Limba română de peste mări și țări – despre călătoria mea în Albania (2)

Publicat în Dilema Veche nr. 959 din 25 august – 31 august 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Așa cum povesteam în textul anterior, în timpul șederii mele de o lună în Albania am avut în permanență un inexplicabil sentiment de acasă. Și totuși, explicabil, pentru că în mare parte a fost din cauza limbii. În Albania am vorbit aproape în fiecare zi românește, însă nu cu români, ci cu vorbitori de limba română – în general, albanezi care și-au făcut studiile la universități din România și, desigur, cu aromâni, motivul principal al călătoriei mele (un strămoș de-al meu aromân a venit din Albania în România, la final de secol XVIII). Cît despre aromâni, ai senzația că sînt, de fapt, peste tot, risipiți pe întreg teritoriul Albaniei de astăzi, mereu poți avea surpriza plăcută că bunicul sau bunica albanezului pe care îl întîlnești întîmplător pe stradă și cu care schimbi cîteva vorbe în engleză sînt, de fapt, aromâni. Ceea ce mi s-a întîmplat chiar din prima mea zi la Tirana – colindînd orașul, uimită de culorile sale și de nuanțele sale oarecum exotice care mă duceau cu gîndul la o țară îndepărtată de peste mare, am poposit la o terasă unde mi-am luat o bere rece, în arșița după-amiezii, și am vorbit acasă la telefon, în română. Imediat s-a apropiat de masa mea un tip cam de vîrsta mea, 40 plus, care s-a arătat bucuros să mă salute. Tot în română. Ca să vezi, terminase Dreptul la Iași și avea niște amintiri foarte frumoase din timpul studenției. Cum mai arată Iașiul acum? – m-a întrebat. Îi era dor. Nu se mai reîntorsese în România, unde învățase și limba română, o vorbea aproape impecabil, fără vreun accent anume, deși n-o mai exersase deloc. Nu-mi venea să cred că mă conversez cu un albanez și nu cu un român. A recunoscut că avea o bunică aromâncă, auzise dialectul acasă, în copilărie, însă atunci nu se străduise să-l învețe, dar probabil că îi rămăsese undeva adînc întipărit în memorie. Am observat că această apartenență la aromânism, ca să zic așa, e foarte naturală în Albania, însă nu întotdeauna e recunoscută fățiș, asta e și marea tristețe a aromânilor asumați și autodeclarați la recensămînt. Mulți preferă să nu se declare, gîndindu-se că ar avea mai multe avantaje dacă ar  aparține „majorității”, ci nu unei minorități atît de prezente, dar atît de ascunse. Am înțeles că mai există și o presiune din partea statului vecin care încearcă să-i convingă pe aromânii din Albania să se declare greci (susținînd că Grecia ar fi, de fapt, pămîntul de baștină al aromânilor), în schimbul unor facilități evidente, însă n-aș vrea să dau prea multe amănunte, problema e mai spinoasă decît pare, ca mai toate problemele etnice din Balcani. Dar să revenim la limbă... O experiență aproape identică am avut în sud, la Gjirocastra, unde ajunsesem mai mult în scopuri turistice, fără să caut neapărat aromâni. La hotelul de familie unde am fost cazată, proprietarul i-a comunicat unei prietene, venită la rîndul ei în vacanță, că ar avea un oaspete din România. Doamna respectivă a ținut morțiș să mă cunoască, la micul dejun, și din nou am avut o conversație foarte plăcută cu cineva care îmi vorbea limba impecabil. Povestea e oarecum identică cu prima – terminase studiile în România, la SNSPA, se îndrăgostise de un român cu care avea și un copil, copilul acum e mare și își face studiile la New York, tatăl a dispărut din peisaj, iar ea lucrează în Tirana, orașul ei natal fiind Gjirocastra. Mi s-a părut o tipă sofisticată, realizată, middle class, mi-a dat și numărul ei de telefon, poate ne vedem în Tirana la o cafea, nu a mai fost timp pentru asta. Însă cel mai mult m-a impresionat plăcerea evidentă cu care îmi vorbea limba. O învățase la perfecție, nu mai avea cu cine să o vorbească și îi părea rău. În Tirana, în mai multe seri am mers la cină la un restaurant de pe strada ambasadelor unde veneau de obicei expați, familii întregi, cu copii, era o atmosferă simpatică, auzeai aici limbi de circulație internațională, cum ar fi germana și franceza. Tot un restaurant de familie, fata care servea avea împreună cu familia ei ca business și o editură, frumos! Eram absolut convinsă că e albaneză get-beget. Ei bine, în ultima mea seara în Tirana, cînd mi-am luat la revedere, spunîndu-i, în engleză, că voi petrece cîteva zile la Corcea, mi-a zis în engleză că și originile ei sînt din Corcea, iar atunci i-am povestit despre strămoșul meu aromân. S-a luminat la față și mi-a zis: „Ce fați? Ghini?”. Ne-am despărțit emoționant cu „Ziua bună”. 

