînă, conform statisticii CE, atunci poate că acesta ar fi sub-mediul cel mai propice de campanie. Nu există partid politic însă care să deţină o bază de date serioasă în acest sens. O campanie pe site-urile ziarelor online este prohibitivă din punct de vedere financiar şi nu garantează rezultate serioase, deşi încercări în acest sens s-au tot făcut de la alegerile locale încoace. Pe scurt, metodele directe de comunicare nu asigură schimbări fantastice de percepţie, mai ales în preajma unor alegeri atît de importante precum cele din toamnă. Un viral, două virale… Dacă modalităţile de transmitere a mesajului nu ajută, atunci conţinutul poate reprezenta cheia comunicării politice pe Internet. O înregistrare neautorizată a discuţiilor dintr-o comisie parlamentară a făcut înconjurul blogurilor româneşti înainte ca aceasta să apară pe site-ul unui ziar. A fost element de viral înainte să fie breaking news. Interesant de observat că publicarea înregistrării a fost atribuită ziarului respectiv, şi nu blogurilor care atacau problema de ore bune. Justificarea cea mai probabilă rezidă în continua lipsă de încredere a formelor de mass-media tradiţionale în capacităţile de investigaţie şi raportare ale blogurilor. Atracţia pentru intrigă bizantină însă rămîne aceeaşi, indiferent de mediu. Viralul internaut devine cea mai puternică formă de comunicare prin şocul pe care-l provoacă. Termenul a devenit utilizat în România cu preponderenţă la clipuri video, deşi o definiţie mai exactă ar fi a unui mesaj de orice format (audio, video, text), care are capacitatea de a se transmite cu de la sine putere pe Internet. Conţinutul este atît de important, încît utilizatorii de Internet devin nu doar receptori, ci şi transmiţători, iar mesajul atinge uşor masa critică. Nu există o cuantificare exactă care să definească viralul, deşi cifra care ar putea indica un mesaj cu potenţial de viral este în jurul a 10-20.000 de vizitatori, în primele 48 de ore de la lansare. În trecut, a durat pînă la două zile pentru ca mass-media tradiţionale să preia un astfel de conţinut. În campanie, ne putem aştepta ca această perioadă să se scurteze dramatic… Maximum şase! În situaţia în care alegerile prezidenţiale din toamnă vor avea, în final, doi candidaţi frumoşi înhămaţi la căruţa ultimului tur, ambii cu destulă notorietate la nivel naţional, Internetul nu va mai fi folosit pe post de simplă oglindă a campaniei din offline. În trecut, un site de campanie mima mesajele transmise în viaţa reală. Se adunau fani de Facebook sau Hi5, se făceau conturi de Yahoo! Messenger şi se încerca, fără succes, să se transmită mesajele în piaţă prin folosirea vizitatorilor şi fanilor. Împreună cu cîteva articole scrise în grabă sau copy-paste-uri ale declaraţiilor politice (lungi şi neinteresante), acestea erau elementele campaniilor internaute de pînă acum. Problema, evident, este că degeaba se chinuiau echipele de campanie să adauge sute sau mii de fani în creaţii virtuale ale notorietăţii, dacă popularitatea candidatului lipsea cu desăvîrşire. Dacă pînă acum am observat o serie întreagă de candidaţi care s-au zbătut să înţeleagă mediul internaut, să-l folosească " de cele mai multe ori fără succes " ca pe sursă de voturi, în noiembrie situaţiunea va favoriza tactici de comunicare virale, de tabloid şocant. Majoritatea covîrşitoare a celor care accesează Internetul ar trebui, cel puţin statistic, să cunoască nume precum Traian Băsescu, Sorin Oprescu sau Crin Antonescu, automat nemaifiind nevoie de creşterea notorietăţii. Fragmentarea audienţei în mediul de resort înseamnă că nu vor exista soluţii unitare de comunicare, drept pentru care concentrarea va fi pe conţinutul mesajului, pe aspectul viral, tabloid, grobian sau şocant pe care-l poate transmite, sperîndu-se ca interesul maselor de internauţi să poată transmite comunicarea mai departe. Tabloid la viteza luminii Se poate discuta la nesfîrşit pe tema unui potenţial "pericol" pe care-l reprezintă un cetăţean cu un reportofon digital la o comisie parlamentară, dar acel om este, pînă la urmă, un creator de conţinut viral, needitat. Treizeci de minute este mult pentru un blogger să publice un astfel de material pe Internet şi să-i facă minimum de reclamă necesar pentru a fi, mai apoi, preluat, transmis pe e-mail, Twitter, Facebook şi aşa mai departe. Este realitatea în care trăim. Dacă respectivul conţinut este cu adevărat senzaţional, atunci potenţialul unui astfel de sistem este fantastic, deoarece transmiterea sa, tocmai capitolul la care specialiştii de campanie online sînt slabi, este asigurat. Unii politicieni ne-au obişnuit, deja, cu gafe monumentale făcute în momentele în care camerele se credeau închise. Cum este puţin cam tîrziu să ne mai aşteptăm de la clasa noastră politică să se schimbe şi să îmbrăţişeze bunul-simţ şi rezerva, şansele pentru tot felul de surprize tabloide, transmise cu o viteză fantastică, sînt maxime. Mihnea Dumitru scrie pe codexpolitic.us despre influenţa Internetului în politica românească.
