Late bloomers

Publicat în Dilema Veche nr. 819 din 31 octombrie – 6 noiembrie 2019
Invizibilii jpeg

E posibil să fie sîmbătă sau duminică după-amiaza tîrziu. Ești singur acasă, cartierul pare îngrozitor de tăcut de după ferestrele închise bine. Înfășori cu grijă un cocon domestic în jurul unei mahmureli medii spre mici, nu mare lucru, pe care oricum ai anticipat-o de cu o seară înainte, cînd ai mîncat un Mac sleit pe la unu sau două noaptea, vîndut de un tip pe care părea să nu-l mai emoționeze absolut nimic pe lumea asta.

Televizorul curge pe un Discovery sau Nature, pe zapparea de dinainte Viorica Dăncilă se dădea cu bicicleta și ai rîs un pic. Dincoace, Attenborough povestește pe un ton egal și englezesc ceva despre niște petreli. Nu știu cum l-or fi tradus în română, l-or fi lăsat chiar așa, i-or fi spus furtunar, subtitrarea îmi joacă într-o ceață albă dinaintea ochilor; n-am ochelarii pe nas. „Like a fairy being sick – the storm petrel has a eerie, low call…“ Ca o zînă bolnavă… Ia uite, domnul Attenborough iar face poezie. Mă întorc de-a binelea spre televizor ca să văd cum furtunarii își fac cuiburile în niște hățișuri imposibile tăiate de liane și copaci crescuți strîns unul lîngă celălalt. Puiul urît, cu gura mare, e hrănit pînă cînd trupul lui mic e complet acoperit de pene tari, pînă cînd pare o copie a mamei sale, apoi e abandonat acolo, în cuib. Stă locului cu aripile semideschise, cu ochii ăia ca niște mărgele mici în care bate așteptarea, se foiește în culcușul lui precar, stă după maică-sa. Două săptămîni o așteaptă, iar două săptămîni de foame îl fac să se dea jos din cuib și să înceapă o călătorie jos, pe pămînt, printre hățișurile imposibile ale unei jungle oarecare. N-are cum să zboare pentru că nu e spațiu, trebuie să iasă undeva sus, la lumină, ca să se poată avînta.

Deja stau pe marginea canapelei, cu bărbia sprijinită în pumni și cu ochelarii înfipți pe nas. Urmează încă o călătorie epică spre maturitate, libertate, independență, spre împlinirea unei datorii – sau așa ceva. Sufletul meu jacklondonesc adoră poveștile astea (remarc doar pentru mine cum am folosit două cuvinte pe care de obicei le evit, dar în curgerea gîndurilor mele îmi permit să suprafolosesc și „epic“, dar să mă și ajut de verbul caraghios „a adora“).

Petrelul abia ieșit din copilărie se tîrăște pe solul ăla neprietenos, ajunge la poalele unui cocotier cu tulpina netedă și înaltă de n-o cuprinzi cu vederea. Și aici începe un cățărat dureros. Căci pasărea asta, cu piciorușele ei palmate ca ale rațelor, cu aripile înfășurate în jurul trunchiului, cu coada drept pripon, începe drumul în sus. Înaintează cîțiva centimetri și cade. Se ridică și o ia de la capăt. Îi vezi pieptul cum se zbate în bătăile nebunești ale inimii. Iar urcă, iar cade, iar înaintează, se oprește puțin în îmbrățișarea chinuită – trunchi/pasăre.

„Dă-o naibii“, vorbesc deja singură, „eu renunțam deja, chestia asta e supranaturală, aș fi căzut ostenită la pămînt, acolo și m-aș fi sfîrșit în lacrimi.“ Sigur că furtunarul reușește să ajungă în vîrf, de unde își ia zborul și nu mai atinge pămîntul preț de șase ani. Va trăi și va dormi deasupra mării.

Mă gîndesc iar la mine. Probabil că aș fi rătăcit prin hățișurile alea mult și bine. M-aș fi hrănit cu viermișori și diverse insecte, mi-aș fi pierdut total vocea pentru că nu aș fi scos un sunet de teama răpitorilor, piciorușele mele palmate ca ale rațelor s-ar fi bătătorit și s-ar fi asprit și aș fi făcut gheare sănătoase ca să pot umbla, penele mele și-ar fi pierdut luciul în penumbra aia permanentă, dar aș fi trăit cumva. Iar la final aș fi văzut oceanul luminînd printre liane, aș fi ieșit cumva la marginea junglei, pe un promontoriu amețitor, cu petrelii frați chiuind ascuțit pe deasupra valurilor. Aș fi tras în piept aerul sărat, uite-mă, o deviație a naturii, dar vie și plină de speranțe. Mi-aș fi întins aripile cu mușchii atrofiați și aș fi bătut din ele. E bine, m-aș fi gîndit. Sînt un late bloomer, am înflorit tîrziu, probabil că n-o să mai pot zbura niciodată, dar uite cît spațiu se întinde în fața mea. La 50 o să învăț să cînt la pian, la 60 o să învăț temeinic germana și la 70 o să scriu Cartea. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

GYORPLUSZ jpg
Presa maghiară, cucerită de fanii Rapidului la meciul cu Gyor. Cum i-a comparat cu fanii Japoniei de la Mondial
Presa maghiară a fost impresionată de comportamentul fanilor giuleșteni din timpul partidei dintre Gyor și Rapid, încheiată cu scorul de 32-30, în grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.
7538113 jpg
B-21 Raider – bombardierul care lovește oriunde în lume a fost lansat VIDEO
Primul avion de generația a VI-a de serie din lume, noul bombardier intercontinental cu capabilități stealth (invizibil pentru radar) B-21 Raider a fost dezvăluit publicului în urmă cu câteva zile de producătorul Northrop Grumman și beneficiarul US Air Force.
Oraș plutitor Foto AT Design Office via The sun webp
Planuri uimitoare pentru un oraș plutitor, cu străzi subacvatice. Unde ar urma să fie construit cel mai ambițios proiect din istorie
Planurile pentru un proiect de oraș plutitor pe apă în largul coastelor Chinei ar fi, dacă ar fi construit, cel mai ambițios proiect urban din toate timpurile.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.