Gjirocastra © wikimedia commons
Gjirocastra © wikimedia commons

Tot la Tirana m-am împrietenit cu Entela (veți citi un interviu cu ea în paginile revistei), care provine dintr-o familie de aromâni, cu un tată foarte activ și dedicat comunității. Entela e sociolog, a făcut studiile la București, însă este printre puținii care luptă pentru păstrarea dialectului și a obiceiurilor. A făcut documentare, a publicat articole, este într-o permanentă legătură cu ambasada României, acum și-a luat și cetățenia română. Din nou, limba pe care o vorbește ea e impecabilă, dar dincolo de limbă am simțit și o caldă apropiere și comunicare – am rîs la aceleași glume, sîntem din aceeași generație, avem traume comune legate de trecutul nostru recent, de îndată ce începeam să vorbim despre regimul comunist din țările noastre nu tocmai „vecine”, dar „prietene”, trăgeam pe loc cu tristețe aceeași concluzie – „La fel!”. Și ca un făcut, în prima zi în care ne-am cunoscut și ne plimbam noi prin centrul Tiranei, sporovăind în românește, ne-a oprit pe stradă o sîrboaică din Voivodina care vorbea, desigur, românește. Era în vacanță în Albania, împreună cu familia, și a ținut morțiș să facă o poză „cu românii ei”. 

Gjirocastra © wikimedia commons
Gjirocastra © wikimedia commons

Datorită Entelei, i-am cunoscut pe domnul Jani și pe domnul Kristo, doi dintre „bătrînii” comunității care au fost foarte activi de-a lungul vremii în promovarea limbii. Atunci am auzit pentru prima oară dialectul și cumva m-a răvășit – mi s-a părut un soi de limbă română veche, fără o evoluție în timp, dar mai ales fără influențe și intervenții, poate că exact așa am fi vorbit și noi dacă am fi fost într-un spațiu lingvistic izolat, pe o insulă părăsită din mijlocul mării. O limbă atît de frumoasă și de arhaică și atît de aproape să se piardă. Același dialect l-am ascultat și în satul Mekat, din Vlora, un sat de aromâni de-o puritate fantastică și care ne-au așteptat cu ce au avut ei mai bun și autentic – ulei de măsline de la făbricuța din sat, byrek cu brînză proaspăt scos din cuptor, rakia, șosete tricotate care să-mi țină de cald la iarnă. Acolo, în curtea cu boltă de viță a lui Sokrat Koreta, profesorul care le predă aromână copiilor din sat, am stat la o șuetă în limba aromână, desigur, cu bătrîni și tineri despre niște cufere cu cărți îmbrăcate în aur care au fost salvate atunci cînd a ars pentru ultima oară orașul legendar Moscopole, iar cuferele au fost îngropate cu grijă undeva pe lîngă sat, nimeni nu știe unde, sub un păr, se pare, dar toți perii cei vechi s-au uscat de mult. Fabuloasă poveste, la fel de fabuloase sînt Corcea și Moscopole, unde am ajuns o săptămînă mai tîrziu (voi scrie într-un text separat), iar sentimentul de acasă s-a accentuat atît de mult încît nu-mi mai venea să părăsesc Albania pentru că mă simțeam deja ca în România, un soi de Românie altfel, poate mai bună, dacă ne referim la onestitatea oamenilor și la acest sentiment de prietenie absolută care m-a urmat pretutindeni. În mod ciudat, și limba albaneză pe care am auzit-o peste tot m-a făcut să mă simt ca acasă, deși e atît de diferită de limba română. Totuși e o limbă care nu-ți pare străină, necunoscută, avem de fapt și un bagaj de cuvinte comun, de pe vremea tracilor sau împrumutate de la turci, simți că ai putea să o înveți fără mare efort. Și s-o vorbești impecabil, așa cum vorbesc albanezii limba română. Nu știu alții cum sînt, dar pentru mine limba reprezintă țara și sînt atît de îndrăgostită de limba română, cea adevărată, încît e suficient să identific un cuvînt românesc într-o țară îndepărtată de peste mare ca să mă îndrăgostesc iremediabil de locul respectiv. În același timp, mă feresc de limba de acum a celor mai mulți dintre compatrioții noștri care reușește să exprime atît de puțin, în atît de puține cuvinte, i-am întîlnit și pe ei în Albania, în vacanță, atît în Durres, cît și în Saranda, nu am simțit nevoia să comunic cu ei.

Această călătorie a fost posibilă cu o rezidență Traduki.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

camasialtita
Greșelile intenționate de pe iile cusute de femeile de pe vremuri. „Știau să-și pună acest semn al bunului simț”
Ia cu altiță se află pe lista patrimoniului UNESCO. Demersul de includere a acestei cămăși în patrimoniul UNESCO a fost pornit în comun de specialiști din România și Republica Moldova.
nava de croaziera Viking Polaris Foto AFP jpg
O americancă a fost ucisă la bordul unui vas de croazieră, după ce vaporul a fost lovit de un val răzleț
O turistă a fost ucisă și alți patru pasageri au fost răniți după ce un un val răzleț (de tip rogue, n.r.) a lovit un vas de croazieră cu destinația Antarctica, a anunțat compania de turism Viking.
vin fiert shutterstock 1207175692 jpg
Rețeta unui delicios vin fiert, cea mai populară băutură iarna. Ingrediente care îl fac senzațional
Băut în cantități moderate, vinul roșu se transformă în leac natural. Iarna, consumat fiert, acționează eficient împotriva răcelilor datorită resveratrolului, o substanță care are proprietăţi inflamatorii.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.