Automutilarea ca protest

Ovidiu GHERASIM-PROCA
Publicat în Dilema Veche nr. 362 din 20 - 26 ianuarie 2011
Automutilarea ca protest jpeg

Anul politic 2010 a fost încheiat de una dintre cele mai neaşteptate acţiuni de protest. Adrian Sobaru, electrician la Televiziunea Română, a înmărmurit plenul şedinţei Camerelor reunite ale Parlamentului României cu un salt aproape mortal, exact atunci cînd Emil Boc îşi începea pledoaria. Tocmai se pregătea, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, respingerea moţiunii de cenzură la faimoasa lege-cadru pentru salarizarea unitară a „personalului plătit din fonduri publice“ (salariaţii supranumiţi adesea „bugetari“, cu un termen ce pune în aceeaşi oală tot felul de profesiuni, mai mult sau mai puţin necesare binelui public). Aruncîndu-se de la balconul sălii de şedinţe a Camerei Deputaţilor, nesăbuitul „bugetar“ a produs un şoc greu de descris. Actul său se dovedeşte a fi la fel de greu de interpretat doar dacă urmăreşti să-l înţelegi dintr-o postură cît de cît imparţială. „Nebun!“ s-au gîndit unii. „Protestatar curajos în sprijinul opoziţiei“ au spus alţi. Erou al societăţii civile, instrument naiv al unei voinţe oculte, oricum ar fi catalogat, Adrian Sobaru avea un mesaj de transmis, iar felul în care l-a comunicat mă face să cred că nu era adresat doar celor prezenţi în sală, ci întregii naţiuni.

Automutilarea intră, în acest caz, într-o ordine simbolică de natură discursivă. E vorba de automutilare nu pentru că am putea exclude intenţia sinuciderii. Nici vorbă de aşa ceva. Supravieţuirea autorului ei este o simplă întîmplare. Dar moartea nu contează cel mai mult într-o astfel de manifestare publică, probabil că nu a contat prea mult nici în planurile sinucigaşului. Gestul în sine, spectacular, uluitor, este mai important. Nu ar trebui să vedem în el doar o reprezentaţie de mare curaj, ci transformarea unui discurs politic de factură critică în spectacol vizual, un performance inedit cu valoare politică. Vrînd-nevrînd, trebuie să ni-l imaginăm proiectat prin ecranul unui televizor, aşa cum a fost privit de familia nefericitului, aşa cum poate chiar el l-a închipuit. Automutilarea devine discurs pentru că întreg contextul este construit într-o cheie simbolică discursivă. Parlamentul este în esenţa sa un locus privilegiat al discursului public, al discursului politic. În sensul cel mai concret cu putinţă, literal, totul s-a petrecut în timpul unui discurs.
 
Iată cum a fost înregistrat momentul, textual, în stenograma şedinţei: „Domnul Emil Boc – prim-ministrul Guvernului României: Domnule preşedinte al Senatului, Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, (Proteste în balconul sălii de şedinţe a Camerei Deputaţilor) Distinşi colegi, membri ai Guvernului... (Protestatarul se aruncă de la balcon; agitaţie mare în sală)“. Omul nu a făcut nimic altceva decît să dea un răspuns, singurul inteligibil, singurul potrivit în contextul dat. El are semnificaţia unui discurs parlamentar rostit, prin excepţie, de un reprezentant autoproclamat. Are în plus un conţinut semantic excepţional: este o negare, o reducere la absurd ce răspunde perfect unei stări de lucruri absurde, în care elita politică autistă se adresează, prin cuvîntări ţîfnoase, opiniei publice debusolate.
 
