Legitimarea anxietăţii
Mulţi dintre noi am fost la un moment dat neliniştiţi înaintea unui examen sau a unui interviu important. Unii sînt anxioşi în situaţii sociale, nu pot vorbi în public sau le e teamă să discute cu oameni necunoscuţi, nu reuşesc să se apuce de un proiect nou, au diverse fobii ori pur şi simplu se frămîntă mult timp gîndindu-se la probleme apărute la muncă sau în viaţa sentimentală. Pentru alţii toate acestea sînt de-a dreptul paralizante, iar sentimentul de nelinişte este permanent.
„Anxietatea poate fi privită ca o adaptare evoluționistă, care ne-a ajutat să facem față mediului în care ne-am dezvoltat ca specie“, spune Mădălina Sava, psiholog, fondatorul asociaţiei Choice, axate pe promovarea psihologiei ştiinţifice. „Cînd trăiam în triburi, era util pentru noi să avem această reacție fizică rapidă și puternică – sîngele pleacă dinspre extremități, ritmul cardiac e crescut, sîntem hipervigilenți –, pentru a putea reacționa rapid în cazul unui pericol. Dacă vedem o mașină care se apropie de noi cu viteză, reacționăm prompt și ne ferim din calea ei. Problema apare atunci cînd trăim aceste lucruri în absența unui pericol imediat și real. Atunci devine disfuncțional, mai ales cînd intensitatea anxietății este excesivă, disproporționată față de pericolul real, cînd se cronicizează sau cînd ne afectează viața în mod serios: bunăstarea psihologică, relațiile, slujba.“
În România, nu avem date concrete pentru a putea estima care este numărul oamenilor care suferă de anxietate. Şi, de multe ori, aceasta nu vine singură. „Tulburările de anxietate (printre care se numără anxietatea generalizată, anxietatea socială, tulburarea de panică, fobiile) sînt co-morbide cu depresia în proporție de 50-76%. Asta înseamnă că în jumătate pînă la trei sferturi dintre cazurile în care apare o tulburare de anxietate putem identifica și simptome depresive. Vin împreună și este de înțeles: cînd vorbim de o persoană care are anxietate la nivel clinic, funcționarea sa socială este afectată și este foarte dificil să facă față problemelor din viața de zi cu zi“, notează Mădălina Sava. Pe fondul anxietăţii pot să apară şi sentimentul inutilităţii, şi cel al imposturii – sub presiunea de a avea performanţe la școală ori la locul de muncă, ne gîndim că nu sîntem suficient de capabili, că nu sîntem la fel de buni ca ceilalţi, se naşte ideea că sîntem impostori şi că vom fi descoperiţi, că locul nostru nu e, de fapt, aici –, iar toate acestea favorizează, în timp, instalarea depresiei.
Anxietate şi creativitate
Expuşi des stresului sau unor situaţii care ne creează anxietate, poate fi dificil să ne regăsim imediat calmul şi raţiunea. Immanuel Kant scria, în Întemeierea metafizicii moravurilor, că „adevărata putere a virtuţii este o minte liniştită“, considerînd că anxietatea nu poate duce la ceva bun. Cu toate acestea, există dovezi că, de-a lungul timpului, numeroşi artişti şi alţi oameni faimoşi au fost persoane anxioase. De altfel, unele studii (deşi controversate) au relevat faptul că persoanele creative prezintă un număr neobişnuit de mare de tulburări comportamentale. Pictorul Edvard Munch este, poate, unul dintre cazurile cele mai cunoscute, Strigătul său reprezentînd angoasele omului modern. Urmărind scrisorile şi jurnalul lui Abraham Lincoln, istoricii şi psihiatrii au dedus că acesta ar fi suferit de anxietate severă generalizată, la fel ca Emily Dickinson, care a avut, se pare, agorafobie şi alte tulburări de anxietate. Chiar şi Charles Darwin a suferit în mod similar, acesta fiind chinuit – precum notează în jurnalul său – de insomnii frecvente şi oboseală cronică, dureri de stomac şi ameţeli, tremurături, urticarii, palpitaţii şi dureri de inimă, melancolie.