O parte din mesaj, cea formulată explicit, urma să fie citită pe tricoul cetăţeanului prăbuşit la pămînt: „Ne-aţi ciuruit şi ne-aţi vîndut, ne-aţi ucis viitorul copiilor! Asta este viaţa în care trăim noi!“. Parafrazarea trist-ironică de la început te face să roşeşti de ridicolul zeflemelelor retorice pe care le etalează politicienii din opoziţie, într-un stand-up comedy perseverent, la care nimeni nu mai are chef să rîdă. Am încercat un sentiment asemănător atunci cînd am aflat titlul moţiunii de cenzură pe care PSD o pregătea în mai 2010: „România – un fleac, au ciuruit-o“. Pretinsa trădare, probabil un act de vînzare-cumpărare aprobat de Statul Român, pare să nu se refere doar la susţinătorii puterii. Mitraliat, „viitorul copiilor noştri“ este un viitor comun, al tuturor, nu numai al familiilor sărmane. În fine, viaţa, viaţa noastră, a întregii comunităţi, capătă o definiţie abia în urma prăbuşirii: e chinuitoare, iresponsabilă, sinucigaşă. Citind aceste rînduri nu poţi să te abţii să nu gîndeşti că ai avut nenorocul să devii cetăţean al unei republici sinucigaşe. Într-o ţară în care o minimă solidaritate ar fi posibilă (desigur, alta decît cea clamată de prosperii noştri conducători), automutilarea nu ar rămîne pentru nimeni singura şi ultima formă de protest.
 
Nu sîntem în prezenţa unei tentative de suicid de tip şantaj. Îmi amintesc încă de binecunoscutul obicei al unor cetăţeni de a-şi da foc în faţa primăriei pentru a se face ascultaţi. Acum, martorii nu au avut timp să se dezmeticească, darămite să negocieze. Tentativa de suicid se reduce, în fapt, la un şir de aserţiuni. Valoarea lor simbolică depăşeşte cu mult posibilele motivaţii individuale, explicate de precaritatea sau de tragismul situaţiei personale. Disculparea remisă de TVR prin Mediafax confirmă indirect interpretarea pe care o propun: „Din informaţiile pe care le deţinem, bărbatul care s-a aruncat astăzi de la balcon în Parlament este angajat al TVR, avînd funcţia de electrician. Adrian Sobaru a făcut acest gest din motive personale. [s. n.] El nu avea probleme legate de locul de muncă şi nici un fel de litigiu cu televiziunea publică. El nu a fost afectat în drepturile sale salariale, dimpotrivă, TVR l-a sprijinit material în mod susţinut pentru problemele de sănătate pe care le avea în familie“.
 
În realitate, Adrian Sobaru a făcut acest gest din motive impersonale. Orice intervenţie discursivă ce contravine regulilor instituite prin intermediul autorităţii sau al practicii comune este motivată de raţiuni impersonale. Aceleaşi care te determină să ceri să fii ascultat atunci cînd spui ceva, să aştepţi un răspuns de la interlocutori, să aperi regulile conversaţiei în faţa celor ce abuzează de convenţiile sociale din care e alcătuit limbajul. Atunci cînd respecţi intuitiv regulile de gramatică ale limbii materne, aperi, mai mult sau mai puţin conştient, un interes impersonal. Sobaru a căzut ca un şir de puncte de suspensie după formula de adresare enunţată de Emil Boc. Discursul parlamentar al ministrului trebuia să fie întrerupt printr-o corecţie de sintaxă zgomotoasă, care să-l pună pe subiectul legiferării, proverbialul „bugetar“, înaintea vorbelor pronunţate împotriva lui. Altfel nu ar fi căpătat semnificaţie, nu ar fi avut rost, ar fi rămas la stadiul de ritual superfluu de afirmare a puterii. Puterea ce refuză să-i asculte pe supuşi este indiferentă faţă de consimţămîntul lor. Totuşi, pînă şi cel mai banal schimb de cuvinte are nevoie de con-simţămînt, de con-sens, de premise minimale comune. Mai ales atunci cînd conversaţia aduce faţă în faţă Guvernul, membrii Parlamentului şi poporul – titularul in abstracto al suveranităţii.

Protestul ar fi trebuit probabil să încheie comunicarea majorităţii proguvernamentale, dar a avut doar funcţia unei virgule. Parlamentul României s-a întors curînd la registrul său discursiv nefiresc, la dialogul surzilor în numele poporului şi pentru popor. Atenţia opiniei publice a fost captată apoi de alt eveniment tulburător, petrecut de data aceasta în pragul Anului Nou: accidentul la schi al unei vedete de radio foarte populare. 


Ovidiu Gherasim-Proca este lector dr. la Facultatea de Filozofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Al.I. Cuza“, Iaşi. 

Sursă foto: evz.ro

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.