— Svetlana Cârstean, foto Alberto Groşescu
„Cred că nu există vreun lucru pe care să-l fi făcut în viaţa mea fără anxietate“, spune poeta Svetlana Cârstean, la întîlnirea CreativeMornings Bucharest din ianuarie. „Scriitorii cunosc foarte bine lucrul acesta. Ai anxietatea de dinainte să începi ceva – pagina albă care te înnebuneşte, cere de la tine nişte lucruri şi tu nu ştii ce vei pune acolo –, apoi ajungi în mijlocul lucrurilor şi nu ştii cum vei continua, şi o altă senzaţie cînd sfîrşeşti un text, o carte, un proiect, senzaţia că s-a terminat şi tu nu eşti sigur că va mai veni altceva. Golul pe care îl simţi cînd termini o carte.“ Şi senzaţia imposturii e des întîlnită printre oamenii care scriu, observă Svetlana Cârstean în urma colaborărilor cu alţi scriitori la colecţii de poezie. „Oamenii trebuie mereu încurajaţi, au o zonă de fragilitate, de copil care trebuie stimulat şi încurajat. Toate fricile astea se construiesc în raport cu înălţimea imaginară la care am vrea noi să fim.“
Cum ne împăcăm cu neliniştea
Trăim într-o eră a anxietăţii, în care nimic nu mai e sigur: ştirile de la televizor – scandalurile politice, terorismul, ameninţările de război, dezastrele naturale – ne provoacă nelinişte, situaţia financiară, relaţiile cu colegii, cu părinţii sau cele romantice – la fel. Sigur că e mai bine să rămînem calmi înaintea unui eveniment important, să fim liniştiţi şi pregătiţi pentru orice s-ar ivi, în loc să fim răvăşiţi, nervoşi, cu mintea în dezordine. Dar putem face asta de fiecare dată? Atacurile de panică – de care suferă, spun studiile mondiale, 1 din 63 de persoane – ne iau adesea prin surprindere, la fel şi cele de anxietate. Ni se pot întîmpla acasă, pe stradă sau la muncă şi, de cele mai multe ori, e greu să ne dăm seama care sînt declanşatoarele mentale ale acestora şi să ne regăsim controlul. Prea puţini dintre cei care suferă un atac de panică sau de anxietate ajung să caute ajutor specializat. Foarte des, aceştia se concentrează în mod greşit pe simptomele fizice, diferite la fiecare persoană, crezînd că acolo e sursa bolii – durerile abdominale sînt luate drept afecţiuni digestive, roşeaţa şi urticaria dau impresia unei alergii, iar înţepăturile de inimă par semn al unui infarct.
„Nu există prieten şi duşman mai mare decît anxietatea“, mai spune Svetlana Cârstean. „Frica mea de viaţă îmi e la fel de necesară precum boala. Ele nu pot fi deosebite de mine, iar distrugerea lor mi ar distruge arta“, scria şi Edvard Munch. Anxietatea şi creativitatea pot merge mînă în mînă. Nu trebuie neapărat să rămînem blocaţi într-un ciclu de gînduri negative – ţine de noi ca anxietatea să nu fie neapărat distructivă, paralizantă. Ea ne determină să analizăm, să înţelegem şi să acţionăm. Acelaşi sentiment care ne face să ne gîndim de o mie de ori la o discuţie pe care am avut-o cu cineva ne poate ajuta să înţelegem mai bine situaţia respectivă, să ne canalizăm energia în altă direcţie şi să scoatem ceva bun din neliniştile noastre.
Ajutorul pentru depăşirea anxietăţii poate veni de la cei din jur, prieteni sau familie, însă cel mai bine e ca oamenii să ajungă cît mai devreme la un psihoterapeut, înainte de a se declanşa întreaga simptomatologie. Pe lîngă tratamentul medicamentos dat de psihiatru, există, de asemenea, şi grupuri online create special pentru persoane cu simptome de anxietate, care caută ajutor, sfaturi şi susținere din partea oamenilor cu probleme similare. E însă bine de reţinut că acestea nu pot înlocui planul terapeutic recomandat de medic. Terapiile cognitiv comportamentale recomandate de un specialist, de exemplu, pot fi de folos în depăşirea problemelor, la fel şi tehnicile de relaxare. „Psihoterapia ajută prin învățarea unor comportamente noi, prin restructurarea unor stiluri de gîndire care nu au funcționat pînă acum în viața persoanei respective și prin identificarea unor resurse pe care le poate accesa în viața sa“, spune psihologul Mădălina Sava. Depinde, aşadar, de cum abordăm fiecare situaţie în parte, de crearea unor metode proprii pentru a frîna anxietatea, de găsirea unor soluţii mai degrabă raţionale decît emoţionale la dificultăţile cu care ne confruntăm.
„Nu există anxietăţi făcute să ne pună la pămînt şi altele care să ne facă mai creativi. E mai bine să ne legitimăm anxietăţile decît să ne abţinem. Poate că ar trebui să citim mai puţine cărţi despre teoria anxietății, şi mai bine citim poezie. Poezia poate şi să exacerbeze anxietatea, dar şi să ofere catharsis-ul“, încheie Svetlana Cârstean.
